ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2020

HOTĂRÂRE
07.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea, pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței și, pe cale de consecință, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să anuleze ordinul de salarizare nr. 1472C/24.05.2017 și să emită, pentru fiecare dintre judecători în parte, dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din acțiune, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la înlăturarea erorii de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară, a cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului pentru păstrarea confidențialității și a sporului pentru doctorat;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la stabilirea unui termen limită până la care să se facă plata diferențelor drepturilor salariale;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5165 din 22 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova;

(ii) a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților un nou ordin de salarizare, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016, ținând cont de vechimea în muncă, gradul profesional, funcția, sporurile salariale și să dispună plățile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015, prin ordonatorul de credite corespunzător, toate actualizate cu rata inflației și dobânda legală calculate de la data scadenței până la data plății efective, cu rectificarea tuturor erorilor de calcul referitoare la indemnizația brută și sporuri.

Împotriva sentinței civile nr. 5165 din 22 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, nu este legală, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizații stabilite în raport de această valoare.

A susținut recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât și pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 și s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecință, recurentul-pârât a apreciat că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016, s-a aflat în plată valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel încât în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea recursului declarat în cauză, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a învederat că a emis Decizia nr. 76/07.04.2017, prin care, începând cu data de 01.10.2016, salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex din circumscripția Curții de Apel Ploiești se face conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor. Această decizie a fost emisă în temeiul Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, a Legii nr. 284/2010, Legii nr. 71/2015, a adresei emisă de Ministerul Justiției sub nr. x/31.03.2017 și a Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 8/30.03.2017, având în vedere nivelul de încadrare a personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți și intimatul-pârât Tribunalul Prahova nu au formulat întâmpinări față de recursurile declarate în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Dreăt urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (sentința civilă nr. 48/13.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), dar și de hotărârile judecătorești indicate în cuprinsul sentinței de fond, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte reține că, deși recurenta nu a încadrat calea de atac într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate se subsumează pct. 8 al acestui articol, vizând aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte constată că pârâta a susținut, în esență, că a respectat dispozițiile legale în materia salarizării, precum și considerentele Deciziei Curșii Constituționale nr. 749/2016, dispunând recalcularea indemnizațiilor de încadrare salarială, începând cu data de 01.10.2016, conform Deciziei nr. 76/07.04.2017.

Înalta Curte constată că decizia amintită nu a fost depusă nici în dosarul instanței de fond, nici în cel al instanței de recurs, însă, din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că are ca obiect recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din circumscripția Curții de Apel Ploiești, iar nu celor aferente magistraților, categorie profesională distinctă, în care se încadrează reclamanții din prezenta cauză. Așadar, împrejurarea emiterii Deciziei nr. 76/07.04.2017 este nerelevantă în soluționarea speței de față, întrucât nu este aplicabilă în situația reclamanților magistrați.

Pe de altă parte, argumentele Curții de Apel Ploiești converg cu cele expuse de pârâtul Ministerul Justiției, în sensul calculării drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON doar de la data de 01.10.2016, astfel încât i se opun aceleași argumente de respingere, ca nefondate, expuse anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, ca nefondate.

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 5165 din 22 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2021-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2021
Ședința publică din data de 6 octombrie 2021 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data
ÎCCJ 2020-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6818/2020
Ședința publică din data de 16 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2021
Ședința publică din data de 25 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2256/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
Sursă