ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1380/2021

Ședința publică din data de 04 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, iar ulterior pe rolul Curții de Apel Ploiești, urmare stabilirii competenței în favoarea acesteia din urmă de ÎCCJ prin încheierea 1019 din 19 ianuarie 2018, reclamanții A., B., C., D. și E., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București solicitând anularea în parte a Ordinului 1490/C/2017 emis de minister în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective - 1 august 2016, obligarea acestui pârât să emită un nou ordin de salarizare sau noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON începând cu 9 aprilie 2015, la care se adaugă majorarea de 10% de la 01 decembrie 2015, iar pârâta Curtea de Apel București să fie obligată să le plătească diferențele salariale dintre veniturile efectiv încasate și cele calculate potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON, majorată cu 10% de la 1 decembrie 2015, actualizate cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței fiecărei sume la cea a plății efective.

Prin sentința civilă nr. 140 din data de 02.08.2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de anulare în parte a Ordinului 1490/C/2017 formulată de reclamantele C. și D. și respinge această cerere ca tardivă.

A respins ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de anulare parțială a Ordinului 1490/C/2017 formulată de A., B. și E..

A admis în totalitate acțiunea promovată de reclamanții A., B. și E.. Admite în parte acțiunea promovată de reclamantele C. și D..

A anulat în parte Ordinul MJ 1490/C/2017 în ceea ce privește data aplicării sale efective - 1 august 2016.

A obligat pe pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordin/ordine de salarizare, cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON începând cu 9 aprilie 2015, la care se adaugă majorarea de 10% de la 01 decembrie 2015.

A obligat pe pârâta Curtea de Apel București să plătească reclamanților diferențele salariale dintre veniturile efectiv încasate și cele calculate potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON, majorată cu 10% de la 1 decembrie 2015 actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței fiecărei sume la cea a plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 1401 din data de 02 august 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat, în esență, că prin Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/.24.05.2018 intimaților - reclamanți li s-au stabilit indemnizațiile de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare de judecată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 04 februarie 2021, recurentul-pârât Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul -pârât, ulterior promovării căii de atac, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 140 din 02 august 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.