ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 176/2020

Deliberând asupra căii de atac declarate de recurentul A., constată următoarele:

Prin Ordonanța din data de 2 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea petentului A. pentru că s-ar fi săvârșit infracțiunile prev. de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) noul C. pen., prev. de art. 32 noul C. pen. raportat la art. 188-189 alin. (1) lit. a) noul C. pen., art. 282 alin. (1) lit. b) noul C. pen., art. 367 alin. (2) noul C. pen., art. 320 alin. (1) și (2) noul C. pen., art. 321 alin. (1) noul C. pen. art. 322 alin. (1) noul C. pen., art. 323 noul C. pen., art. 271 alin. (1) noul C. pen., art. 269 noul C. pen. și art. 273 alin. (2) lit. d) noul C. pen., față de existența cazurilor prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul A..

Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2019, pronunțată în camera de consiliu de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița, s-au dispus următoarele:

"Asupra excepției de neconstituționalitate:

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului și a intimaților) invocată de petentul A., în cauza penală ce are ca obiect plângerea acestuia formulată împotriva ordonanței din data de 2 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, confirmată prin Ordonanța din data de 7 august 2019 dată în Dosarul nr. x/2019, intimate fiind B., domiciliată în Găești, Cuza Vodă, nr. 10, Județ Dâmbovița, și C., domiciliată în Găești, Cuza Vodă, nr. 10, Județ Dâmbovița.

Fără cale de atac.

Asupra fondului cauzei:

În baza art. 341 alin. (6) lit. a) noul C. proc. pen., respinge ca nefondată plângerea petentului A., împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalului Dâmbovița din 2 mai 2019, emisă în dosarul de parchet nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatele B., și C..

În baza art. 275 alin. (2) noul C. proc. pen. obligă petentul la plata sumei de 200 de RON cheltuieli judiciare față de stat.

Definitivă."

Împotriva acestei soluții pronunțate de judecătorul de cameră preliminară sub aspectul excepției de neconstituționalitate, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, susținând, în esență, că judecătorul primei instanțe, deși a procedat la purtarea unor dezbateri cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și (8) C. proc. pen., prin dispozitivul încheierii recurate a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului și a intimaților) invocată de petentul A., fără a face vreun fel de precizare cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Sub acest aspect, petentul a arătat că poate dovedi chiar cu transcrierea ședinței de judecată de la Tribunalul Dâmbovița faptul că în sala de ședință s-au pus concluzii și cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Ca urmare a faptului că judecătorul de cameră preliminară nu a adoptat o soluție și cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., petentul a exercitat calea de atac a recursului, invocând în fața instanței de recurs neconstituționalitatea dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 275 C. proc. pen., fiind obligat la plata unor cheltuieli judiciare avansate de stat, anterior să i se comunice cuantumul acestora, soluția având caracter definitiv și cu referire la acest aspect.

În esență, petentul recurent a apreciat că dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. sunt neconstituționale, deoarece nu există reglementat accesul la o cale de atac. De asemenea consideră că sunt neconstituționale dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru motivul că este reglementată exercitarea unei căi de atac doar la anumite situații. De asemenea și dispozițiile art. 275 C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece, în cazul plângerii formulate, prin adoptarea soluției de respingere a plângerii, a fost obligat la cheltuieli de judecată fără a i se aduce anterior la cunoștință valoarea acestora și fără a avea posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac. Prevederile a căror neconstituționalitate a fost invocată, a mai susținut petentul recurent, contravin dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil.

Prin Decizia penală nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a admis recursul formulat de petentul recurent A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 ianuarie 2019, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița.

A fost desființată, în parte, încheierea recurată și a fost trimisă cauza la rejudecare pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere următoarele considerente:

Analizând pe rând condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate de petentul recurent, Curtea a constatat că prin încheierea recurată, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului și a intimaților) invocată de petentul A.. Desigur că în aceste împrejurări, legea nu permite părții exercitarea căii de atac a recursului, excepția fiind constatată ca admisibilă și înaintată instanței de contencios constituțional.

În același timp, din practicaua încheierii contestate mai rezultă că petentul recurent a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la întrunirea condițiilor de admisibilitate ale acestei excepții. Conform încheierii de ședință pronunțate la termenul din 13 ianuarie 2020, petentul, având cuvântul, a susținut că excepția de neconstituționalitate invocată se referă la disp. art. 341 alin. (2) și alin (8) C. proc. pen., argumentând că forma inițială a disp. art. 340 C. proc. pen. a fost ulterior modificată.

