ÎCCJ, Decizia nr. 80/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. invocată de recurentul inculpat A., prin apărător ales.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, și anume ca textul legal criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că, raportat la sintagma "instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație ... poate suspenda motivat" considerată neconformă cu legea fundamentală, a fost depășită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituționalitate, doar în etapa admisibilității în principiu putând fi invocată respectiva excepție.

În plus, recurentul inculpat a reiterat solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate și în fața completului care judecă recursul în casație, care a analizat pe fond temeinicia acesteia în Dosarul nr. x/739/208.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 1 - 2020 la data de 6 aprilie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 iunie 2020.

Concluziile apărătorului recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 26 mai 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de recurentul inculpat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, că în dezvoltarea acestei condiții, Curtea Constituțională a constatat (de pildă, prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, sau Decizia nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014, paragraful 25) că această cauză de inadmisibilitate presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 19, Curtea a pronunțat o soluție de inadmisibilitate a excepției, reținând că și "în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei (...)".

În cauza dedusă judecății, în analiza condițiilor anterior menționate, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că excepția a fost invocată în fața instanței de judecată investită cu soluționarea recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul inculpat a precizat că soluționarea cererii de suspendare în camera de consiliu, fără prezența părților și dezbateri contradictorii contravine unui proces echitabil și încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 21 și 24 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, lipsind părțile de mijloacele procedurale necesare administrării justiției și încălcând astfel principiile fundamentale ale procesului penal.

Contrar celor susținute de recurentul contestator, instanța de control judiciar constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecata. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Or, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află cauza, (recurs în casație admis în principiu prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, cu termen de soluționare pe fond la data de 12 martie 2020) soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată cu referire la dispozițiile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. cu denumirea marginală " suspendarea cauzei" potrivit căruia "instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte executarea hotărârii" nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză în etapa procesuală în care aceasta se află, fiind depășită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituționalitate, respectiv etapa admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație.

De altfel, Înalta Curte constată că această critică de neconstituționalitatea a fost analizată de Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional fiind consecventă în a aprecia că, în măsura în care procedura admisibilității în principiu a recursului în casație vizează doar aspecte pur formale, ea se poate desfășura în lipsa reprezentantului Ministerului Public și a părților, fără ca în acest mod să se încalce prevederile Legii fundamentale.

Astfel, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 17, 19 și 20, Curtea Constituțională a reținut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor (...) este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialității și al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părți a actelor de procedură și a raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Curtea a apreciat că această opțiune a legiuitorului este în acord cu esența procedurii de filtrare a recursurilor, care constă în statuarea asupra admisibilității în principiu a recursului. Curtea a constatat că în acest moment procedural este examinată admisibilitatea căii de atac, respectiv îndeplinirea cerințelor de formă, încadrarea în motivele de casare și dezvoltarea acestora, elemente ce reprezintă verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului. În același sens este Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017.

Așadar, în condițiile în care, în cauză, nu s-a justificat un interes, soluționarea excepției de neconstituționalitate nefiind de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a inculpatului A., neputându-se constata existența unui interes în analiza relevanței excepției invocate în cauza de față, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2020.

GGC - ED