ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5330/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2017, sub nr. x (astfel cum a fost disjunsă din dosarul nr. x/2016), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare prin care să-i recalculeze drepturile salariale, retroactiv, cu începere din 09.04.2015, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcție, tranșă de vechime în funcție și tranșă de vechime în muncă.

Reclamanta a formulat cerere adițională prin care a înțeles să modifice obiectul, să completeze motivele acțiunii inițiale și să cheme în judecată și pe pârâtul Tribunalul București, în calitate de ordonator terțiar de credite, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, să emită ordin de salarizare individual cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorate cu 10% începând din data de 01.12.2015 conform Legii nr. 293/2015, până la încetarea raportului de serviciu cu pârâtul

- obligarea ambilor pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul București, la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectorială menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 205 din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

A admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București în parte.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției la a emite reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; producătoare de efecte juridice începând cu data de perioada 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Tribunalul București să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

A respins capătul de cerere privind plata diferenței salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepțiilor inadmisibilității și a prescripției și respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, pe de o parte, și ca prescrispă, pe de altă parte, iar, pe fond, al respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat că instanța nelegal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare, pentru că reclamanta nu a urmat în termen legal procedura prevăzută de art. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

A susținut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantele nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

A mai precizat că, începând cu luna februarie 2017, reclamanta a primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în ceea ce-l privește.

A arătat recurentul că este o instituție care este finanțată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziția instanțelor fondurile necesare desfășurării activității.

Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul București, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanță.

Obligația instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel că există posibilitatea ca, deși va dori să pună în executare dispozițiile instanței, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligațiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel București.

A mai apreciat recurentul că instanța de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON este aplicabil din 01.10.2016.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A., judecător în cadrul Tribunalului București, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

4.1. În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției în fața instanței de fond, a lipsei procedurii prealabile și a inadmisibilității, și reiterate prin cererea de recurs, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât.

Astfel, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010 și art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile, pentru că reclamanta nu a contestat un ordin de salarizare emis de Ministerul Justiției.

De asemenea, referitor la inadmisibilitatea acțiunii, reclamanta, considerându-se vătămată într-un drept al său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, poate solicita instanța de contencios administrativ să oblige autoritatea la aplicarea unei norme legale și, implicit, la recunoașterea dreptului pretins și la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Pe fondul recursului Ministerului Justiției, reține Înalta Curte că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 așa cum a fost modificată, s-a stabilit că, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut și că, prin excepție de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, "salarizat la același nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că voința legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechitățile dintre salariații care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții, primeau salarii diferite.

Pe acest aspect, prezintă relevanță atât evoluția legislativă în materie, cât și interpretările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

Așadar, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la același nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităților din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 3

1

alin. (1) a stabilit excepția de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sintagma "fiecare funcție" s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

1

) că reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

2

) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond a făcut referire și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituțională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar și cu practica judiciară, la nivelul autorității judecătorești și familiei ocupaționale "Justiție", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referință sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să obțină calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reține Înalta Curte că prezintă relevanță în cauză și punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 17.01.2017 conform căruia, "... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referință sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" începând cu data de 9 aprilie 2015 și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituții."

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar, ulterior, recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că cele reținute anterior au fost recunoscute și de recurentul-pârât Ministerul Justiției, care a solicitat, prin notele scrise la dosar, a se constata că acțiunea ar fi rămas fără obiect, învederând faptul că a emis în favoarea reclamantei un nou ordin de salarizare, OMJ nr. 90/C/2019, prin care să se recalculeze drepturile salariale începând cu 09.04.2015 prin raportare la valoare de referință sectorială 421,36 RON, majorată cu 10% începând cu 01.12.2015.

4.2. În ceea ce privește recursul Tribunalului București, Înalta Curte constată că susținerile recurentului referitoare la admiterea nelegală a cererii reclamantei de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în raport cu cele reținute asupra recursului Ministerului Justiției, nu mai este necesar a fi analizate.

Referitor la restul alegațiilor recurentului, privind obligarea sa la plata drepturilor salariale, se reține că în mod corect instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamant, a obligat pârâtul Tribunalul București să achite diferențele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

4.3. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 205 din 23 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.