ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.08.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 (astfel cum a fost disjunsă din Dosarul nr. x/2016 al aceleiași instanțe), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcție, tranșă de vechime în funcție și tranșă de vechime în muncă.

Reclamanta a formulat o cerere adițională prin care a modificat obiectul acțiunii și cadrul procesual, prin chemarea în judecată și a Tribunalului București, solicitând

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordin de salarizare individuale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorate cu 10% începând din data de 01.12.2015 conform Legii nr. 293/2015, până la încetarea raportului de serviciu cu pârâtul

- obligarea ambilor pârâți, Ministerul Justiției și Tribunalul București, la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectorială menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința nr. 398 din 6 februarie 2018, Curtea de București a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiate.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

A admis cererile conexe în parte formulate de reclamanta A..

A anulat parțial ordinul de salarizare contestat, în ceea ce o privește pe reclamanta, referitor la data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectoriale de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Tribunalul București să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

A respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu indicele de inflație, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat că instanța nelegal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare, pentru că reclamanta nu a urmat în termen legal procedura prevăzută de art. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

A susținut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantele nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanta a primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în ceea ce-l privește.

A arătat recurentul că este o instituție care este finanțată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziția instanțelor fondurile necesare desfășurării activității.

Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul București, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanță.

Obligația instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel că există posibilitatea ca, deși va dori să pună în executare dispozițiile instanței, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligațiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel București.

A mai apreciat recurentul că instanța de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON este aplicabil din 01.10.2016.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte apreciază că recursul Ministerului Justiției este fondat în parte, capătul de cerere formulat de reclamantă vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect, iar recursul pârâtului Tribunalul București este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Referitor la recursul Ministerului Justiției, reține Înalta Curte că au fost emise OMJ nr. 90/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale ale reclamantei pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 și OMJ nr. 3072/C/2018 prin are au fost recalculate drepturile începând cu 01.07.2018.

Astfel, după cum precizează recurentul, a emis în favoarea reclamantei un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar în perioada 01.12.2015-30.09.2016 cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, în vederea acordării indemnizației de încadrare și sporurilor, la nivel maxim, pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă, în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 71/2015, prin OMJ nr. 4680/C/2016, OMJ nr. 219/C/2017 și OMJ nr. 1490/C/2017.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

4.2. În ceea ce privește recursul Tribunalului București, Înalta Curte constată că susținerile recurentului referitoare la admiterea nelegală a cererii reclamantei de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în raport cu cele reținute asupra recursului Ministerului Justiției, nu mai este necesar a fi analizate.

Referitor la restul alegațiilor recurentului, privind obligarea sa la plata drepturilor salariale, se reține că în mod corect instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat pârâtul Tribunalul București să achite diferențele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Astfel, având în vedere că Ministerul Justiției a emis ordinul de încadrare salarială prin care i-au fost recunoscute reclamantei drepturile astfel cum au fost solicitate prin acțiune, sunt nefondate susținerile recurentului Tribunalul București că nu poate acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de prima instanță.

4.3. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Tribunalului București, va admite recursul Ministerului Justiției, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea având ca obiect emiterea ordinului de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menține restul dispozițiilor instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Tribunalul București împotriva sentinței nr. 398 din 6 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea reclamantei A. de obligarea a pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială, ca rămasă fără obiect.

Menține, în rest, dispozițiile instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.