ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursurilorde față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2017 reclamanții A., B., C. și D., au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Teleorman obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON,indexată cu 10%) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3766 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a fost respinsă acțiunea formulată față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea formulată față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze la emiterea unor noi ordine de salarizare reclamanților, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, majorat cu 10%, începând cu data de 09.04.2015.

Au fost obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut prin motivele de recurs că ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Reprezintă un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii, subsecvent acesteia.

Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 au făcut obiectul verificării constituționalității acestora, astfel că, așa cum rezultă din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile art. 3 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare sunt neconstituționale.

În aplicarea acestor dispoziții legale, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordin de salarizare pentru procurori și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin care a acordat creșterile salariale de 5%, 2% și 11%, conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizație de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creșteri salariale, indemnizația acestuia reprezentând nivelul maxim în plata pentru funcția de procuror la acel moment.

În aplicarea dispozițiilor art. 3

1

alin (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și avându-se în vedere și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale din care rezultă că, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, a fost emis ordinul 332/2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, privind salarizarea procurorilor din cadrul unităților de parchet, începând cu data de 1 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referință sectorială de 405 RON aflată în plată.

Prin urmare, la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru funcția de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru anularea Ordinului nr. 332/2017.

S-a arătat că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția inadmisibilității în condițiile in care reclamanții nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Totodată s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității legii, ridicat la rang constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție. Cu privire la data de la care se acordă drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat că aceasta se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, ca nu poate fi aplicată retroactiv.

Față de netemeinicia capătului principal de cerere, a considerat recurentul - pârât că instanța de fond în mod greșit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.

Dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ea este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât ea vizează doar obligațiile bănești contractuale in obligatione.

Având în vedere că între reclamanți și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere,

Fața de considerentele expuse s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin calea de atac formulată, recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea, in rejudecare a acțiunii reclamanților ca nefondată.

Expunând pe larg cadrul legal care a stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale intimaților - reclamanți, a susținut recurentul că in raport de decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, Procurorul General al P.I.C.C.J. a emis ordin prin care a recunoscut valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 1.08.2016.

Totodată a precizat că la data de 11.07.2018 prin Ordinul nr. 897/22.05.2018 s-a recunoscut procurorilor valoarea de referință sectorială de 421,36 RON incepând cu data de 9.04.2015 și 463,5 RON începând cu 01.12.2015.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă la Judecătoria Zimnicea, iar prin Ordinul nr. 303/10.01.2017 emis de procurorul general din cadrul Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că "Începând cu data de 01.10.2016, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curțile de apel beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pnetru Locuințe". În temeiul acestui Ordin a fost emis Ordinul nr. 332/27.01.2017.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La art. I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins: "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții si autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție grad treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Dispozițiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraților si personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, inclusiv asistenților judiciari.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 434 din 9 iunie 2016.

Potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 3ind 1, cu următorul cuprins:,,(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016.

Prin aceste texte introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în cadrul aplicării O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost inițial modificată prin O.U.G. nr. 20/2016), Guvernul a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a criticat soluția primei instanțe față de greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, în raport de necontestarea Ordinului nr. 1702 din data de 30 iulie 2015 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile procurorilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța, însă recurentul - pârât nu a invocat niciun temei de drept care să atragă incidența acestei sancțiuni și nici instanța nu poate identifica un asemenea temei.

Astfel cum a arătat și prima instanță, obiectul acțiunii îl reprezintă cererea adresată pârâtului de reîncadrare a părților reclamante sub aspectul drepturilor salariale cuvenite prin emiterea unui act administrativ (ordin), raportat la dispozițiile art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010 coroborate cu art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2010.

Chiar prin motivele de recurs pârâtul recunoaște această obligație în raport cu considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, emițând Ordinul nr. 332/2017, însă doar cu data de 1 octombrie 2016, susținând că la data de 9 aprilie 2015 nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru funcția de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON.

Pentru aceste motive motivul de recurs va fi respins ca nefondat.

Pe fondul cererii de recurs, se constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susținerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanța constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea principiului neretroactivității legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin nerecunoașterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Împrejurarea că sumele nu sunt cuprinse în buget nu prezintă nicio relevanță în ceea ce privește însăși existența dreptului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței civile nr. 3766 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.