ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2020

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 29 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp.art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen., ca inadmisibilă. În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 597 alin. (7), (8) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 132 din data de 4 august 2020 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată s-a reținut că prin Sentința penală nr. 132 din data de 4 august 2020 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. și a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 50 de RON cheltuieli judiciare.

Prin Sentința penală nr. 132 din 4 august 2020 pronunțată de Tribunalul Botoșani s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 984 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 854 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava.

De asemenea, acesta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen.

În motivarea acestei cereri, contestatorul a arătat că dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării și dreptul la apărare presupun existența unor texte de incriminare clare, precise care să permită cetățeanului să își modeleze comportamentul în funcție de criterii obiective și dispoziții exprese. Prin Decizia nr. 651/25 octombrie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau de modificare a pedepsei este neconstituțională, iar pe de altă parte, că soluția cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

Deși potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție legiuitorul are obligația punerii în acord a legii declarate neconstituționale cu normele constituționale și cu decizia de neconstituționalitate, acesta poate rămâne în pasivitate, iar consecința va fi aceea că o persoană va continua să suporte consecințele penale negative, deși condamnarea sa este dată în baza unei legi de dezincriminare neconstituționale.

Așadar, pentru o faptă penală săvârșită la aceeași dată, sub imperiul legii penale vechi de incriminare, decizia de neconstituționalitate produce efecte dacă procesul este pe rol, dar complet discriminatoriu să nu producă efecte pentru persoana față de care s-a pronunțat deja o hotărâre penală definitivă de condamnare, sub pretextul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, contestatorul consideră că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care exclude sau nu prevede că decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare este o cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.

De asemenea, consideră că cererea având ca obiect sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, raportat la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 23 alin. (12), art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite, nemaifiind analizate de Curtea Constituțională, au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile nu au mai fost constatate neconstituționale.

Relativ la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea celor două excepții de neconstituționalitate invocate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

A invocat inculpatul excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen., susținând că soluțiile conținute în aceste dispoziții, în măsura în care nu permit înlăturarea consecințelor negative ale unei hotărâri penale definitive întemeiate pe o lege veche de dezincriminare, care este constatată neconstituțională sau care este în alt mod afectată prin dispozitivul sau considerentele unei decizii a Curții Constituționale, similar ipotezei abrogării acesteia prin legea penală nouă de dezincriminare, este neconstituțională, prin raportare la dispozițiile de mai sus.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din analiza acestor dispoziții legale, s-a reținut că rezultă condițiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, pentru a putea fi considerată admisibilă solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, respectiv: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu, oricare ar fi obiectul acestuia, condiție îndeplinită în cauză; excepția să aibă ca obiect dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, condiție de asemenea îndeplinită, fiind vizate dispozițiile mai sus-menționate, apreciate de contestator ca venind în contradicție cu prevederile precizate; norma vizată de excepție să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

S-a reținut că în speță, textele de lege criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a acestei instituții prin prisma motivelor invocate de contestator. Referitor la condiția ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, curtea a avut în vedere faptul că se impune o analiză în care să fie luată în calcul legătura dintre excepția de neconstituționalitate ridicată și soluționarea cauzei, precum și existența interesului procesual direct și actual în ce privește soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată.

În ceea ce privește examenul legăturii excepțiilor cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de condamnat, s-a reținut că obiecțiunile formulate de contestator cu privire la art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen., vizează reținerea disp.art. 35 alin. (1) din C. pen., aspect analizat și cu ocazia promovării unei alte contestații la executare, ce a fost respinsă prin Sentința penală nr. 419 din 30 mai 2019 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 245 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești.

Din aceasta perspectivă, s-a constatat ca cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că aspectele criticate nu pot fi analizate în prezentul cadru, iar în atare situație, cererea de sesizare apare ca lipsită de pertinență în legătură cu procesul principal în care a fost formulată.

În plus, decizia CCR la care face trimitere contestatorul nu dezincriminează infracțiunile comise în formă continuată, ci doar stabilește aplicabilitatea art. 35 alin. (1) din C. pen. și în cazul în care subiectul pasiv este diferit.

În consecință, în temeiul art. 29 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp.art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen., ca inadmisibilă.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale recurentul A. formulat recurs.

În esență, a solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii privind excepția de neconstituționalitate invocată, arătând că are dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării și dreptul la apărare presupun existența unor texte de incriminare clare, precise care să permită cetățeanului să își modeleze comportamentul în funcție de criterii obiective și dispoziții exprese. A susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu au mai fost analizate de Curtea Constituțională, au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile nu au mai fost constatate neconstituționale, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 23 alin. (12), art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Examinând recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Legat de admisibilitatea sesizării instanței de contencios constituțional, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată, autorul invocând neconstituționalitatea 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen., dispoziții aflate în vigoare și care nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În fond, cauza pendinte a avut ca obiect contestația împotriva Sentinței penale nr. 132 din 4 august 2020 pronunțată de Tribunalul Botoșani prin care s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 984 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 854 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași.

În cadrul contestației, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen. cererea sa fiind respinsă.

Examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014)

Art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. are următorul conținut:

"când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen., iar art. 4 din C. pen., "legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."

În raport de particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile recurentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, având în vedere că o decizie a Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din cauza.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul A. este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Așadar, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă, art. 595 din Codul alin. (1) din C. proc. pen. și art. 4 din C. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca lipsită de pertinență. Având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A., reținând totodată că aspectele invocate au mai fost analizate prin Sentința penală nr. 419 din 30 mai 2019 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin Decizia penală nr. 245 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod judicios a reținut că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, cererea formulată fiind lipsită de pertinență în cauza în care a fost formulată.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) și alin. (6) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.

GGC - CL