ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererile înregistrate în dosarele conexate nr. x/2017, respectiv nr. 8892/2/2017, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Călărași și Ministerul Justiției, modificarea Ordinului Ministerului Justiției nr. 1490/C/24.05.2017 în ceea ce le privește, în sensul acordării unei indemnizații stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04. 2015, acordării unei indemnizației stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 445 RON începând cu data de 01.12.2015.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială solicitată la punctul 1 din acțiune și venitul efectiv încasat de fiecare reclamantă, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2622 din 6 iunie 2018, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Totodată, a admis în parte acțiunea din dosarele conexate (dosar nr. x/2017, respectiv dosar nr. x/2017), formulată de reclamante, a anulat parțial Ordinul nr. 1490/C/2017, în privința acestora, și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamante noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

De asemenea, a obligat pârâtul Tribunalul Călărași ca, după emiterea ordinului, să achite reclamantelor diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin aceeași sentință, a respins celelalte pretenții ale reclamantelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că pretențiile reclamantelor au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

Prin urmare, a arătat că reclamantele nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul Călărași a susținut că în mod greșit prima instanță a admis a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, atât timp cât din actele dosarului rezultă că cererea acestora a rămas fară obiect.

Astfel, a arătat că Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, la data de 24.05.2018, iar ulterior, în aplicarea acestuia, a emis Ordinul nr. 90/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019.

În aceste condiții, a apreciat că plata drepturilor bănești obținute prin sentința atacată este deja recunoscură reclamantelor prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 90/C din 04.01.2019 - în aplicarea dispozițiilor Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C din 24.05.2018, în care se stipulează că plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea ordinului se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale case reglementează finanțele publice.

Cu privire la plata către reclamante a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform hotărârii recurate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă, a susținut că acestea vor fi plătite conform O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Așa fiind, a apreciat că acțiunea reclamantelor a rămas fără obiect, întrucât Ministerul Justiției a emis pentru reclamante ordine de salarizare cu indemnizațiile de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea menționată prin sentința civilă atacată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Intimate-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând modificarea ordinului contestat și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la acordarea unui indemnizații stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04. 2015 și a unei indemnizației stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 445 RON începând cu data de 01.12.2015, precum și actualizarea diferențelor salariale rezultate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea din dosarele conexate, a anulat în parte ordinul atacat și a obligat Ministerul Justiției să emită pentru reclamante noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015 și, totodată, a obligat Tribunalul Călărași să achite reclamantelor diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurenților, care susțin lipsa de obiect a acțiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantelor la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reține că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamantelor inițiat la data de 26 octombrie 2017, iar în aplicarea acestuia a fost emis Ordinul nr. 90/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019 ulterior pronunțării sentinței atacate.

Recurentul Ministerul Justiției a recunoscut astfel pretențiile reclamantelor, însă emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, pentru că reclamantele au solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, iar prin acest ordin s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, prima instanță a reținut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantelor.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile recurenților sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Tribunalul Călărași și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2622 din 6 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.