ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 31 din 05 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Militar Iași, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul plt. maj. A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice altă funcție publică, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată amânarea executării pedepsei, conform Sentinței penale nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași, și s-a dispus aplicarea și executarea pedepselor stabilite prin aceasta.

În temeiul art. 40 C. pen., au fost descontopite pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași după cum urmează: 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru infracțiunea de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.; 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de părăsirea postului sau comenzii, prevăzută de art. 416 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 40 raportat la art. 39 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 cu cea stabilită în cauză, de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an și 20 de zile, în total 2 ani 2 luni și 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice altă funcție publică, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul plt.maj. A., în calitate de angajat la I.S.U. Neamț, a fost planificat în serviciul de intervenție în data de 08 iunie 2018, între orele 08:00 și 16.00, iar la intrarea în serviciu nu prezenta o stare deosebită.

În jurul orei 12:00, martorul plt.maj. B., comandantul de echipaj din care făcea parte și inculpatul A., a mers în dormitorul în care se afla acesta, pentru a-i solicita să participe alături de colegii săi la cărat/stivuit lemne, prilej cu care a observat că inculpatul mirosea a alcool și nu se putea ține pe picioare. Martorul s-a prezentat la plt.adj. șef C., șeful G.I.S. din acea zi, și i-a solicitat să îl schimbe pe inculpat din echipaj "deoarece el nu pleacă cu acesta în misiune".

Martorul plt. adj. șef C. s-a deplasat la inculpat pentru a se convinge de starea în care se afla, constatând că acesta era întins pe pat, nu era coerent în vorbire, s-a ridicat la marginea patului în șezut. Martorul a plecat să îl anunțe pe comandantul detașamentului, lt. D., și împreună cu acesta s-au întors la inculpat.

Cei doi martori au găsit în dormitor o sticlă de plastic de 2 litri, plină pe jumătate, cu un conținut care avea caracteristici (miros) specifice vinului; au încercat să se înțeleagă cu inculpatul, dar nu au reușit. Martorul lt. D. a constatat că inculpatul era incoerent, mirosea a alcool, avea mișcări haotice, astfel că a plecat să îl anunțe pe inspectorul șef sau pe locțiitorul acestuia, lt.col. E., iar, la întoarcere, în recipient se mai afla doar jumătate de cantitate.

S-a mai reținut că inculpatul a refuzat testarea cu alcooltestul, precum și prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Instanța de fond a constatat că, din declarațiile martorilor, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în intervalul 08.00 - 12.00, în timp ce se afla programat în serviciul de intervenție la I.S.U. Neamț. La intrarea în serviciu, inculpatul nu prezenta semnele vizibile ale intoxicației etilice, aceasta instalându-se, consecutiv consumului de vin, în timpul serviciului.

Prin urmare, a reținut că fapta inculpatului de a consuma băuturi alcoolice în timp ce era programat în serviciul de intervenție, devenind, astfel, inapt exercitării atribuțiilor specifice fișei postului, constituie infracțiunea de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., sens în care s-a raportat la prevederile O.M.A.I. nr. 119/2016 și O.I.G. al I.G.S.U. nr. 155/IG din 13 martie 2015 care stabilesc regulile serviciului de permanență din care face parte și serviciul operativ.

Astfel, Tribunalul a constatat că, potrivit Adresei nr. x din 15 iunie 2018 a I.G.S.U. - I.S.U. Neamț, la data faptelor inculpatul era programat în serviciul operativ/de zi, scopul acestuia fiind de "monitorizare, gestionare și raportare a datelor și informațiilor de interes operativ", precum și că, pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu este interzis consumul alcoolului, activitățile ce trebuiau desfășurate fiind incompatibile cu acesta și cu starea de ebrietate. Totodată, s-a subliniat că, întrucât unitatea din care face parte inculpatul este o unitate care se supune regulilor militare, se aplică și Ordinul M.Ap. N. nr. 158/2018, care, la art. 8, prevede că "Serviciul de permanență se organizează și se execută pentru asigurarea coordonării și monitorizării desfășurării activităților, menținerea capacității operaționale a structurilor militare în orice situație, pe timp de zi și de noapte, precum și pentru respectarea regulilor de disciplină militară și de ordine interioară."

