ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1490/24.05.2017 emis de Ministrul Justiției, să se dispună emiterea pentru fiecare dintre reclamanți în parte a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referință de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la acordarea diferențelor salariale, rezultate din neaplicarea valorii sectoriale de referință de 405 RON, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, începând cu 09.04.2015 și până la data plății efective, respectiv pârâtul Ministerul Justiției să efectueze demersurile necesare în vederea plății către fiecare reclamant a diferențelor salariale rezultate.

Ulterior, prin cererea completatoare, reclamanții au solicitat și anularea Adresei nr. x din data de 02.02.2018, prin care Ministerul Justiției le-a respins contestația formulată privind acordarea diferențelor salariale și emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 începând cu data de 09.04.2015, sumă majorată cu 10% începând cu 1 decembrie 2015 și până la data de 1 august 2016 și obligarea pârâților la acordarea diferențelor salariale pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016, rezultate din neaplicarea valorii sectoriale de referință de 405 RON, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, începând cu 09.04.2015 și până la data plății efective, respectiv pârâtul Ministerul Justiției să efectueze demersurile necesare în vederea plății către fiecare reclamant a diferențelor salariale rezultate.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 101 din 22 mai 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a anulat în parte Ordinul de salarizare nr. 1490/24.05.2017și Adresa x din data de 08.02.2018 și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de salarizare de recalcularea indemnizației cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială 405 RON începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016.

Totodată, a obligat pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referință 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 09.04.2015 până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

Prin urmare, a arătat că reclamanții nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea ordinului și adresei contestate și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la acordarea unui indemnizații stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, precum și actualizarea diferențelor salariale rezultate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale începând cu data de 09.04.2015 până la data plății efective.

Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de salarizare de recalcularea indemnizației cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială 405 RON începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016, obligând, totodată, pârâții la plata diferențelor salariale astfel rezultate actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care susține lipsa de obiect a acțiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reține că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamantelor inițiat la data de 22 decembrie 2017 și chiar a pronunțării sentinței atacate (22 mai 2018).

Recurentul a recunoscut astfel pretențiile reclamanților, însă se constată că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, prevederile legale în baza cărora a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare cuvenită reclamanților sunt tocmai cele avute în vedere de prima instanță în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor sentinței primei instanțe, în plus reclamanții au solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, prima instanță a reținut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, iar prin Ordinul nr. 2066/C/2018 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 101 din 22 mai 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.