ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună: anularea parțială a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispozițiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea sa și drept consecință emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce îl privește, în sensul recalculării indemnizației de încadrare și a sporurilor, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014. astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinite în cadrul instanței, respectiv, stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilita, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015, stabilirea indemnizației de încadrare în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 445 RON și recalcularea venitului lunar total în funcție de indemnizația de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la data de 30 septembrie 2016, acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflație la data plății, acordarea diferențelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referință sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

De asemenea, a solicitat acordarea dobânzii legale aferentă diferențelor datorate, calculată de la data scadenței la data plății efective, iar în subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizației de încadrare și acordarea drepturilor salariale cuvenite dumnealui anterior arătate (inclusiv actualizarea și dobânda legală), în funcție de o valoare de referință sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016.

La data de 27.09.2017, reclamantul a răspuns la adresa de regularizare, completând temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată cu dispozițiile art. 7 Cap. 8 Anexa VI din Legea nr. 284/2010, solicitând și anularea răspunsului la contestația administrativă.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, la data de 08.11.2017, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând și excepția prescrierii dreptului la acțiune.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1870 din 26 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune; a admis în parte, cererea de chemare în judecată modificată/completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 1475/C/25.04.2017, doar în ceea ce îl privește pe reclamant; a anulat răspunsul la contestația administrativă; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamant ordin de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, ținând seama și de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată modificată/completată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În susținerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului invocând, în esență, următoarele motive:

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat instanței de recurs să constate că, la acest moment, pretențiile au fost satisfăcute și, ca urmare, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect având în vedere că, la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 83/2014, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul- pârât a arătat cele prevăzute la art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 2066/2018, alin. (2) și alin. (3), considerând, prin urmare, că reclamantul nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate.

A menționat că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost pus în executare, în sensul că judecătorii și asistenții judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018 corespunzător valorii de referință sectorială de 463,5 RON, fiind emise și acte individuale; prin Anexa nr. 202 la O.M.J. nr. 3073/C/2018 au fost stabilite drepturile cuvenite reclamantului.

Așadar, ținând cont de faptul că prin O.M.J. nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 421,36 RON, iar începând cu data de 1.12.2015- prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât consideră că nu se mai justifică admiterea acțiunii prin care reclamantul a solicitat anularea O.M.J. nr. 1475/C/207 și emiterea unui alt ordin de salarizare prin care să-i fie recalculate drepturile salariale în funcție de altă valoare de referință sectorială.

Concluzionând, având în vedere că prin O.M.J. nr. 2066/2018 și O.M.J. nr. 3073/C/2018 intimatului- reclamant i-au fost acordate drepturile salariale solicitate, și, chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

La data de 23.07.2020, recurentul-pârât a depus la dosar precizare în cuprinsul căreia a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, în raport de emiterea O.M.J. nr. 92/C/04.01.2019.

Intimatul- reclamant A., nu a formulat întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 09 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018 și, respectiv, 04.01.2019, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 și, ulterior, Ordinul nr. 92/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimatului-reclamant, la nivelul maxim permis de prevederile legale, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON. Totodată, susține că reclamantului i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de susținere a căii de atac exercitate, referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, constatând că nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1870 din 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2020.