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 74 C. pen., iar, în temeiul dispozițiilor art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, apreciind că, față de faptul că acesta a încălcat regulile stricte ale serviciului, ocuparea unei funcții publice sau portul unei arme prezintă un pericol pentru societate.

Instanța de fond a mai constatat că, prin Sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași, inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă rezultantă pentru săvârșirea a trei infracțiuni, a cărei aplicare a fost amânată, conform art. 83 C. pen. Întrucât fapta din prezenta cauză a fost săvârșită de inculpat în interiorul termenului de supraveghere de 2 ani, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 88 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și arătând, în esență, că I.S.U. este organizată și funcționează conform O.U.G. nr. 21/2004 și H.G. nr. 1490/2004 și nu reprezintă un serviciu de intervenție în sensul art. 415 C. pen., motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. În subsidiar, pe de o parte, a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, având în vedere că procesul-verbal de sesizare a Parchetului Militar este anterior ordonanței de începere a urmăririi penale, iar, pe de altă parte, a formulat critici cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, apelantul considerând că se impune reținerea circumstanței prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei amenzi penale.

Prin Decizia penală nr. 68 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Militară de Apel București, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul plt.maj. A. împotriva Sentinței penale nr. 31 din 05 iunie 2019 a Tribunalului Militar Iași, care a fost desființată în parte și, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni și 20 de zile închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) C. pen., raportat la art. 61 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 RON, calculată conform art. 61 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. c) C. pen., stabilind 180 zile - amendă, respectiv suma de 20 RON corespunzătoare unei zile - amendă.

În temeiul art. 88 alin. (3) teza finală C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin Sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași (1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 8 luni și 20 de zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) și pedeapsa amenzii penale stabilită prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 1 an, 10 luni și 20 de zile închisoare, precum și cea a amenzii penale în cuantum de 3.600 RON.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea, în majoritate, a constatat că acesta demonstrează, fără echivoc, că, în data de 08 iunie 2018, în jurul orei 12:55, inculpatul plt.maj. A., din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, a încălcat normele serviciului de intervenție în care era planificat, fiind depistat, în dormitorul subunității, într-o avansată stare de ebrietate, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.

Curtea a înlăturat critica apelantului în sensul că serviciul de intervenție la care se referă art. 415 C. pen. este o noțiune subsumată celei de pază/gardă/însoțire/securitate, neincluzând și intervenția pentru situații de urgență, arătând că efectuarea serviciului de gardă, pază, intervenție, însoțire sau de securitate implică din partea militarilor îndeplinirea cu strictețe a îndatoririlor ce le revin, îndatoriri care sunt concretizate, de regulă, într-un consemn.

A subliniat că, în literatura de specialitate, pornindu-se de la dispozițiile regulamentare speciale privind organizarea serviciilor de gardă, pază, intervenție, însoțire sau de securitate, noțiunea de consemn se definește ca fiind totalitatea îndatoririlor generale sau speciale, prevăzute de aceste dispoziții, ce revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni, care se referă la aceste servicii, precum și orice altă dispoziție scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Totodată, se face distincție între consemn general, prin care se înțelege totalitatea îndatoririlor generale, cu caracter permanent, prevăzute de dispozițiile regulamentare speciale, și consemn particular, care semnifică totalitatea îndatoririlor cu caracter particular, trasate de șefi. Față de însemnătatea deosebită a serviciilor de gardă, pază, intervenție, însoțire sau de securitate, nerespectarea întocmai a regulilor acestor servicii constituie o încălcare a ordinii și disciplinei militare, care poate atrage consecințe dintre cele mai grave.

