ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5640/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând instanței obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin prin care să se stabilească drepturile sale salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 21.12.2016; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4981/2017 din 18 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, și a obligat pârâtul să emită pe numele reclamantului ordin de salarizare cu efecte începând cu data de 21.12.2016, prin care să se stabilească drepturile salariale ale acestuia prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea 293/2015; a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și casarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiată; în drept, recursul său a fost întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul- reclamant A., căruia, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, i-a fost comunicat recursul, a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 31.08.2018 și, respectiv, 05.02.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 3437/C și, ulterior, Ordinul nr. 440/C/2020, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimatului-reclamant, la nivelul maxim permis de prevederile legale. Totodată, susține că reclamantului i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 4981/2017 din 18 decembrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2020.