ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2020

HOTĂRÂRE
20.02.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestațiilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 142 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 431 C. proc. pen., au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenții A. și B., actualmente deținuți în penitenciarul Botoșani, împotriva Sentinței penale nr. 102 din 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 16.10.2019 prin necontestare.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați revizuenții să plătească statului câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare din prezentul cadru procesual.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Suceava, a sumei de 626 RON reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru revizuenți.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102 din data de 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 597 alin. (5) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanța anterior menționată a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 16.09.2019, sub numărul 663/39/2019, contestatorul A. a arătat că înțelege să formuleze contestație împotriva Sentinței penale nr. 44 din data de 17.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019.

Contestatorul a arătat că solicită să îi fie anulate cheltuielile de judecată reținute în sarcina sa, motivat de faptul că se află în penitenciar și nu are posibilitatea materială de a le achita. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 15 din data de 17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și respectarea art. 10 C. proc. pen., ce privește dreptul la apărare, art. 16 alin. (1) din Constituția României privind egalitatea în drepturi, art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție și art. 24 din Constituția României privind dreptul la apărare.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

La dosarul cauzei s-a atașat Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava.

Pentru termenul de judecată din data de 09.10.2019, contestatorul A. a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 364 alin. (4) din C. proc. pen., fiind depuse la dosar atât declarația sa în acest sens, cât și dovada de primire a citației pentru respectivul termen de judecată.

Analizând contestația în conformitate cu dispozițiile art. 598 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă, din următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 44/17.04.2019 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare.

S-a reținut că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare se poate face doar în cazuri strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv:

"(...) c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".

A fost avut în vedere că instanța învestită cu soluționarea unei contestații la executare poate doar analiza impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentința executată este neclară și se limitează doar la motivele strict menționate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., nefiind abilitată să analize în ce mod au fost soluționate pe fondul cauzei solicitările petentului.

În prezenta cauză, contestatorul a susținut că formulează contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 44 din data de 17.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, precizând că, în fapt, nu are posibilitatea de a achita cheltuielile judiciare la care a fost obligat.

S-a apreciat că motivul invocat de către contestator, mai exact cererea de înlăturare a cheltuielilor judiciare stabilite printr-o sentință penală definitivă, întrucât nu are mijloace materiale de a le achita, fiind încarcerat, nu se poate circumscrie cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care vizează o împiedicare la executarea pedepsei și nu împrejurarea că, la un moment dat, o persoană care a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat susține că nu are resurse financiare să achite sumele la plata cărora a fost obligată în temeiul legii.

Ținând seama de faptul că motivul invocat de către contestator nu se circumscrie cazurilor în care se poate formula contestație la executare, prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., în temeiul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 44/17.04.2019 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019, condamnații A. și B. au solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 102 din 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 16.10.2019 prin necontestare, apreciind ca fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În motivarea cererii, au solicitat ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 10 C. proc. pen., privind dreptul la apărare, art. 16 din Constituția României, privind egalitatea în drepturi, art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție și art. 24 din Constituția României privind dreptul la apărare.

Analizând cererile de revizuire formulate de revizuenții A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 16.10.2019 prin necontestare, curtea de apel a constatat că acestea sunt inadmisibile.

În acest sens, au fost avute în vedere următoarele considerente:

Hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, s-a constatat că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 102 din 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, prin care, în baza art. 597 alin. (5) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de A. împotriva Sentinței penale nr. 44 din data de 17.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Din interpretarea textului sus menționat, rezultă că cererea de revizuire trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, cu privire la acțiunea penală și civilă exercitată în cursul procesului penal împotriva unui inculpat, iar nu o hotărâre pronunțată într-o altă cale de atac.

Or, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu este dintre cele care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, întrucât sentința atacată este pronunțată în procedura contestației la executare.

Prin urmare, revizuentul A. a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibilă de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată împotriva Sentinței penale nr. 102 din 09.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 16.10.2019 prin necontestare.

Cât privește cererea de revizuire promovată de B., s-a constatat că acesta nu a figurat ca parte în Dosarul nr. x/2019, motiv pentru care a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 142 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, au formulat contestații A. și B., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 09.12.2019, sub nr. x/2019.

Prin Sentința penală nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată din oficiu de către instanță și, în temeiul art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 597 alin. (7) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a contestațiilor formulate de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 27.11.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Curții Suceava, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Astfel, la data de 20 ianuarie 2020, dosarul având ca obiect contestațiile formulate de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, primul termen fiind stabilit în cauză, aleatoriu, la data de 20 februarie 2020.

Pentru acest termen de judecată, contestatorii au transmis la dosar cereri prin care au solicitat a se lua act de împrejurarea că nu au formulat și nu înțeleg să mențină contestațiile ce formează obiectul prezentei cauze, declarațiile de retragere a căii de atac fiind atestate de către administrația locului de detenție (Penitenciarul Botoșani).

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință exprimată.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul B. a susținut că nemulțumirea acestuia constă în faptul că instanța l-a obligat la plata unor cheltuieli de judecată, motiv pentru care a solicitat anularea acestora.

Astfel fiind, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, cererile contestatorilor în sensul retragerii contestațiilor formulate, aceasta reprezentând manifestarea lor unilaterală de voință, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanță a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispozițiilor art. 2 din același cod și în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voință a contestatorilor, în sensul retragerii contestațiilor formulate împotriva Sentinței penale nr. 142 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul B., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Ia act de retragerea contestațiilor formulate de contestatorii A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul B., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 580 din data de 26 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosa
ÎCCJ 2020-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2020
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 40 din data de 28 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 598
ÎCCJ 2020-11-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 775/2020
Asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 135 din 5 oc
ÎCCJ 2021-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2021
Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 3 din data de 04 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respi
ÎCCJ 2020-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2020
nunțată în dosar nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 53 din data de 02.03.2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosar
Sursă