În raport cu aceste aspecte, Curtea, în majoritate, a reținut că încălcarea de către pompierul militar a îndatoririlor care îi revin, prevăzute în dispozițiile care reglementează serviciul de intervenție, intră în sfera de aplicare a art. 415 C. pen.

Astfel, conform adreselor emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Petrodava" Neamț, la data de 08 iunie 2018, inculpatul plt.maj. A. era planificat să execute serviciul la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț începând cu ora 08:20, până la data de 09 iunie 2018, ora 08:30.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.M.A.I. nr. SI08/2011, în unitățile Ministerului Afacerilor Interne se organizează două categorii de servicii: serviciul operativ/de zi și serviciul de pază și protecție. Același ordin stabilește, în art. 29, atribuțiile structurilor operative/de intervenție, făcând precizarea că acestea sunt destinate intervenției în primă urgență pentru îndeplinirea misiunilor specifice date în competența unității/structurii.

Conform Ordinului I.G.S.U. nr. 155/IG din 13 martie 2015 privind organizarea și executarea serviciului de permanență în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și subunitățile arondate, serviciul de permanență cuprinde serviciul operativ, serviciul de zi și serviciul de pază și protecție. Potrivit art. 20 din același act, serviciul operativ se asigură prin următoarele structuri: dispecerat, grupa operativă și tura de serviciu.

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 119/2016, publicat în M. Of. nr. 634/18.08.2016, stipulează, la art. 3, că "prevederile capitolului I - IV și VII din anexa la Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 și nr. 399 bis din 3 iulie 2013, se aplică și militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, cu excepția dispozițiilor care reglementează în materii ce fac obiectul prezentului ordin".

S-a mai arătat că, prin jurământul militar, inculpatul s-a obligat să respecte legile și regulamentele militare.

Conform prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, cadrele militare sunt obligate să respecte jurământul militar și regulamentele militare, care includ și Regulamentul disciplinei militare - Ordinul ministrului apărării naționale nr. M64/2013, în care, la art. 47 alin. (1) lit. g), se) stipulează că prezentarea la program sau la intrarea în serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau consumul acestora în timpul programului, serviciului, exercițiilor și misiunilor constituie abateri care compromit onoarea și demnitatea militară. De asemenea, în art. 50 al aceluiași ordin se precizează că abaterile de la disciplina militară se sancționează disciplinar numai dacă nu constituie infracțiuni.

S-a subliniat, în acest context, că, din înscrisurile de la dosar, rezultă că inculpatul a fost instruit asupra prevederilor legale privind executarea serviciului de permanență lunar, la bilanțul turei de serviciu pentru luna precedentă, respectiv asupra ordinelor primite de la eșaloanele superioare privind consumul de alcool în unitate.

Deopotrivă, s-a arătat că, deși în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, care se aplică personalului I.G.S.U., situația de urgență este definită ca fiind un eveniment excepțional, cu caracter non-militar, misiunea de intervenție în cazul manifestării unor astfel de situații își păstrează caracterul militar.

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere calitatea de militar a pompierilor din cadrul I.G.S.U., misiunea de intervenție la situații de urgență fiind organizată și funcționând pe baza unor dispoziții regulamentare speciale care se aplică cadrelor militare. Astfel, potrivit art. 12 din anexa nr. 1 a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M-97/2014, publicat în M. Of. nr. 745/13.10.2014, "Serviciul de intervenție se organizează pentru obiectivul propriu sau, potrivit ordinelor eșalonului superior, și pentru alte obiective militare, cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forțelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar, precum și pentru limitarea sau înlăturarea efectelor dezastrelor, incendiilor și altor situații critice".

S-a constatat că, în data de 08 iunie 2018, plt.maj. A. era planificat să execute serviciul operativ - tura de serviciu - în calitate de servant 3 la echipajul care încadra autospeciala de stingere a incendiilor AT9000, fapt care presupunea participarea la acțiunile de salvare a persoanelor surprinse de incendii, precum și la acțiunile de localizare și lichidare a incendiilor. Or, în cazul în care ar fi avut loc un astfel de eveniment, datorită stării de ebrietate, în mod evident, inculpatul nu ar fi fost apt să își îndeplinească îndatoririle care îi reveneau, împrejurare care ar fi putut genera urmări grave.

