ÎCCJ, Decizia nr. 260/2019

Deliberând asupra recursului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. S.R.L., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 C. proc. pen., aceasta a fost invocată în fața instanței judecătorești învestită cu soluționarea plângerii împotriva unei ordonanțe emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de către autorul excepției, textul de lege criticat fiind în vigoare la data solicitării.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate de autorul excepției în scris, prima instanță a constatat că, prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate.

Astfel, în esență, s-a reținut că petenta a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor art. 340 C. proc. pen., din perspectiva modalității de legiferare a dispozițiilor legale care exclud posibilitatea ca aceasta să poată solicita unui judecător de cameră preliminară să se pronunțe asupra unor acte dispuse de către procuror sau de către procurorul ierarhic superior, ceea ce îi creează o vătămare și nu dispune de mijloacele prin care acestea pot fi contestate.

Prima instanță a reținut că, prin uzitarea de acest remediu procesual al excepției de neconstituționalitate în privința art. 340 din C. proc. pen., în realitate, petenta A. S.R.L. nu vizează o armonizare a normelor de drept substanțial penal cu legea fundamentală, ci completarea acestora cu prevederi noi, ceea ce ar conduce la transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția nevizând, în fapt, neconstituționalitatea normei, ci conținutul și sfera de aplicare a acesteia, urmărindu-se completarea ei cu prevederi noi.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, petenta A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin motivele de recurs formulate în scris, petenta A. S.R.L. a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, apreciind că se încalcă dreptul la un proces echitabil, neexistând niciun instrument prin care să solicite unui judecător de cameră preliminară să se pronunțe cu privire la actele dispuse de către procuror.

În acest sens, a arătat că se încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul legalității prin faptul că nu există niciun instrument prin care să se constate de către Judecătorul de cameră preliminară existența unui refuz de efectuare a actelor de urmărire penală, și anume refuzul de comunicare a actelor de urmărire penală, cât și refuzul de a se permite părților participarea la efectuarea actelor de urmărire penală, actele și măsurile dispuse de către un procuror de caz și acceptate de către procurorul ierarhic superior.

Analizând recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Astfel, instanța supremă, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" vizează incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, asupra soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Din examinarea argumentelor invocate de petentă în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 340 din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, deși autorul excepției a susținut că prevederile legale anterior menționate contravin dispozițiilor art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se putea exercita calea de atac a plângerii asupra unor acte dispuse de către procuror sau de către procurorul ierarhic superior, altele decât cele pentru care este posibilă contestarea la judecătorul de cameră preliminară. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În atare condiții, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de petentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele mai sus menționate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - OB