ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.08.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. și RR. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției,

- revocarea art. 2 alin. (1) din Ordinul 4680/C/21.12.2016 în sensul recalculării indemnizației de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciar prin raportare la valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum și revocarea art. 1 al Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 care modifică Ordinul nr. 4680/C/2016, în sensul precizării date de 01.10.2016, în loc de 09.04.2015,

- obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referință de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 și până la 30.11.2015, și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 RON majorat cu 10% în baza Legii nr. 293/2015,

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit acestor reglementări cu indemnizația calculată prin raportare la valorile de referință sectorială menționate anterior și venitul efectiv plătit, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2016, diferențe actualizate cu indicele de inflație și cu acordarea dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința nr. 4817 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și excepția prescripției, invocate de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate.

A admis cererea reclamanților și a anulat în parte Ordinele MJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, respectiv în ceea ce privește data recalculării indemnizației de încadrare brută lunară și valoarea de referință sectorială la care se raportează această indemnizație și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministrul justiției, să emită în favoarea reclamanților, judecători și asistenți judiciar în cadrul Tribunalului Suceava, un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON (405+10%).

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A criticat recurentul soluția instanței de fond asupra excepției inadmisibilității, în condițiile în care reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

De asemenea, instanța de fond în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că reclamanții nu au atacat ordinele emise începând cu 09.04.2015.

Pe fondul cererii, a susținut recurentul că, fără temei legal, instanța a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizațiilor în raport cu valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015.

A arătat că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

A mai precizat că, începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

La data de 20.10.2020, intimații-reclamanți GG. și RR. au depus cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe art. 406 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul Ministerul Justiției este nefondat, urmând, însă, a fi admis în raport cu cererea de renunțare și a fi anulată sentința recurată în privința reclamanților GG. și RR..

5.1. În ceea ce privește cererea de renunțare formulată de intimații-reclamanți GG. și RR., Înalta Curte reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,

"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".

Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,

"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

5.2. Referitor la recursul pârâtului Ministerul Justiției vizând hotărârea recurată pentru restul intimaților-reclamanți, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi menținute dispozițiile instanței de fond.

Intimații-reclamanți, judecători și asistenți judiciar în cadrul Tribunalului Suceava, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției în fața instanței de fond, a inadmisibilității și a prescripției, și reiterate prin cererea de recurs, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât.

Astfel, după cum a reținut și prima instanță, reclamanții au atașat acțiunii dovada faptului că au formulat plângere împotriva Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016, la data de 25.01.2017, și împotriva Ordinului nr. 219/C/2017, la data de 07.02.2017. De asemenea, nici excepția prescripției nu poate fi reținută, în raport cu data formulării acțiunii, 20.07.2017, și cu data de la care se solicită acordarea valorii de referință sectorială, 09.04.2015, prin emiterea ordinelor de salarizare.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât vizând fondul acțiunii reclamanților, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 așa cum a fost modificată, s-a stabilit că, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut și că, prin excepție de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, "salarizat la același nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că voința legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechitățile dintre salariații care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții, primeau salarii diferite.

Pe acest aspect, prezintă relevanță atât evoluția legislativă în materie, cât și interpretările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

Așadar, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la același nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităților din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 3

1

alin. (1) a stabilit excepția de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sintagma "fiecare funcție" s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

1

) că reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

2

) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond a făcut referire și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituțională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar și cu practica judiciară, la nivelul autorității judecătorești și familiei ocupaționale "Justiție", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referință sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să obțină calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reține Înalta Curte că prezintă relevanță în cauză și punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 17.01.2017 conform căruia, "... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referință sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" începând cu data de 9 aprilie 2015 și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituții."

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar, ulterior, recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

În concluzie, aprecierea recurentului că în mod nelegal a fost admisă cererea intimaților-reclamanți de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută, iar refuzul său de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași SS. nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că cele reținute anterior au fost recunoscute și de recurentul-pârât Ministerul Justiției, care a solicitat, prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, a se constata că acțiunea ar fi rămas fără obiect, învederând faptul că a emis în favoarea intimaților-reclamanți Ordinul MJ nr. 91/C/04.01.0219 pentru judecători și OMJ nr. 89/C/2019 pentru asistenții judiciari, prin care, în acord cu cele stabilite de prima instanță, a recalculat drepturile salariale ale acestora începând cu 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, majorată cu 10% începând cu 01.12.2105, potrivit Legii nr. 293/2015.

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 406 C. proc. civ. și, respectiv, art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, față cererea intimaților-reclamanți GG. și RR. de renunțare la judecata cererii, urmează a admite recursul Ministerului Justiției, a lua a lua act de renunțarea reclamanților menționați la judecată și a anula hotărârea recurată în ceea ce-i privește, și a menține restul dispozițiilor instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4817 din 7 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ.

Ia act de renunțarea reclamanților GG. și RR. la judecata cererii.

Anulează sentința civilă recurată în ceea ce-i privește pe acești reclamanți.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.