Aceste aspecte au determinat instanța de apel, în majoritate, să înlăture apărarea apelantului în sensul că fapta comisă nu ar fi prevăzută de legea penală, ci ar constitui doar o abatere disciplinară.

Neîntemeiată a fost apreciată și critica privind nelegalitatea sentinței sub aspectul nedispunerii soluției de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, sens în care s-a arătat că ambele sesizări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Petrodava" Neamț conțin toate elementele necesare, prevăzute de art. 431 C. pen., pentru ca procurorul să pună în mișcare acțiunea penală.

Curtea a considerat, însă, că se impune reformarea sentinței sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aplicarea unei amenzi penale este mai adecvată în cauză, având în vedere, cu precădere, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea.

În opinia separată, s-a considerat că se impune admiterea apelului declarat, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului plt.maj. A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., întrucât fapta comisă de acesta nu este prevăzută de legea penală. În acest sens, făcându-se trimitere la denumirea marginală a Titlului XI al C. pen., s-a arătat că obiectul social ocrotit prin infracțiunea de încălcare a consemnului este capacitatea de luptă a forțelor armate. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. c) și e) din O.U.G. nr. 21/2004, rezultă că intervenția pentru situații de urgență, ce constituie obiectul activității I.S.U., în cadrul căruia funcționa inculpatul, este menită prevenirii agravării unei situații cu caracter nonmilitar, așa încât fapta acestuia, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și reținută de prima instanță, nu putea să afecteze capacitatea de luptă a forțelor armatei. În aceste condiții, s-a considerat că, deși ilicită, fapta comisă de inculpat nu are caracter penal, nefiind prevăzută de legea penală.

Împotriva deciziei penale pronunțată de Curtea Militară de Apel București, la data de 19 noiembrie 2019, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin prisma căruia a arătat că, în cazul serviciilor profesioniste de intervenții pentru situații de urgență, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii incriminată de art. 415 C. pen., instanțele militare interpretând în mod greșit legea în legătură cu acest aspect. Totodată a solicitat, potrivit art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea recursului în casație.

Ulterior, la 23 decembrie 2019, avocat F., pentru inculpatul A., a detaliat, în scris, motivele recursului în casație, în cuprinsul cărora, invocând din nou dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a menționat că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care sintagma "serviciu de intervenție" din cuprinsul art. 415 C. pen. a fost greșit interpretată, fiind aplicată și pentru "serviciile profesioniste de intervenții pentru situații de urgență". În acest sens, făcând trimitere la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus de apărare la dosar, a arătat că, în legislație, activitatea I.S.U. Neamț, unitate în cadrul căreia funcționa inculpatul la data faptei, nu este reglementată ca "serviciu de intervenție", fiind definită doar noțiunea de "intervenție în situații de urgență", care, însă, nu se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.

Totodată, au fost formulate critici cu privire la greșita respingere a cererilor de probatorii și a celei de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a solicitat a se lămuri dacă I.S.U. reprezintă un serviciu de intervenție în sensul prevăzut de art. 415 alin. (1) C. pen., dar și referitor la pasivitatea I.S.U. Neamț și a instituțiilor abilitate în a-l sprijini pe inculpat în eforturile sale de reabilitare.

În plus, s-a solicitat "suspendarea executării deciziei recurate (potrivit art. 441 C. proc. pen.) înainte de a se dispune aplicarea dispozițiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare (art. 475 C. proc. pen.)".

Un înscris având același conținut a fost depus la dosarul instanței supreme și la data de 21 ianuarie 2020.

Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în Dosarul nr. x/2018, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 4 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 13 februarie 2020.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea recurentului de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează solicitarea și că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

În ședința publică din 13 februarie 2020, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată, la acest termen, de recurentul A., apreciind că motivele invocate de acesta nu pot justifica o asemenea măsură. În plus, s-a arătat că, prin decizia recurată, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale care a fost deja executată potrivit susținerilor apărării, iar, în prezent, acesta execută o pedeapsă cu închisoarea aplicată printr-o hotărâre anterioară care, în temeiul art. 38 C. pen., art. 39 C. pen. și art. 88 alin. (3) teza finală C. pen., a intrat în operațiunea de contopire a pedepselor.

La același termen de judecată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen., apreciindu-se că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, și anume ca textul legal criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că, raportat la sintagma "instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație (...) poate suspenda motivat", a fost depășită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituționalitate, doar în etapa admisibilității în principiu putând fi invocată respectiva excepție. În plus, s-a subliniat că recurentul inculpat a reiterat solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate și în fața completului care judecă recursul în casație, care a analizat pe fond temeinicia acesteia.

Totodată, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile în probațiune formulate de inculpat, raportat la dispozițiile art. 437 alin. (2) C. proc. pen., precum și cererea acestuia de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, arătându-se că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 alin. (1) teza I C. proc. pen. și că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată formează chiar obiectul recursului în casație, iar instanța supremă urmează a se pronunța asupra acesteia prin decizia pe care o va pronunța.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2020, recurentul, prin apărător ales, a susținut, în esență, motivele invocate în cuprinsul cererii scrise de recurs în casație, arătând, în plus, că, raportat la gravitatea redusă a faptei săvârșite, nefiind pusă în pericol vreo misiune, consumul de băuturi alcoolice nu poate constitui decât o abatere disciplinară, astfel cum rezultă din Ordinul M.A.I. nr. 155/IG/2015 și Ordinul M.Ap. N. nr. M 64/2013, aceasta fiind, de altfel, și reprezentarea sa.

După rămânerea cauzei în pronunțare, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a depus la dosar mai multe înscrisuri reprezentând concluzii scrise, note scrise, extrase din doctrină și din legislația primară și secundară, memorii în apărare.

În cuprinsul concluziilor scrise transmise la dosar la 17 februarie 2020, recurentul, prin apărător, a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuție a unor noi argumente în susținerea recursului în casație (faptul că recurentul nu a primit/însușit niciun ordin, consemn de a nu consuma băuturi alcoolice în ziua și ora săvârșirii faptei, înaintea intrării în serviciu, că, în concret, fapta pentru care a fost condamnat este de o gravitate redusă, iar pedeapsa aplicată nu este proporțională, că, de fapt, consemnul este reprezentat de obligațiile de serviciu, a căror încălcare, potrivit legilor și regulamentelor militare, reprezintă abatere disciplinară), dar și a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 C. proc. pen., pe care înțelege să o invoce în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, învederând că textul de lege criticat este lipsit de claritate și previzibilitate și încalcă dispozițiile art. 1 și art. 21 din Constituția României, întrucât obiectul incriminării se suprapune cu cel al infracțiunii prevăzută de art. 417 C. pen.

Aceeași solicitare de repunere a cauzei pe rol a fost formulată de apărătorul ales și în cuprinsul concluziilor scrise transmise la dosar la data de 24 februarie 2020, prin care s-a susținut că în cazul recurentului A. nu a existat un consemn al postului și s-a apreciat că solicitarea de a se efectua un studiu al legislației sectoriale relevante este legitimă.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casație, în etapa prevăzută de art. 442 și urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt și de drept care au făcut obiectul verificării instanței în etapa admisibilității în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.

Din această perspectivă, se observă că, din dispozițiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Conform dispozițiilor imperative ale textului de lege menționate, toate elementele de conținut trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs în casație formulată în scris cu care a fost învestită instanța, eventuala complinire a lipsei unora dintre mențiunile obligatorii prevăzute de lege ori completarea acestora neputând fi făcută, în absența unor dispoziții exprese în acest sens, decât în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac. Așadar, termenul de motivare a recursului în casație se suprapune peste cel de exercitare a acestuia, atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă.

