ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. lonuț, J., K., L., M., lliescu N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. și NN. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției, de a soluționa cererea lor privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței si pe cale de consecință a solicitat instanței să oblige pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru fiecare dintre reclamanți în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; să plătească, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015 diferențele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date. La data de 09.02.2017 reclamanții au formulat cerere adițională prin care au înțeles să modifice cadrul procesual obiectiv în sensul că au solicitat să dispună instanța: - obligarea pârâtului Ministrul Justiției. în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare; - începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de - 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; - obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016. respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care fiecare dintre noi l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație. și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Au completat cadrul procesual pasiv și au chemat în judecată, pe cel de-al doilea capăt de cerere, alături de pârâtul Ministerul Justiției pe pârâții: Curtea de Apel București și Tribunalul București.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1192/2017 din 04 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., OO., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., PP., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., JJ., KK., LL., MM., NN. și II., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București; a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției să emită, pentru fiecare, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției să emită, pentru fiecare, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizațiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți, și pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu Tribunalul București, ca fiind neîntemeiate. În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiției a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive: Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond în mod eronat a respins excepția inadmisibilității invocate de Ministerul Justiției, în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv, să conteste ordinele de salarizare la data la care au constatat diferențele salariale, așa încât, eventuale diferențe ar putea fi avute în vedere numai de la data la care s-a solicitat emiterea unui nou ordin. În al doilea rând, a susținut recurentul- pârât, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității cererii adiționale și a excepției prescripției cererii potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 Pe fond, recurentul- pârât a susținut că instanța de fond, fără temei legal a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizației acestora în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată această VRS, în acest sens, recurentul făcând trimitere la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, evidente fiind la speță cele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 din Ordin. În consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa, arată recurentul, că reclamanții nu au niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci, era în plată, din data de 1.10.2016. Recurentul- pârât a mai susținut că în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite, menționând, în acest sens, că reclamanților le-a fost comunicat Ordinul M.J. nr. 1489/C/2017, prin care, la pozițiile din Anexa la Ordin, reclamanților le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, așa cum prevede legislația în vigoare. De observat, în fine, susține recurentul, este și faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimații- reclamanți au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, "pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară. Deopotrivă, recurentul-pârât a arătat că prin dispozitivul sentinței recurate Curtea de Apel București în mod eronat a obligat și Ministerul Justiției la plată începând cu 09.04.2015, a diferenței salariale, deși această obligație revenea Tribunalului București. În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Tribunalul București a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind netemeinică, cu trimitere la prevederile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive: În speță, nu se poate reține vreo culpă a Tribunalului București, având în vedere că acesta, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv, de Ministerul Justiției prin acte administrative. Având în vedere obligația instituită în sarcina sa, recurentul- pârât Tribunalul București consideră că trebuia să se aibă în vedere faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă față de executarea obligațiilor ce revin Ministerului Justiției în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv, al procedurii de execuție bugetară. Recurentul-pârât susține că, prin sentința recurată, instanța de fond în mod eronat a emis supoziția conform căreia Ministerul Justiției nu va respecta termenul de 01.05.2017 privind emiterea ordinelor de salarizare și, pe cale de consecință, a obligat Ministerul Justiției, respectiv, ordonatorii ierarhici inferiori la plata diferențelor salariale, o sentință cu caracter preventiv, prin care nu este constatată o culpă, ci este presupusă în mod absolut, fapt ce depășește prerogativele unei instanțe de judecată. În fine, recurentul-pârât a arătat că sentința recurată conține și o contradicție, în sensul în care se reține că termenul de 01.05.2017 nu este stabilit prin lege, ci de ministrul justiției, și, în același timp, obligă pârâții la plata diferențelor salariale solicitate de reclamanți, fără a avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările în cauză Intimații-reclamanți, cărora, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, le-au fost comunicate recursurile, nu au formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 24 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 22 noiembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act. Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursurilor se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 și, respectiv, 01.02.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimaților-reclamanți, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, și, mai târziu, Ordinul nr. 1489/C/2017, iar, la data de 24.05.2018, Ordinul nr. 2066/C/2018. Totodată, susține că reclamanților le-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor și va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, ca fiind lipsite de interes. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor și va respinge recursurile, ca fiind lipsite de interes.