ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită dispoziții de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv, restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru faptul că, nu s-au respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 285/2010, în sensul că reclamanții nu au contestat modul de stabilire al salariilor de bază și nu au formulat contestație împotriva deciziei ordonatorului de credite.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4010 din 30 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora; a admis excepția inadmisibilității și a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., solicitând admiterea recursului formulat și, pe fond, admiterea acțiunii lor, în sensul celor solicitate.

În recursul lor, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenții- reclamanți au susținut, în esență, următoarele:

În motivarea acțiunii, au arătat că, față de ordinul de salarizare menționat au formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, astfel încât, în opinia recurenților, au respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 284/2010, referitoare la procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale.

Recurenții-reclamanți apreciază că acțiunea formulată împotriva ordinului de salarizare nr. 332/2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă o contestație în sensul dispozițiilor legale invocate, astfel încât, raportat la argumentele expuse în motivarea acțiunii, consideră că se impune admiterea acesteia. Anexat cererii de recurs, au depus copia adresei I., prin care li s-a comunicat respingerea plângerii prealabile formulate.

Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat întâmpinări, înregistrate la data de 27 martie 2018 și, respectiv, 04 aprilie 2018, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca temeinică și legală, deopotrivă, prin întâmpinare, intimatul- pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București invocând excepția nulității recursului, pe motiv că în susținerea căii de atac nu s-au indicat temeiurile de drept.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, și a se dispune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită dispoziții de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv, restituirea pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit acestora (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, și până la data plății efective.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă, constatând, în esență, că aceștia nu au urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea- cadru nr. 284/2010, și subliniind Curtea că reclamanții aveau obligația de a contesta ordinele prin care li s-a stabilit modul de salarizare, întrucât, acestea reprezintă actul administrativ prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu 09.04.2015. Or, instanța a reținut că prin demersul judiciar de față reclamanții solicită emiterea unor dispoziții de salarizare prin care să fie stabilite drepturile salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

Verificând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurenți vizând modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii lor, Înalta Curte reține următoarele:

Contrar susținerilor intimatului-pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că recurenții- reclamanți nu contestă, prin demersul lor, drepturile salariale ce le-au fost calculate, ci, au dedus judecății pretenții derivând din acte normative adoptate în cursul anilor 2015 și 2016, respectiv, Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum au fost interpretate prin decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a urmărit înlăturarea situației de plată a unor remunerații diferite pentru aceleași condiții de vechime și de muncă.

Acțiunea recurenților- reclamanți, având, deci, o cauză diferită și întemeindu-se pe norme legale recent adoptate și interpretate, nu poate fi condiționată de necontestarea ordinelor prin care li s-au calculat inițial salariile. Nu se poate opune recurenților-reclamanți faptul necontestării ordinelor emise în mod succesiv cu privire la aceștia, față de cauza cererii de chemare în judecată, recurenții invocând, printre altele, un eveniment ulterior, și anume, reglementări succesive, prin care legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

Înalta Curte apreciază, astfel, că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimatul-pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și însușită de către instanța de fond pe considerentul necontestării ordinului/dispozițiilor de reîncadrare, greșit a fost admisă, întrucât, în cauza de față, nu se contestă o dispoziție de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII Titlul XIII - Reglementări specifice personalului din justiție - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea diferențelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale arătate.

Pe cale de consecință, nefiind o contestație la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoașterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil demersul judiciar al reclamanților, în condițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, de repararea prejudiciului cauzat, și, astfel, excepția inadmisibilității invocată este nefondată, motiv pentru care, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentința recurată, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 4010 din 30 octombrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2020.