Prin urmare, modificarea/completarea cererii inițiale de recurs în casație cu noi motive de casare, în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac nu poate fi avută în vedere de către instanță, atâta timp cât este făcută cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care putea fi formulată, condiții în care, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., este lovită de nulitate (în același sens fiind și jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, spre exemplu Încheierea nr. 421/RC din 14 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 388/RC din 17 octombrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 33/RC din 30 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2018).

Așadar, cu prilejul soluționării pe fond a căii extraordinare de atac, Înalta Curte poate verifica legalitatea hotărârii atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., doar prin raportare la criticile circumscrise inițial, prin cererea scrisă depusă în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și care au făcut obiectul verificării judecătorului în etapa admisibilității în principiu reglementată de art. 440 C. proc. pen., iar nu și la eventualele motive invocate ulterior cu depășirea termenului legal.

Analizând, prin raportare la considerentele de mai sus, temeinicia cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, Înalta Curte constată că acesta a solicitat reluarea dezbaterilor în cauza ce formează obiectul prezentului dosar în vederea discutării unor noi argumente în susținerea recursului în casație promovat, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 C. pen., precum și pentru efectuarea unui studiu al legislației sectoriale relevante, aspecte care, așa cum s-a arătat anterior, au fost invocate ulterior rămânerii cauzei în pronunțare.

În conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., dacă în cursul deliberării, instanța apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol.

În speță, se constată, însă, că aspectele la care a făcut trimitere recurentul nu vizează împrejurări care să fi fost puse în discuția părților și care să necesite lămuriri suplimentare, ci invocarea, după rămânerea cauzei în pronunțare, a unor noi argumente care nu au fost menționate în cuprinsul cererii scrise de recurs în casație și a unei excepții de neconstituționalitate a textului ce incriminează infracțiunea pentru care a fost condamnat, dar pentru considerente care nu au legătură cu motivele susținute inițial, precum și formularea unei solicitări în sensul de a se efectua un studiu al legislației sectoriale relevante.

Or, atâta timp cât motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar după dezbateri nu au fost menționate și în cuprinsul cererii de recurs în casație cu care a fost învestită instanța în termenul legal și, în consecință, nu au format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerințelor formale prevăzute de dispozițiile art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, ele nu vor putea fi avute în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac și, ca urmare, nu pot justifica nici admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceleași argumente, solicitarea nu poate fi admisă nici în vederea punerii în discuție a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 C. pen., de vreme ce criticile formulate cu privire la lipsa de claritate și previzibilitate a textului de lege nu se raportează la motivele invocate în cererea scrisă prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și care au format obiectul verificării instanței în etapa admisibilității în principiu. De altfel, apărătorul ales al recurentului a avut posibilitatea, chiar la termenul de dezbateri, să formuleze cereri ori să invoce excepții în legătură cu obiectul căii extraordinare de atac, însă nu a înțeles la acel moment să ridice o excepție de neconstituționalitate a normei în discuție, ci și-a manifestat această voință abia după rămânerea cauzei în pronunțare.

Nici cel de-al treilea motiv invocat nu poate justifica repunerea cauzei pe rol, întrucât studierea întregii legislații relevante (inclusiv a celei sectoriale) este o operațiune care se realizează de către completul de judecată învestit cu soluționarea dosarului atât pe parcursul derulării procedurii judiciare, cât și cu prilejul deliberării, în mod automat și fără a fi condiționată de existența unei cereri formulată de parte în acest sens.

Ca urmare, raportat la motivele invocate, Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales.

Deopotrivă, având în vedere considerentele expuse în debutul motivării cu privire la limitele în care se realizează controlul de legalitate în etapa soluționării pe fond a recursului în casație, Înalta Curte arată că aspectele susținute de recurent cu prilejul dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu referire la lipsa caracterului penal al faptei săvârșite (care, în opinia apărării, ar constitui doar o abatere disciplinară), nu pot forma obiectul examinării în calea extraordinară de atac, de vreme ce nu au fost menționate în cuprinsul niciuneia din cererile inițiale (din 19 noiembrie 2019 și 23 decembrie 2019) ori în termenul de 30 de zile reglementat de art. 435 C. proc. pen. și nici nu au fost verificate de judecător din perspectiva dispozițiilor art. 440 C. proc. pen.

