ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, prin care: în principal, au contestat în temeiul art. 8, rap. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, refuzul pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamanților privind emiterea pentru fiecare dintre aceștia în parte, a unor noi ordine de salarizare, cu includerea în indemnizația de încadrare a indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, ce le-au fost acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv: sentința civilă nr. 563/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2008, lămurită conform sentința civilă nr. 1406/20.10.2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător A.), sentința civilă nr. 315/07.04.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2008, lămurită conform sentinței civile 1226/05.07.2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător B.), sentința civilă nr. 317/07.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, lămurită conform sentinței civile 1678/21.11.2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător U.) respectiv sentința civilă nr. 10/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, lămurită conform sentinței civile 1517/07.11.2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. ceilalți judecători), și, în consecință, au solicitat instanței să dispună: I. Obligarea pârâtului Ministerul Justiției sa emită alte ordine de salarizare individuale cu includerea in indemnizația de încadrare a indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creșterile salariale, astfel cum ne-au fost acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, drepturi aflate in plata, in baza unor ordine de salarizare emise in executarea unor hotărâri judecătorești pronunțate in favoarea unor judecători aflați in situații similare (cum ar fi, de exemplu, ordinele nr. 1561, nr. 1562 și nr. 1563 din 07.05.2015, emise de Ministrul Justiției), sau care au fost luate in considerare de către ordonatorul principal de credite chiar și in absenta unor hotărâri judecătorești de acordare a acestor drepturi, pentru a înlătura discriminările salariale existente in cadrul instituției, generate de existenta unor hotărâri prin care s-au acordat aceste creșteri salariale (cum este cazul personalului asimilat magistraților din cadrul CSM, Inspecției Judiciare etc.), sub sancțiunea plății în favoarea fiecărui reclamant a unei penalități de 100 RON/zi de întârziere. II. Obligarea pârâților la unor despăgubiri materiale constând in sumele de bani rezultate din aplicarea indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, acordate prin titlurile executorii menționate mai sus și neachitate până in prezent, precum și in continuare pana la emiterea ordinelor cu includerea efectiva a acestor drepturi in indemnizația de încadrare, urmând sa se tina cont in cazul promovărilor in funcție și al numirii in funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii in munca și in funcție avute la data promovării, care urmează sa fie incluse in indemnizația de încadrare bruta lunara, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004 III. Obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant, a diferenței dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus și drepturile salariale efectiv încasate, a dobânzii legale aferente fiecărei diferențe lunare calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum și la actualizarea acestor sume cu inflația calculată de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale. Bl) În subsidiar, au solicitat instanței să dispună: I. revocarea Ordinului 3521/c/2016, ca fiind nelegal, si emiterea unor noi ordine de salarizare cu includerea in indemnizația de încadrarea indexărilor salariale de 2%,5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creșterile salariale, astfel cum au fost acordate prin hotărârile judecătorești mai sus menționate; II. obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale constând in sumele de bani rezultate din aplicarea indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%,acordate prin titlurile executorii menționate mai sus si neachitate pana in prezent, precum si in continuare pana la emiterea ordinelor cu includerea .efectiva a acestor drepturi in indemnizația de încadrare, așa cum am solicitat la capătul II al cererii principale. B2) Chiar si in ipoteza in care, prin absurd, s-ar face abstracție de hotărârile judecătorești prin care li s-au acordat indexările salariale de 18% prevazute de O.G. nr. 10/2007, au solicitat obligarea acestuia de a emite noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a acestor drepturi. Totodată, au solicitat și revocarea ordinului nr. 3521/C/28.09.2016, emis de Ministerul Justiției, ca fiind nelegal, și emiterea unor noi ordine de salarizare, cu includerea în indemnizația de încadrare a indexărilor salariale de 2%. 5%. 11%. prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1997 din 30 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins acțiunea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., S., T., U., Q. și R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, - inițial, intitulat "apel", ulterior, recalificat de către instanță drept "recurs" (încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) - reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., S., T., U., Q. și R.. Au solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței civile recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale de 405 RON și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective. În susținerea recursului lor, de altfel, neîntemeiat în drept, fiind invocate generic dispozițiile art. 471 și urm. C. proc. civ., recurenții- reclamanți au criticat sentința recurată ca nelegală și netemeinică, și, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale recursului, au invocat, în esență, următoarele: Hotărârea atacată este lovită de nulitate, existând contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că, arată recurenții, pe de o parte, instanța reține că acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a urmat procedura administrativă de a contesta ordinele