ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat următoarele:

- anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1.478/C/24.05.2017, în privința acestuia; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care:

- să i se ia în considerare, începând cu data de 05.11.2016, la stabilirea venitului salarial brut, sporul de 15% pentru titlul științific de doctor în drept, prin calcularea acestuia în raport de indemnizația de încadrare:

- să se ia în considerare la stabilirea venitului salarial brut, valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON. în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 445,50 RON, începând cu data de 01.12.2015.

Acest ordin de salarizare privește mai multe perioade, astfel:

- 09.04.2015 - 31.05.2015 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referință sectorială în cuantum de 291,98 RON;

- 01.06.2015 - 31.07.2016 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referință sectorială în cuantum de 291,98 RON;

- 01.08.2016 - 30.09.2016 - perioadă în care pentru stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON;

- 01.10.2016 - prezent - perioadă în care pentru stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente a fost luată în considerare o valoare de referință sectorială în cuantum de 445,5 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4372 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și a prescripției extinctive.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A anulat în parte Ordinul emis sub nr. x/24.05.2017 emis de pârât în sensul că obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului un nou ordin de salarizare prin care să includă în indemnizația de încadrare salarială brută lunară a acestuia și valoarea de referință sectorială de 405 RON în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 445,5 RON pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2015.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4372 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare invocat vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra capătului de cerere privind acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % (445,5 RON) începând cu data de 01.12.2015

Astfel, recurentul -pârât susține că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond, fără temei legal, a admis acțiunea reclamantului începând cu 9.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON, cererea fiind contrară dispozițiilor prevăzute O.U.G. nr. 43/2016.

Astfel, potrivit art. 3 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

După cum se cunoaște, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

La emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-au avut în vedere și indemnizațiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călărași, cărora le-au fost stabilite prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015, indemnizații într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, prin aplicarea creșterilor salariale de 5 %, 2 % și 11 %, însă ca efect al unor hotărâri judecătorești obținute înaintea instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București, prin care ministrul justiției fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizația de încadrare brute a intimați lor-reclamanți a fost recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5 %, 2 % și 11 %), inclusiv majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

1

- 1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. În soluționarea excepției, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

4

din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepția art. 3 alin. (1)

1

-1

3

din O.U.G. nr. 57/2015 și a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă și drepturile obținute prin hotărâri judecătorești, fiind respinse celelalte aspecte.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar prin Decizia nr. 839/2009 a Curții Constituționale dar și prin alte decizii ale Curții. Astfel, se observa că pretențiile reclamanților pe o perioadă anterioară acesteia nu sunt admisibile, cu atât mai mult cu cât fac referire la un act normativ care nu a fost analizat de Curte.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, "indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară."

In consecința, fată de textele legale invocate si având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație si Justiție si Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care, prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 din 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din 1.10.2016. Așadar, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, acordându-i diferențe salariale începând cu data de 09.04.2015, depășindu-și în acest mod atribuțiile judecătorești, făcând o aplicare incorectă a legii, printr-o interpretare lipsită de obiectivitate.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite. În acest sens, reclamantului i-a fost comunicat OMJ nr. 1490/C/2017 prin care le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, așa cum prevedea legislația în vigoare.

Astfel, în prezent, intimatul - reclamant a primit indemnizația majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, așa încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiției de a emite un nou ordin pentru fiecare din aceștia, prin care să fie recalculată indemnizația de încadrare prin raportare la o altă valoare de referință sectorială, anterior datei 01/10.2016, cu atât mai mult cu cât decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive.

De observat este și faptul că, începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, iar pentru plata diferențelor rezultate pentru perioada anterioară, Ministerul Justiției, în luna decembrie 2017, a alocat sumele necesare ordonatorilor secundari de credite.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare la recurs, deși acesta i-a fost legal comunicat în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției este nefondat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Criticile recurentului - pârât sunt în sensul că, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015 nu existau în plată indemnizații în care să fie aplicată VRS de 405 RON. Raportarea la o VRS de 405 RON, majorată apoi cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, a fost folosită de ÎCCJ și de CSM începând cu 1.10.2016, dată de la care și Ministerul Justiției a recunoscut raportarea indemnizațiilor la aceeași valoare sectorială, conform OMJ nr. 4680/20.12.2016.

Deci, prin recurs se critică raportarea indemnizației pentru perioada 9.04.2015 - 1.10.2016 la VRS de 405, majorată de la 1.12.2015 cu 10%, pe motiv că nu au existat în perioada respectivă indemnizații în plată care să se bazeze pe o astfel de valoare de referință sectorială, neexistând nici temei legal care să sprijine raportarea la această valoare de referință sectorială.

Începând cu data de 9.04.2015, art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, a prevăzut salarizarea la nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, în cazul personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin decizia nr. 38 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această dezlegare se întemeiază și pe decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

De altfel, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanța de contencios constituțional nefăcând decât să elimine diferențele de interpretare.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Pe cale de consecință, sunt nefondate susținerile recurentului conform cărora majorările recunoscute prin hotărâri judecătorești nu ar trebui avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul recurentei - reclamante și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4372 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.