Examinând, în limitele arătate, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Deopotrivă, având în vedere natura recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se pot analiza și aspectele privind neîntrunirea condițiilor cerute de lege subiectului activ, în acele cazuri în care, pentru existența infracțiunii, legiuitorul prevede o cerință suplimentară, și anume ca autorul faptei să fie unul calificat, de vreme ce în lipsa calității speciale a acestuia fapta concret săvârșită nu s-ar mai suprapune peste descrierea din norma de incriminare (în acest sens sunt și Deciziile penale nr. 224/RC din 02 octombrie 2014, nr. 64/RC din 16 februarie 2015, nr. 140/RC din 21 aprilie 2016, nr. 138/RC din 28 martie 2017, nr. 304/RC din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu întrunește în persoana sa toate condițiile esențiale pentru existența infracțiunii de încălcarea consemnului, lipsind calitatea specială cerută de norma de incriminare subiectului activ întrucât I.S.U. Neamț, unitatea în care își desfășura activitatea la data săvârșirii faptei, nu este un "serviciu de intervenție" în sensul art. 415 C. pen.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului A., din cadrul I.S.U. Neamț, pentru aceea că, la data de 08 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat regulile serviciului de intervenție în care era planificat, fiind depistat în dormitorul subunității într-o stare avansată de ebrietate, instanța de apel stabilind, cu titlu definitiv, că fapta există și a fost comisă de acuzat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, iar încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii reglementată de art. 415 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că fapta pentru care a fost condamnat, astfel cum a fost reținută de către instanțele inferioare, întrunește toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de încălcarea consemnului nesocotirea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate. Prin "consemn" se înțelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale prevăzute în regulamente și care revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni în cadrul serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate, precum și orice dispoziție scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Prin urmare, militarii aflați în serviciul de pază, intervenție, însoțire sau de securitate sunt considerați în misiune și au datoria, cât timp se găsesc în executarea acesteia, să îndeplinească cu strictețe obligațiile cu caracter general și permanent, stabilite în regulamentele militare, precum și îndatoririle speciale stabilite prin ordinele primite de la șefi și superiori. Nerespectarea întocmai a consemnului este de natură sa pericliteze îndeplinirea îndatoririlor care revin militarilor, creând o stare de pericol pentru unitatea sau formațiunea militară din care aceștia fac parte.

Având în vedere plasarea acestui text de lege în Titlul XI, Capitolul I "Infracțiuni săvârșite de militari" din C. pen., rezultă că legea cere subiectului activ al infracțiunii de încălcarea consemnului să aibă o calitate specială, și anume aceea de militar care trebuie să își desfășoare activitatea în cadrul serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate.

În legătură cu acest aspect, se constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înțelege "cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege". Reglementând gradele militare, art. 2 din același act normativ stabilește că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor, în prima categorie fiind enumerați sergentul major, plutonierul, plutonierul major, plutonierul adjutant și plutonierul adjutant șef.

Printre îndatoririle principale ale cadrelor militare, art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995 menționează și pe aceea de a respecta jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, de a executa întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, acestea fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate.

Pe de altă parte, se observă că, din conținutul art. 2 din O.G. nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, rezultă că serviciile de urgență și Inspectoratul General au ca scopuri principale apărarea vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și realizarea măsurilor de protecție civilă, aceste structuri făcând parte din forțele de protecție ale sistemului de securitate națională. Apartenența acestor servicii publice la sistemul național de apărare rezultă și din interpretarea prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, care reglementează cooperarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în ceea ce privește transmiterea datelor și informațiilor referitoare la situațiile potențial generatoare de situații de urgență și la evoluția și consecințele acestora. De altfel, chiar Constituția României prevede că și celelalte componente ale forțelor armate ce sunt stabilite conform legii trebuie să respecte reglementările specifice armatei (art. 118 alin. (3).

