ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 313 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în baza art. 337 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. (domiciliat în jud. Argeș, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat, că inculpatul A. a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 1587, pronunțată de Judecătoria sector 4 București, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere.

În baza art. 97 C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere acordat prin sentința penală nr. 1587, pronunțată de Judecătoria sector 4 București, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare și au fost repuse pedepsele în individualitatea, lor respectiv: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) C. pen. 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, faptă prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 271 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 38 alin. (1), a art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an, acesta urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada de 24 de ore în care inculpatul a fost reținut, la 31.01.2015, restul rămas din pedeapsă s-a dispus a fi executat în condițiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 4 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 45 alin. (3) rap. la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și i) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus desființarea actelor de executare a pedepsei aplicate în sarcina inculpatului prin sentința penală nr. 1587, pronunțată de Judecătoria sector 4 București, în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 14.07.2015 prin neapelare, și emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu cele dispuse prin prezenta hotărâre.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON în faza de urmărire penală și 500 RON cheltuieli judiciare, în faza de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că în după-amiaza zilei de 21.09.2014, inculpatul A. a consumat, la domiciliul său, băuturi alcoolice.

În jurul orelor 1755, s-a urcat la volanul autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x pe care l-a condus până în dreptul benzinăriei "B." din județul Argeș (cca. 650 metri).

În dreptul benzinăriei "B.", din Argeș inculpatul nu s-a asigurat și a virat spre stânga, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare x, condus pe direcția înainte de C. Cele două autoturisme au intrat în coliziune, rezultând avarierea acestora.

După producerea accidentului de circulație, inculpatul A. a coborât din autoturism dar, la scurt timp, aducându-și aminte că a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat din nou la volan și a părăsit locul producerii accidentului de circulație. A condus autovehiculul la domiciliul său după care a plecat spre Primăria Comunei Albeștii de Argeș, dar nu pentru a merge la organul de poliție, așa cum a susținut, ci pentru a consuma băuturi alcoolice în vederea justificării alcoolemiei. S-a oprit la barul din dreptul Primăriei, iar la scurt timp după ce a cumpărat sticla de bere, inculpatul a fost găsit de organele de poliție.

Întrucât nu apucase să bea decât foarte puțin din sticlă - o gură de bere, potrivit propriilor declarații - inculpatul nu a mai putut susține că, consumul de alcool a fost ulterior momentului tamponării, fiind nevoit a recunoaște și consumul anterior.

În raport de declarațiile sale, precum că ar fi consumat băuturi alcoolice, inculpatul a fost supus testului alcooltest. Acesta nu a reușit însă să sufle în etilotest în mod corespunzător, nefiind posibilă obținerea unui rezultat privind concentrația alcoolică în aerul expirat.

După eșuarea testului alcooltest, inculpatului i s-a pus în vedere că este necesară o deplasare a Spitalul mun. Curtea de Argeș pentru recoltarea de probe biologice însă a refuzat.

Instanța de fond a constatat, că în timpul cercetărilor penale, inculpatul a fost audiat de 4 ori (într-un interval de cca. 15 luni) și de fiecare dată a recunoscut că a refuzat deplasarea la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit certificatului medico-legal nr. x/22.09.2014, inculpatul a avut 2 fracturi de arc costal (coastele VII și IX), instanța reținând că acesta resimțea dureri în urma loviturii primite, însă nu s-a apelat la serviciul de ambulanță.

Împotriva sentinței penale nr. 313 din data de 4 octombrie 2017, inculpatul A. a declarat apel, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen., apreciind că în cauză fapta a fost săvârșită în stare de constrângere fizică. A susținut că la data săvârșirii faptei a acționat în sensul refuzului de a merge la spital în vederea prelevării de mostre biologice, întrucât avea dureri din cauza fracturilor costale evidențiate prin certificatul medico legal.

A arătat că decizia de a nu merge la spital pentru recoltarea de mostre biologice a fost o decizie influențată clar de starea de sănătate din acel moment.

Prin decizia penală nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu majoritate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 313 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr. x/2016.

A fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și contrar opiniei inculpatului, nu sunt îndeplinite cerințele pentru a se dispune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen., neexistând vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate în sensul art. 24 C. pen.

De asemenea, în raport de situația de fapt expusă și care rezultă din probele amplu administrate și corect interpretate de judecătorul fondului (agentul de poliție D., martorul E.), se constată că fapta inculpatului se circumscrie dispozițiilor art. 337 C. pen.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a constatat că aceasta a fost realizată în mod corect de către prima instanță, prin valorificarea criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. (inclusiv starea de recidivă), cu consecința condamnării inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare și a stabilirii pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în condiții de penitenciar.

Împotriva deciziei nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A., susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală- art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.- întrucât probele existente la dosar nu au fost corect analizate, iar instanța nu s-a pronunțat asupra cauzei de neimputabilitate raportat la actele medicale și la probele administrate.

S-a solicitat admiterea recursului în casație, casare deciziei și, în rejudecare, achitare sa.

Totodată inculpatul a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 484/A din data de 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2018, cu citarea inculpatului.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație" exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 24 C. pen.

A arătat că instanțele anterioare i-au aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru refuzul de sufla în aparatul Etilotest, fără a ține cont de faptul că, la momentul respectiv, acesta fusese lovit, suferind o fractură cervicală, care a necesitat îngrijiri medicale între 16-18 zile.

De asemenea, a menționat că nu a putut sufla în aparatul Etilotest, ca urmare a afecțiunii de astm de care suferea, dar și a loviturii provocate chiar în prezența organelor de urmărire penală, în fața secției de poliție.

Așadar, a arătat că se impune achitarea sa, ca urmare a cauzei de neimputabilitate a producerii faptei, solicitând și suspendarea executării pedepsei.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului A. că în data de 21.09.2014 acesta a refuzat, în mod expres, de 2 ori, să se deplaseze la sediul spitalului municipal pentru recoltarea de probe biologice deși, anterior a fost implicat într-un accident auto și, deși prezenta halenă alcoolică, iar testul alcooltest nu a putut fi finalizat, din culpa sa - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 337 C. proc. pen. - refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice.

Așa cum corect s-a analizat prin hotărârile atacate, analiză pe care Înalta Curte și-o însușește, inculpatul A. a săvârșit fapta cu intenție, fiindu-i adus la cunoștință că, refuzul de a i se recolta probe biologice poate fi sancționat penal.

Pentru a opera constrângerea fizică și a înlătura caracterul imputabil al faptei trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile, respectiv să există o acțiune de constrângere asupra persoanei făptuitorului, cel constrâns să nu aibă posibilitatea de a opune rezistență acțiunii de constrângere iar, fapta săvârșită sub presiunea constrângerii să fie prevăzută de legea penală.

În speță, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile sus menționate pentru a ne afla în prezența dispozițiilor art. 24 C. pen., întrucât potrivit certificatului medico-legal nr. x/22.09.2014, inculpatul a avut 2 fracturi de arc costal (coastele VII și IX) ca urmare a loviturii primite, resimțind dureri dar fără al pune în imposibilitate de a se deplasa la Spitalul municipiului Curtea de Argeș pentru recoltarea de probe biologice, cu atât mai mult cu cât nu a apelat la serviciul ambulanță, acesta refuzând deplasarea după eșuarea testului alcooltest.

Astfel că, nu sunt îndeplinite cerințele pentru a se dispune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 337 C. pen. în cauză neexistând vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate în sensul art. 24 C. pen.

De aceea, în raport de argumentele ce susțin recursul în casație invocate de inculpat că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de cele două instanțe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

Prin urmare față de soluția adoptată în cauză nu se mai impune analizarea cererii formulată de către inculpatul A. a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 484/A din 08 mai 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31.10.2018.