Chiar dacă petentul recurent a arătat că instanța sesizată pe calea căii de atac a recursului comite o gravă eroare atunci când aplică norme de procedură penală în completarea Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională a statuat că recursul formulat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, constituie o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie și cu un obiect specific constând în verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În ipoteza în care cererea de sesizare a Curții Constituționale este respinsă de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești, care, în materie civilă, corespunde cu secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, în materie penală, cu Completul de 5 judecători, având în vedere conținutul normativ al art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, încheierea astfel pronunțată nu mai poate fi supusă recursului reglementat de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi,art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

În concluzie, pe calea recursului reglementat de art. 29 alin. (5) al Legii nr. 47/1992 instanța de unic control judiciar va proceda la verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Or, tocmai pentru ca un asemenea control să fie exercitat în cadrul recursului, prima instanță (judecătorul de cameră preliminară) trebuie să se și pronunțe asupra excepției și să procedeze la analiza condițiilor de admisibilitate ale acesteia.

Prin urmare, Curtea a constatat că motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (dispoziție aplicabilă în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ), este întemeiat.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Așadar, instanța (judecătorul de cameră preliminară) trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, cu menționarea motivelor pentru care unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și soluționarea acestora, normele juridice aplicate la situația de fapt stabilită.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

În cauză, se reține că, deși judecătorul de cameră preliminară a constatat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) C. proc. pen., nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt al excepției de neconstituționalitate, respectiv cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

O motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiționale sau incidentale nu este permisă, constituind o nerespectare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în dispozitiv trebuie să se regăsească soluția dată fiecărei cereri ce a făcut obiectul judecății.

O astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Prin urmare, având în vedere că sunt fondate criticile recurentului petent, care atrag incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., cu consecința casării hotărârii sub aspectul modului de soluționare a excepției de neconstituționalitate, în cauză, nu se mai impune analizarea celorlalte argumente și critici invocate de către recurent în fața instanței de control judiciar.

Deși sub aspectul modului de soluționare a excepției de neconstituționalitate, încheierea contestată este "fără cale de atac", conform Legii nr. 47/1992, o asemenea dispoziție poate fi incidentă numai sub aspectul modului în care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a căreia admisibilitate a fost constatată. Cum prima instanță (judecătorul de cameră preliminară) nu s-a pronunțat asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., cu certitudine nici instanța de contencios constituțional nu a fost sesizată cu judecarea acestei excepții, însă motivul pentru care nu s-a optat și pentru sesizarea Curții Constituționale nu poate fi cenzurat de instanța de control judiciar.

În concluzie, singura soluție pe care instanța de control judiciar o poate pronunța în calea de atac a recursului exercitat de petentul A. este trimiterea cauzei la rejudecare, astfel încât judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe și cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., celelalte critici invocate sub forma excepției de neconstituționalitate urmând a fi examinate cu ocazia pronunțării în primă instanță, raționamentul și considerentele încheierii pronunțate putând fi apoi cenzurate cu ocazia unei noi căi de atac.

Soluția casării cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond este justificată de necesitatea respectării dreptului părții de a avea acces la dublu grad de jurisdicție, modul de soluționare a excepțiilor de către judecătorul de cameră preliminară putând fi apoi cenzurat tot pe calea recursului exercitat în condițiile art. 29 al Legii nr. 47/1992.

Împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs petentul A., solicitând modificarea în sensul dispunerii rejudecării întregii încheieri dată în camera de consiliu în data de 13 ianuarie 2020 în Dosarul nr. x/2019 al Tribunatului Dâmbovița, secția penală și nu numai în privința rejudecării cauzei în cea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. 8 C. proc. pen., așa cum în mod greșit s-a dispus. De asemenea, a solicitat să se dispună rejudecarea cauzei din Dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Ploiești în cea ce privește soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. 8 din Codul de procedura penata, art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 275 din Codul de procedura penata.

Examinând calea de atac promovată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

În această ordine de idei, se constată că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Se constată că, prin Decizia penală nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a admis recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 ianuarie 2019, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița. A fost desființată, în parte, încheierea recurată și a fost trimisă cauza la rejudecare pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

Așadar, se observă că petentul a beneficiat de calea de atac a recursului, care i-a și fost admis, prezenta cale de atac promovată de către petent fiind recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului, adică împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu este prevăzută de lege.

Or, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.

GGC - LM