ÎCCJ, Decizia nr. 244/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 185/RC din data de 17 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În acest sens s-a reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

S-a reținut că, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, precum și îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

În analiza condițiilor prevăzute de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul inculpat în fața Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

În ceea ce privește condiția privind legătura cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a avut în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 784 din 5 decembrie 2017 publicată în M. Of. nr. 202/06.03.2018 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen.

S-a arătat că, în considerentele acestei decizii, la pct. 16, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluționarea cauzei. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]". În acest sens, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Astfel, s-a opinat că o atare excepție de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în M. Of. nr. 242/7.04.2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324/14.05.2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în M. Of. nr. 279/16.04.2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 535/15.07.2016, parag. 18, și Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 671/31.08.2016, parag. 22).

În consecință, raportat la inadmisibilitatea căii de atac formulate de către recurentul inculpat A., având în vedere și considerentele deciziei anterior menționate, Înalta Curte a constatat că pentru a fi îndeplinită condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei într-o cauză inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată trebuie să privească dispoziția legală care atrage inadmisibilitatea cererii.

În cauza de față, inadmisibilitatea prezentei cereri de recurs în casație s-a constatat în baza art. 438 alin. (3) C. proc. pen. conform căruia în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

S-a apreciat că recurentul inculpat A. nu invocă neconstituționalitatea disp. art. 438 alin. (3) C. proc. pen., dispoziții care atrag inadmisibilitatea prezentei cereri de recurs în casație, ci neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară susținând că nu au fost alcătuite în mod legal completele de trei judecători întrucât compunerea acestor completuri trebuia să se facă prin tragere la sorți, că președintele completului de trei judecători trebuia desemnat prin tragere la sorți și că era necesar un complet specializat pe crimă organizată pentru a judeca cererea sa de recurs în casație, așa cum cer uzanțele procedurale.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de respingere ca inadmisibilă a cauzei în care a fost ridicată excepția.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cuprinse în Încheierea nr. 185/RC din data de 17 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 11.06.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată și având fixat prim termen de judecată la data de 24 iunie 2019.

La termenul fixat în cauză, s-a constatat lipsă de procedură față de recurent, drept pentru care s-a acordat termen de judecată la data de 30 septembrie, când s-a dispus amânarea cauzei la solicitarea recurentului condamnat, în vederea comunicării către acesta a încheierii recurate, acordându-se termen de judecată la data de 28 octombrie 2019.

Analizând recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cuprinse în Încheierea nr. 185/RC din data de 17 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În acest context de date, se reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost invocată în calea extraordinară de atac a recursului în casație și privește completarea unor dispoziții legale, prin impunerea unor criterii suplimentare celor prevăzute de lege pentru formarea completurilor de judecată, nefiind criticată, în concret, soluția legislativă în raport cu norma constituțională.

Or, așa cum s-a arătat anterior, prevederile art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004, a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care prevederile considerate neconforme cu legea fundamentală nu sunt apte să influențeze o eventuală soluție ce ar putea fi dată în speță, nefiind întrunită cerința legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale ori introducerea unor noi prevederi, cu consecința reconfigurării modalității de compunere a completurilor de judecată, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (aleatoriu/prin tragere la sorți), Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Față de cele arătate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cuprinse în Încheierea nr. 185/RC din data de 17 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29, art. 30, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cuprinse în Încheierea nr. 185/RC din data de 17 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN