ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, au solicitat revocarea parțială a Ordinului nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiției, în ceea ce le privește pe fiecare și emiterea de noi ordine de salarizare, individuale prin care:

- să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

- să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015;

- să se recalculeze indemnizațiile de încadrare, începând cu 09.04.2015, ținând cont de faptul că reclamanții dețin titlul de doctor în drept, astfel cum rezultă din actele atașate și din sentința civilă nr. 1020/09.11.2016 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2016, îndreptată prin încheierea din data de 09.01.2017 și menținută în apel de Curtea de Apel Ploiești.

De asemenea, au mai solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

A fost anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017, în ceea ce privește data recalculării indemnizațiilor de încadrare ale reclamantelor cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectoriale de 445,5 RON.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea de noi ordine individuale pe numele reclamantelor, privind stabilirea drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.

A fost obligat pârâtul Tribunalul București la plata diferențelor salariale rezultate din recalcularea drepturilor reclamantelor potrivit prezentei hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016.

A fost respinsă în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut recurentul-pârât că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018, intimatelor-reclamante li s-au stabilit indemnizațiile de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește începând cu data de 9 aprilie 2015 prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 421,36 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015 prin raporatre la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea Ministerului Justiției la emiterea unor noi ordine privind stabilirea drepturilor salariale astfel cum au solicitat reclamantele.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Tribunalul București a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, invocând motivul de casare privind greșita interpretare/aplicare a legii.

Astfel, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, și a prezentării cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 304/2004, cu privire la competențele Ministerului Justiției și ale tribunalelor, recurentul-pârât a apreciat că judecătorul fondului, în mod greșit, a obligat pârâtul Tribunalul București la plata către reclamant a drepturilor salariale astfel cum s-a solicitat.

În acest sens, a susținut că Tribunalul București, în calitatea pe care o are de ordonator terțiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligația sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare și a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, în condițiile în care Ministerul Justiției, având atât calitatea de ordonator principal de credite cât și de emitent al ordinelor de salarizare, astfel că trebuie îndeplinite mai întâi aceste obligații.

În fine, s-a arătat că, în mod eronat, prima instanță a dispus calcularea indemnizației reclamantei în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condițiile în care, prin raportare la OMJ nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017 și la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, la acea dată nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON, expunând cu privire la acest aspect aceleași argumente ca și recurentul-pârât Ministerul Justiției.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererile de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 21 mai 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar precizări prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 și nr. 90/C/2019, pe care le-a atașat, în copie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt lipsite de interes, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, au solicitat revocarea parțială a Ordinului nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiției, în ceea ce le privește pe fiecare, și emiterea de noi ordine de salarizare, individuale, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum și obligarea pârâtilor la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale reținute și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plății efective, acțiune care a fost admisă, în parte de către instanța de fond.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, prin precizările formulate, că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului în susținerea recursurilor, având în vedere că la acest moment prin OMJ nr. 2066/C/2018 a fost satisfăcută pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, iar achitarea drepturilor salariale a început conform eșalonării prin O.U.G. nr. 3/2019.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Or, în speța de față, recurenții nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursurilor formulate.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 90/C/2019 (în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28 (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 2), pentru perioada 01.01.2018-30.06.20.2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamanții aflându-se, în anexele menționate, la pozițiile nr. 8659-665, respectiv 1678-1684 și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, interesul pârâtului Ministerul Justiției în susținerea prezentului demers judiciar nemaiexistând atât timp cât anterior exercitării căii de atac aceasta a emis ordinele de salarizare.

Totodată, Înalta Curte constată că nici interesul pârâtului Tribunalul București în susținerea recursului de față nu mai subzistă în condițiile în care s-a început achitarea drepturilor bănești, conform eșalonării prin O.U.G. nr. 3/2019.

Așa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condițiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de pârâti.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interese.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.