ÎCCJ, Decizia nr. 217/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu art. 329 alin. (1) C. proc. pen. formulată de inculpatul A. prin prisma cerințelor legale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte a reținut următoarele:

Inculpatul a invocat neconstituționalitatea următoarele texte de lege:

Art. 371 C. proc. pen., cu denumirea marginală - Obiectul judecății potrivit căruia:" Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței"

Art. 329 alin. (1) din C. proc. pen. cu denumirea marginală

-Actul de sesizare a instanței -potrivit căruia:"Rechizitoriu constituie actul de sesizare a instanței de judecată".

În cauza de față, s-a constatat că prima condiție este îndeplinită, având în vedere că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, respectiv, instanței învestite cu soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1339 din data de 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016.

De asemenea, având în vedere că se invocă neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. pen., respectiv art. 371 C. proc. pen. coroborate cu art. 329 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a admis anterior critici de neconstituționalitate, s-a constatat că și următoarele două condiții sunt îndeplinite.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a reținut că, în cauza de față, legătura dintre normele legale pretins contrare Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelor norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispozițiilor în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În speță, s-a reținut că inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) C. proc. pen., dispoziții care nu au legătură cu soluționarea cauzei raportat la motivele care au determinat sesizarea instanței.

Totodată, sub aspectul condiției de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei instanța a reținut că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Înalta Curte a constatat că, în realitate, prin invocarea excepției de neconstituționalitate autorul excepție critică modul în care instanța de fond și instanța de apel s-au raportat la conținutul rechizitoriului din perspectiva limitelor judecății. Așadar, de fapt se critică modul de redactare al actului de sesizare a instanței, din punctul de vedere al descrierii faptelor, aspect care a condus la pronunțarea unei soluții de condamnare și pentru o activitate infracțională în raport cu care nu s-ar fi dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

Înalta Curte, examinând cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate invocate au legătură și puteau influența, în mod efectiv, numai soluțiile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, de judecătorul fondului ori de judecătorul instanței de apel.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație, al cărui scop este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 1-2020 la data de 6 octombrie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 2 noiembrie 2020.

Concluziile apărătorului recurenților inculpați și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 2 noiembrie 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul declarat de A. este nefondat.

Astfel, din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen. se constată că, dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul secției penale a Înaltei Curți, în calea de atac a recursului în casație, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că obiecțiunile formulate de inculpat cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., nici la o examinare formală nu au legătură cu cauza raportat la motivele care au determinat sesizarea instanței - recurs în casație- întrucât aceste critici excedă cadrului procesual, recursul în casație fiind o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic.

Astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., sunt neconstituționale fiind lipsite de previzibilitate si accesibilitate, deoarece din modul de definire al actului de sesizare nu se poate stabili cu exactitate fapta/faptele pentru care este trimisă în judecata o persoana, dispozițiile având un caracter general și ambiguu, existând posibilitatea ca instanța de judecata să judece nu numai fapta descrisa în dispoziția de trimitere în judecata a rechizitoriului, dar sa analizeze și alte fapte materiale descrise în expunerea rechizitoriului, care să sprijine acuzația adusa persoanei.

Totodată, recurentul a susținut că dispozițiile de lege vizate sunt neprevizibile și nepredictibile, deoarece pot duce la situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de o anumita infracțiune, care este fapta pentru care sunt acuzate, ducând la imposibilitatea exercitării în cunoștința de cauza, a dreptului la apărare.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că obiecțiunile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., reprezintă, în realitate, critici cu referire la modul în care instanța de fond și instanța de apel s-au raportat la conținutul rechizitoriului din perspectiva limitelor judecății, susținându-se că, deși nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. în raport de o anumită stare de fapt relevată în considerentele rechizitoriului, totuși, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat condamnarea inculpatului, chestiuni de aplicare a legii, fiind apărări ce puteau fi sesizate în procedura prevăzută de art. 342 și următoarele C. proc. pen. și, ulterior, în fața instanței de fond și în calea ordinară de atac a apelului și nu veritabile critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României și să influențeze, în mod efectiv, soluțiile ce pot fi pronunțate în calea de atac a recursului în casație.

Or, interpretarea și aplicarea unei dispoziții legale sunt în competența exclusivă a instanței pe rolul căreia cauza se află, iar nu a Curții Constituționale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În jurisprudența sa "Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluționate de către instanța de judecată. ...interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, (...) sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Curtea reține că a răspunde criticilor autorilor excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

În raport de argumentația ce precede, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.