Stabilind categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență, al Inspectoratului General și al unităților subordonate acestuia, art. 15 din O.G. nr. 88/2001 prevede, în alin. (2), că în cadrul acestora funcționează structuri specializate încadrate cu ofițeri, maiștri militari, subofițeri, militari angajați pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus și personal civil, pentru ca, în alin. (3), să stipuleze că primelor trei categorii de personal li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste reglementări au fost detaliate în legislația secundară, respectiv în H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste care, la art. 2, stipulează că serviciile de urgență profesioniste funcționează ca inspectorate, cu personalitate juridică, în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (alin. (1), care sunt structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență (alin. (2) și fac parte din forțele de protecție ale Sistemului de securitate și apărare națională și din subsistemul local de management al situațiilor de urgență (alin. (3). În aceeași hotărâre de guvern (art. 4 lit. d) se arată că, printre structurile specializate ce funcționează în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, se regăsesc și subunitățile de intervenție, ce sunt organizate ca grupuri de prevenire și intervenție, detașamente speciale, detașamente, secții, stații, pichete de pompieri, de protecție civilă și mixte, având în componență un număr variabil de echipe și echipaje specializate pe tipuri de intervenții, precum și alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredințate. Subunitățile de nivel detașament special, detașament, secție, stație și pichet, constituite în raport cu natura riscurilor și frecvența lor de manifestare, îndeplinesc misiuni specifice, de regulă, într-o porțiune din zona de competență/responsabilitate purtând denumirea de raion de intervenție, iar echipajele, echipele și personalul operativ din componența acestora, care execută serviciul permanent în aceeași tură, constituie garda de intervenție (art. 9 alin. (2) și alin. (5) din H.G. nr. 1492/2004). Planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de prevenire și intervenție se realizează potrivit regulamentelor elaborate de Inspectoratul General, aprobate de ministrul afacerilor interne (art. 13 din H.G. nr. 1492/2004).

Referitor la personalul ce își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, art. 18 din H.G. nr. 1492/2004 prevede că "la data înființării inspectoratelor personalul actual încadrat în brigăzile/grupurile de pompieri și în inspectoratele județene de protecție civilă, precum și în celelalte unități sau instituții de pompieri și protecție civilă se preia prin transfer în condițiile legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Administrației și Internelor și unităților din subordinea sa, în compartimentele funcționale și în structurile specializate ale inspectoratelor". În fine, art. 23 din H.G. nr. 1492/2004 stipulează că inspectoratele sunt continuatoare ale tradițiilor și faptelor de arme ale pompierilor militari și protecției civile.

În plus, conform art. 3 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 119/2016, publicat în M. Of. nr. 634/18.08.2016, prevederile capitolelor I - IV și VII din anexa la Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în M. Of. nr. 399 și nr. 399 bis/03.07.2013 (în care se includ și dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. g) raportate la cele ale art. 50, potrivit cărora prezentarea la program sau la intrarea în serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau consumul acestora în timpul programului, serviciului, exercițiilor și misiunilor constituie abateri de la disciplina militară numai dacă nu constituie infracțiuni), se aplică și militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, cu excepția dispozițiilor care reglementează în materii ce fac obiectul ordinului.

Din interpretarea coroborată a acestor acte normative, rezultă că angajații militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, întrunesc condiția de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 și al Titlului XI Capitolul I din C. pen. și, pe cale de consecință, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor incriminate în acest capitol, deci inclusiv a celei de încălcare a consemnului, reglementată de art. 415 C. pen., în același sens fiind și doctrina de specialitate (Explicațiile Noului C. pen., Vol. V. Articolele 367 - 446, coordonatori George Antoniu și Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 241).

Deși, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 21/2004, situația de urgență este definită ca "un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt