ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 43/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 08 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.

Pentru a dispune această soluție, a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.. a fost invocată în cadrul unui recurs în casație declarat împotriva deciziei penale nr. 140 din data de 16 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, care nu a fost formulat cu respectarea dispozițiilor art. 435 C. proc. pen.., a căror neîndeplinire atrage respingerea recursului în casație ca inadmisibil.

S-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (decizia nr. 372/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1179 din 08 decembrie 2022, decizia nr. 244/06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06.07.2017, decizia nr. 203/06.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012), o excepție de neconstituționalitate invocată într-o cauză ab initio inadmisibilă este la rândul său inadmisibilă, cu excepția cazului în care critica de constituționalitate vizează chiar dispoziția legală care constituie temeiul de inadmisibilitate.

Constatând că în cauză recurentul nu a invocat neconstituționalitatea dispoziției legale care determină inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate, respectiv a art. 435 C. proc. pen.., ci a art. 261 alin. (4) C. proc. pen.., a subliniat că indiferent de soluția pe care ar putea să o pronunțe instanța de contencios constituțional, aceasta nu poate avea nicio înrâurire asupra soluției ce se impune în privința recursului în casație declarat.

În plus, s-a reținut că argumentele prezentate de către recurent nu constituie veritabile motive de neconstituționalitate a textului menționat, acestea vizând modalitatea în care s-a realizat aducerea la îndeplinire a unor dispoziții procedurale referitoare la comunicarea hotărârilor judecătorești și a consecințelor pe care le produce asupra termenului de exercitare a căilor de atac.

Împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, recurentul inculpat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală, la data de 10 noiembrie 2023, sub nr. x/2020/a5.1.

La data de 16 ianuarie 2024, recurentul A. a depus motivele căii de atac declarate, solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.

În esență, recurentul a susținut că excepția de neconstituționalitate are legătură cu cauza, având în vedere că nu locuia la adresa la care a fost comunicată hotărârea, însă agentul a preferat să afișeze în mod formal înștiințarea, fără a face minime verificări. Prin urmare, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor care permit afișarea în condiții neregulamentare a actelor comunicate, dată de la care începe să curgă și termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului în casație.

Totodată, în opinia sa, dispozițiile normative menționate sunt neconstituționale având în vedere omisiunea legiuitorului de a institui în mod expres o obligație în sarcina agentului care comunică actul de procedură de a face minime verificări prealabile afișării și să consemneze într-un proces-verbal împrejurarea dacă destinatarul mai locuiește sau nu la adresa respectivă.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se precizează că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A., în calitate de recurent inculpat, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (mutatis mutandis, decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.., referitoare la condițiile de afișare a citației pe ușa locuinței, nu ar avea vreun efect asupra soluționării admisibilității cererii de recurs în casație formulate de recurent.

În primă instanță, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu argumentul că excepția a fost ridicată într-o cale de atac inadmisibilă ab initio, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate nedeterminând ele însele inadmisibilitatea căii de atac în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar notează că în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că, o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția.

În consecință, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (decizia Curții Constituționale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).

Cum în speță soluția de inadmisibilitate a fost dispusă în considerarea dispozițiilor art. 435 C. proc. pen.., în mod corect s-a reținut că și în ipoteza în care s-ar admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.., indiferent de soluția pronunțată de instanța de contencios constituțional, aceasta nu va putea să producă un efect real și concret asupra recursului în casație formulat.

Suplimentar acestui argument reținut în cuprinsul încheierii recurate, raportat la motivele de recurs formulate de recurentul A. prin care acesta a susținut că soluția legislativă din cuprinsul art. 261 alin. (4) C. proc. pen.. prevede realizarea procedurii de citare inclusiv prin afișarea unei înștiințări la ușa locuinței, fără ca în prealabil textul de lege să instituie în mod expres obligația procedurală pozitivă în sarcina agentului poștal de a face minime verificări privitoare la situația de fapt concretă, respectiv dacă persoana destinatarului locuiește efectiv la acea adresă și eventual dacă acesta lipsește pentru o perioadă de timp de la locuință, Înalta Curte constată că se urmărește un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate întrucât, în realitate, nu s-a formulat o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. pen.., ci recurentul tinde la completarea și modificarea acestor dispoziții legale.

Modificarea sau completarea normei legale, reprezintă o atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În consecință, este evident că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului criticat pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.

Înalta Curte notând și faptul că, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, constată că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020 cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituțională este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2024.