ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.07.2017, reclamanții A., B., C. și D. au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cerere de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015; precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON indexată cu 10%) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2120 din data de 04 mai 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Admite în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Obligă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, ignorând succesiunea actelor normative în materia salarizării (Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016), care au permis salarizarea unformă a personalului la nivelul maxim în plată, a pronunțat o soluție ce echivalează cu modificarea legilor de salarizare.

Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 332/2017, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, începând cu 1.10.2016.

Instanța a încălcat, astfel, principiul separației puterilor în stat, autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluții legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenții salariale ale personalului bugetar.

De asemenea, sentința recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că instanța a extins în mod nelegal efectele deciziei CCR nr. 794/2016 la perioada anterioară pronunțării acesteia. În acest context, soluția instanței de fond este nelegală, rezutând dintr-o interpretare și aplicare greșită a legii, creșterile salariale care fac obiectul prezentei cereri neputând fi acordate anterior datei de 1.10.2016

Intimații-reclamanți și intimații-pârâți, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanții din prezenta cauză au învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorității pârâte la emiterea unor ordine de salarizare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, indexată cu 10% începând cu 1 decembrie 2015.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamanților, iar pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a recurat sentința pronunțată, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Soluția primei instanțe este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

În consecință, Înalta Curte va examina recursul dedus judecății prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de pârât fiind circumscrise acestui caz de casare.

Criticile formulate de recurent au în vedere, în esență, termenul de la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimații-reclamanți, acesta apreciind că prin soluția instanței de fond se încalcă principiul neretroactivității legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (1) și (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut și faptul că, prin excepție de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, "salarizat la același nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că, voința legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechitățile dintre salariații care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții, primeau salarii diferite. În susținerea soluției instanței de fond prezintă relevanță atât evoluția legislativă în materie, cât și interpretările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională a României.

Așadar, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la același nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităților din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 3

1

alin. (1) a stabilit excepția de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sintagma "fiecare funcție" s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

1

) că reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

2

) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond a făcut referire și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituțională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Înalta Curte observă, așadar, că până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferențiere între drepturile stabilite prin act normativ și cele recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar și a practicii judiciare, instanța de fond a reținut în mod corect că la nivelul autorității judecătorești și familiei ocupaționale "Justiție", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referință sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reținut instanța că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, iar nu cu data de 22.12.2014, data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr 83/2014, astfel cum aceștia au pretins, căci, deși legea nr. 71/2015 a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, cu toate acestea efectul normei juridice care a recunoscut inechitățile salariale din sistemul personalului plătit din fonduri publice s-a produs doar de la data intrării în vigoare a legii nr 71/2015, respectiv 09.04.2015.

De asemenea, prezintă relevanță în cauză și punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în ședința din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referință sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" începând cu data de 9 aprilie 2015 și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituții."

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susținerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluția instanței de fond că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 2120 din data de 04 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.