emise de Minister, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea ar fi rămasă fără obiect, întrucât Ministerul ar fi emis Ordinul de salarizare 4680/C/2016, respectiv, O.M.J. nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acțiune, iar din dispozitiv rezultă că instanța a soluționat pe fond litigiul, prin respingerea acțiunii. În continuare, recurenții au dezvoltat, foarte amplu, critici în motivarea pe fond a recursului, cu reluarea aspectelor sesizate și prin cererea de chemare în judecată, în esență, susținând că sunt judecători la Judecătoria Rm. Vâlcea, iar salarizarea lor este reglementată prin Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ulterior, legiuitorul intervenind pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare. Au arătat că, în acest sens au fost adoptate Legea nr. 71/2015, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, și O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, cu prevederile conținute de acestea, incidente cauzei, și al căror conținut a fost redat: articolul I alin. (5 1 ) și art. 5 alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014; art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016 potrivit căruia, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, 3 1 , alin. (1), (3) și (4). Au mai susținut recurenții- reclamanți că, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției nu au pus în aplicare dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, și art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în forma indicată de O.U.G. nr. 20/2016, și că ulterior a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, act normativ prin care, la art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, după alin. (1), au fost introduse patru noi alineate: (1 1 ) - (1 4 ). Prin aceste texte introduse prin O.U.G. nr. 43/2016 în cadrul aplicării O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost inițial modificată prin O.U.G. nr. 20/2016), recurenții susțin că Guvernul a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească. Astfel, egalizarea indemnizațiilor nu se mai face prin raportare la aceste indemnizații maxime în plată, ci doar prin raportare la indemnizații stabilite în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Pe de altă parte, recurenții au arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, cu reluarea de către recurenți a unor întregi paragrafe din cuprinsul deciziei. În raport de aceste considerente, recurenții- reclamanți susțin că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale justiție, și acest nivel maxim este calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, astfel cum reiese din adresa nr. x/21.12.2016 a I.C.C.J. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, recurenții- reclamanți au solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost precizată, și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului până la data pronunțării hotărârii și, ulterior, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferențelor salariale cuvenite, calculate în raport de valoarea de referință sectorială și perioada de aplicare a acestora, anterior menționate, precum și repararea prejudiciului prin actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală. Recurenții consideră că acest lucru se impune întrucât, prin refuzul pârâților de a proceda la acordarea indemnizației de salarizare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul lor, în înțelesul art. 1531 din C. civ., condițiile angajării răspunderii pârâtului fiind îndeplinite. Prin urmare, susțin aceștia, au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit. În fine, în privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, recurenții- reclamanți au susținut că prin Decizia I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) C. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata- pârâtă CURTEA DE APEL PITEȘTI și intimatul- pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI au formulat întâmpinări, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate de către intimați, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În speță, recurenții- reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu magistrații, care au fost indemnizați, la o valoare de referință sectorială, de 405 RON, de la data 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, și de 445,5 RON, de la data 01.12.2015 până la 01.10.2016, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 al M.J., cu consecința acordării acestor drepturi și reparării prejudiciului. Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamanților, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat. Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, în esență, constatând că aceasta a rămas fără obiect, dat fiind că, în cursul judecății, Ministerul Justiției a procedat la emiterea O.M.J nr. 4680/C/2016 și O.M.J nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acțiune, inclusiv, a celor rezultate din hotărâri judecătorești - fapt rezultat din cuprinsul acestora, indicându-se expres la art. 1 din O.M.J nr. 4680/C/2016 că se va proceda ulterior la emiterea ordinelor individuale de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 9.04.2015, între timp, fiind emise și astfel de ordine. Criticând această soluție din perspectiva primului motiv de casare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că sentința atacată este lovită de nulitate, existând contradicție între considerente și dispozitiv și, în sprijinul argumentației lor au arătat că, pe de o parte, instanța reține că acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a urmat procedura administrativă de a contesta ordinele emise de minister, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, a reținut că acțiunea ar fi rămasă fără obiect, întrucât Ministerul ar fi emis Ordinul de salarizare nr. 4680/C/2016, respectiv, Ordinul M.J. nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acțiune, iar din dispozitiv rezultă că instanța a soluționat pe fond litigiul. Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate în cadrul acestui prim motiv de recurs invocat, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În lumina dispozițiilor legale mai sus- menționate, una dintre ipostazele în care se ajunge la o nemotivare este aceea a contrarietății între considerente și dispozitiv, în sensul că, motivarea hotărârii conduce la o anumită soluție, însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la o soluție contrară, ceea ce, în speță, nu se verifică. Astfel, din examinarea considerentelor sentinței recurate se observă că se regăsesc pe deplin, și cu claritate, argumentele pentru care instanța a constatat că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, sens în care, s-a reținut faptul că, în cursul judecății, intimatul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele de salarizare corespunzător majorărilor salariale pretinse de reclamanți prin acțiune, inclusiv, a celor rezultate din hotărâri judecătorești. Întreaga motivare a instanței de fond se circumscrie, în principal, rămânerii fără obiect a acțiunii reclamanților, ca atare, fiind reținută neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru exercitarea acesteia. Or, în condițiile în care în dispozitivul hotărârii astfel pronunțate nu se regăsește nicio mențiune că acțiunea este respinsă, ca inadmisibilă, ori, ca neîntemeiată, ci se respinge simplu, fără nicio altă mențiune, nu se poate susține cu temei, cum eronat pretind recurenții- reclamanți, că există contradicție între motivarea sentinței recurate și dispozitivul acesteia. Întreaga argumentație a instanței de fond conduce la soluția de respingere a acțiunii, soluție la care, de altfel, s-a și oprit instanța de fond, și este cuprinsă, fără echivoc, în dispozitivul acesteia; în acest caz, hotărârea este pertinent motivată, fără a contrazice dispozitivul său, astfel că, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, într-adevăr, printr-un ultim considerent reținut în motivare, instanța a reținut și că, "Totuși, în măsura în care aceștia- recurenții- reclamanți, s.n.- sunt nemulțumiți de dispozițiile noilor ordine emise, instanța constată că reclamanții pot urma, în mod separat, calea de contestare prev. de art. 7, alin. (1) și (2) din cadrul Capitolului VIII -"Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" - al Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "anterior menționate." Însă, acesta nu este definitoriu și esențial în argumentarea soluției, de altfel, nici nu este reținut în cuprinsul considerentelor ca apt să conducă la soluția pronunțată, așa cum greșit susțin recurenții, ci este doar un simplu argument, în plus, reținut de instanță, sub aspectul cererii de recunoaștere a stării de discriminare salarială, chiar și urmare a noilor Ordine emise de Minister. Acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor generale de admisibilitate prevăzute de lege- respectiv, art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că, instanța a constatat că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect prin emiterea O.M.J. nr. 4680/C/2016 și, ulterior, O.M.J. nr. 219/C/2017, nemaifiind susținută o pretenție concretă dedusă judecății, și nu ca nefiind îndeplinită o condiție de admisibilitate din perspectiva căii de acționare în instanță alese de către reclamanți, astfel cum, nelegal, pretind aceștia. În consecință, Înalta Curte reține că sentința atacată respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, iară motivele cuprinse nu sunt contradictorii, cerințe care sunt respectate în raport și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21 din Constituția României. O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei. Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți este nefondat. Cel de-al doilea motiv de casare indicat de recurenții-reclamanți ca fiind incident în raport de soluția pronunțată de către prima instanță este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la "interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material". Verificând sentința recurată, prin prisma acestui caz de casare, căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurenți vizând modalitatea de soluționare a cererii lor, Înalta Curte reține următoarele: Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres condițiile de exercitare a acțiunii civile: "(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes". Potrivit art. 32 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unei pretenții legitime, a unui obiect concret urmărit, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Obiectul acțiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecția dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretenția concretă pe care instanța trebuie să o judece. Pretenția concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită, drept care, din punct de vedere al conținutului său, trebuie să subziste pe întreaga durată a procesului. Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea obiectului procesual al cererii lor, se au în vedere și evenimentele survenite ulterior formulării acțiunii, respectiv, actele administrative emise în vederea acordării majorărilor salariale pretinse prin acțiune. Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 și, respectiv, 01.02.2017, intimatul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată, susține că reclamanților le-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, așa cum corect a constatat și instanța de fond, în prezent, recurenții- reclamanți nu mai justifică o pretenție legitimă în susținerea cererii lor, având în vedere că intimatul-pârât Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al recurenților- reclamanți nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că, nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unei pretenții, în sensul art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, prin care s-a constatat a fi rămasă fără obiect acțiunea reclamanților este legală și, reținând că prima instanță a apreciat în mod corect și legal cu privire la respingerea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținându-se că în mod corect s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la lipsa de obiect a acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.