ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 775/2020

Asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 135 din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 459 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Sentinței penale nr. 126 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, ca inadmisibilă, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut că, prin sentința penală nr. 126 din data de 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 459 alin. (5), (7) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 96 din 24 iunie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în Dosar nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prezentul cadru procesual.

Împotriva Sentinței penale nr. 126 din data de 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava a formulat cerere de revizuire A., pentru motivele expuse pe larg în scris și aflate la dosarul cauzei.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin raportare la disp. art. 459 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel de erori de fapt pot fi întâlnite exclusiv în hotărârile menționate de art. 452 C. proc. pen., respectiv numai cele prin care se rezolvă fondul cauzei, instanța statuând asupra conflictului de drept penal substanțial sau latura civilă a procesului, și pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi formulată numai în cazurile prevăzute limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În speță, revizuentul A. nu a indicat expres cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea, însă aceasta este inadmisibilă și raportat la obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere, ea vizând o hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava a soluționat o cerere de revizuire vizând o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată întemeiată pe disp. art. 340 C. proc. pen.

Așadar, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, întrucât sentința atacată este pronunțată în procedura revizuirii.

Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibile de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a declarat prezenta contestație.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (5) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În acest sens, este și Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii în această materie, în condițiile vechiul C. proc. pen., soluție care însă își păstrează deplina valabilitate și în cadrul actualei legislații.

Înalta Curte reține că prezenta contestație privește sentința prin care s-a soluționat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava. Astfel, prin această sentință s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel Suceava prin care s-a soluționat o cerere de revizuire vizând o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată întemeiată pe disp. art. 340 C. proc. pen.

Înalta Curte reamintește că revizuirea se poate solicita numai împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, aspect ce nu este incident în prezenta cauză.

De asemenea, contestatorului petent nu îi este recunoscută calea de atac a contestației împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din data de 05 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM