ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1442 din 01 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 335 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată (fapta din data de 21 august 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului (fapta din data de 21 august 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea acelorași drepturi, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

Totodată, în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele două infracțiuni din cauză au fost săvârșite în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an și 6 luni și 1 an închisoare stabilite prin sentință, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare).

În temeiul art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 783 din 03 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (2) C. pen., a fost adăugată pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, stabilită prin hotărâre, la pedeapsa de 1 ani și 4 luni stabilită prin sentința penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a dispus emiterea mandatului pentru pedeapsa aplicată prin sentință, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a constatat că pedepsele complementare aplicate prin sentința penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015 au fost executate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.250 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 250 de RON cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 1.000 de RON cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probele administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut că acestea relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că, în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, având permisul de conducere anulat și în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui autovehicul cu permisul anulat, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., și de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 41 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul cu permisul anulat, s-a arătat că elementul material al laturii obiective este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, deși avea anulat dreptul de a conduce autovehicule, iar urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultând ex re, din caracterul de pericol al infracțiunii.

Din punct de vedere al laturii subiective, s-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției indirecte, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Referitor la infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, s-a observat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, faptă care a avut ca urmare imediată, prezumată de legiuitor, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, examinând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu autospeciala din dotare, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu - Biroul Rutier se afla pe str. x.

La intersecția cu strada x, lucrătorii de poliție au văzut în trafic autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care a virat dreapta pe strada x de pe strada x, circulând către Sârguința. Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul autovehiculului în cauză nu a dat curs semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea pe mai multe străzi, până pe strada x, unde a oprit în spatele blocului nr. 111, a încuiat vehiculul și a fugit pe jos, în cele din urmă fiind imobilizat de polițiști.

În urma legitimării, s-a stabilit că inculpatul este cel care a condus autoturismul în cauză pe drumurile publice și nu a oprit la semnalele lucrătorilor de poliție, fiind singur în autoturism. Inculpatul a declarat că nu a oprit autoturismul întrucât nu a observat semnalele polițiștilor și știa că are o condamnare cu suspendare pentru încălcarea unor norme rutiere. De asemenea, inculpatul a mai declarat că în seara zilei de 20 august 2016, în intervalul orar 16:00 - 21:00, a consumat circa 2,5 litri de bere alcoolizată.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, în prezența martorului asistent B., inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest "Drager" la orele 07:20, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, având în vedere rezultatul testului "Drager", inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, unde i-au fost prelevate două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, la proba recoltată la ora 07:45 a rezultat o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, iar la proba recoltată la ora 08:45 a rezultat o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fiind conștient că prin conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice creează o stare de pericol pentru siguranța traficului rutier.

Ca urmare, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de acesta cu vinovăția prevăzută de lege.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama că acesta nu a avut o atitudine sinceră, condiții în care a apreciat că nu este posibilă aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Totodată, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a faptelor, starea de pericol creată pentru valoare ocrotită (sens în care s-a reținut că faptele săvârșite de inculpat prezintă un pericol social ridicat, acesta dând dovadă de o lipsă totală de respect față de normele sociale, în condițiile în care, deși cunoștea că avea anulat dreptul de a conduce, a condus totuși un autoturism după ce, în prealabil, consumase alcool, având o alcoolemie peste limita legală), natura și gravitatea infracțiunilor, precum și aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului (acesta avea vârsta de 36 de ani la data comiterii faptelor, are studii medii, ocupația de comerciant în Piața municipiului Giurgiu, are doi copii minori în întreținere, a mai fost cercetat și condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni, fiind în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere), inclusiv atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal (nu a avut un comportament sincer, nerecunoscând comiterea faptei), context în care instanța de fond a apreciat că soluția de condamnare la pedeapsa amenzii nu se justifică, în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, faptele fiind săvârșite în primul an al termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei de 3 ani.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări pentru cele două infracțiuni imputate ca urmare a interpretării eronate a probatoriului, considerând că acesta nu este apt să conducă la concluzia indubitabilă cu privire la săvârșirea faptelor.

Prin decizia penală nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1442 din 01 iulie 2020 a Judecătoriei Giurgiu, secția penală, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut, în esență, că instanța de fond a realizat o analiză amplă, fundamentată, a tuturor mijloacelor de probă relevante, din a căror coroborare a reținut, în mod just, săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, constatând că în mod legal s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea ambelor infracțiuni. În acest context, Curtea și-a însușit, în totalitate, argumentele de fapt și de drept expuse de instanța de fond în constatarea existenței celor două infracțiuni.

Totodată, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești în fond și apel, Curtea a reținut că depozițiile martorilor C., D. și B., pe care le-a examinat pe larg, constituie probe directe, se coroborează atât între ele, cât și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante), și dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea de către inculpat a ambelor infracțiuni.

Curtea a mai constatat că proba testimonială solicitată de inculpat nu este aptă a dovedi susținerile expuse de acesta în propriile declarații, în sensul că nu a condus autoturismul, acestea nefiind verosimile și necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Prin urmare, având în vedere că probatoriul administrat a dovedit săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a faptelor imputate, că acestea sunt prevăzute de legea penală și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, Curtea a apreciat că acuzațiile aduse inculpatului au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care a considerat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre cazurile de achitare prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I sau a II-a, lit. c) și lit. d) C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că instanța de fond a individualizat, în mod judicios, pedepsele aplicate, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care, conform fișei de cazier judiciar, a săvârșit fapta din cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind, așadar, condamnat anterior pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, și anume, refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat E., invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în opinia sa aceasta constituind contravenție conform O.U.G. nr. 195/2000, deoarece nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul depistării sale în trafic.

În acest sens, a arătat că, la pronunțarea soluției de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., instanțele de fond și de apel nu au ținut seama de aspectele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, în sensul că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul textului de lege menționat este neconstituțională. Astfel, din dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen. și din considerentele deciziei instanței de contencios constituțional, rezultă că pentru a se reține infracțiunea de conducere sub influența alcoolului este necesară întrunirea cumulativă a trei condiții, respectiv: să existe o acțiune de conducere a unui vehicul, conducătorul auto să se afle sub influența alcoolului peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar această valoare trebuie să fie determinată la momentul prinderii în trafic, iar nu la data prezentării la I.N.M.L.. Prin urmare, în opinia inculpatului, noțiunea de conducere sub influența alcoolului din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. proc. pen. trebuie înțeleasă prin raportare la ora recoltării, așa cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, doar o astfel de interpretare răspunzând imperativului constituțional al respectării legilor.

Or, instanțele inferioare nu au observat că prelevarea probelor biologice s-a realizat în data de 21 august 2016, orele 7:45 și 08:45, deși inculpatul a fost depistat în trafic în aceeași zi însă la ora 7:10, așa cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant. Totodată, a opinat că instanța de condamnare nu a analizat toate mijloacele de probă administrate în cauză, fapt care a generat producerea unei erori judiciare grave.

Ca urmare, s-a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu întrunește cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care a solicitat casarea deciziei penale atacate și a sentinței pronunțată de Judecătoria Giurgiu și achitarea sa pentru această infracțiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) sau c C. proc. pen., ori înlăturarea greșitei aplicări a legii ca urmare a nerespectării deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014. Totodată, s-a solicitat luarea unei măsuri preventive din cele prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. a) - d) C. proc. pen., "până la rejudecarea de către instanța de apel".

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a menționat că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele stabilite de lege cu referire la infracțiunea reglementată de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., făcându-se trimitere la argumentele prezentate în susținerea motivului de recurs prevăzut de pct. 7 al aceluiași articol, fără a fi invocate, însă, critici concrete cu privire la nelegalitatea pedepsei.

În temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate.

Prin încheierea din 02 iulie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce privește criticile formulate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că, nefiind stabilită valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, nu este îndeplinită o condiție de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fapta constituind contravenție. S-a subliniat că, dată fiind natura recursului în casație de cale extraordinară de atac prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, analiza argumentelor invocate de recurent prin intermediul acestui motiv de casare se va realiza strict în raport cu situația de fapt reținută cu titlu definitiv în hotărârea atacată, fără a se putea proceda la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.

Totodată, s-a reținut că, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nefiind formulată nicio critică cu privire la legalitatea pedepsei aplicate.

Deopotrivă, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurent, având în vedere că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare și că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2021, cu ocazia dezbaterilor, suplimentar criticilor formulate în scris, însă prin prisma aceluiași caz de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul A., prin apărător ales, a învederat și că, întrucât nu s-a stabilit în mod clar o limită a cantității de alcool în sânge, fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casație, în etapa prevăzută de art. 445 și urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curțile de apel și de instanța supremă, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt și de drept care au făcut obiectul verificării instanței în etapa admisibilității în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.. Așadar, verificarea legalității hotărârii atacate se va face de către Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., urmând a fi avute în vedere doar criticile circumscrise inițial, prin cererea scrisă, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu și cele invocate oral ulterior.

Ca atare, deși recurentul, cu ocazia dezbaterilor, în data de 09 noiembrie 2021, a criticat, oral, hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (indicat inițial în scris, însă pentru alte motive de fapt) invocând lipsa formei de vinovăție cerută de textul art. 336 alin. (1) C. pen., această susținere nu va fi avută în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac, întrucât nu a format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerințelor formale prevăzute de dispozițiile art. 434 - 438 C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu. De altfel, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, prin intermediul său nici nu pot fi cenzurate susținerile referitoare la lipsa formei de vinovăție prevăzute de norma de incriminare.

Examinând, în aceste limite, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 02 iulie 2021, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanțelor inferioare, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că, fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece nefiind stabilită valoarea alcoolemiei la momentul depistării sale în trafic, nu este îndeplinită o condiție de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fapta constituind contravenție.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în speță, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea recurentului inculpat A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., reținându-se, în esență, că, în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, acesta a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică de 1,00 g/l alcool pur în sânge.

Anterior reconfigurării sale prin decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, art. 336 alin. (1) C. pen. prevedea că infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin decizia mai sus menționată, instanța de contencios constituțional a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională, întrucât aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la dispozițiile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În considerentele deciziei (paragrafele 24, 25, 26), s-a reținut că sintagma menționată "lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale. (...)

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate."

Se constată, astfel, că declararea neconstituționalității sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptei prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar reconfigurarea textului de lege care o reglementează, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi care nu este conformă Constituției, infracțiunea revenind la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., respectiv cea reglementată de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Pe de altă parte, se impune a se sublinia că, referitor la intervalul de timp în care trebuie realizată recoltarea probelor biologice, dispozițiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen. prevăd că "în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale".

Așadar, prin includerea, în conținutul art. 336 alin. (1) C. pen., a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", legiuitorul a avut în vedere doar probațiunea, nu și elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (așa cum este și denumirea marginală a articolului), iar nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice, jurisprudența instanței supreme fiind constantă sub acest aspect (spre exemplu, deciziile nr. 378/RC din 30 septembrie 2016, nr. 508/RC din 22 noiembrie 2016, nr. 416/RC din 24 octombrie 2017, nr. 118/RC din 15 mai 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Prin urmare, singurul efect al deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale constă în modificarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală (sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice"), cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu cel al opririi în trafic.

În concret, pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. este suficient să se stabilească că inculpatul a condus autovehiculul având o îmbibație alcoolică peste limita legală, împrejurare care a fost stabilită cu claritate, în speță, de către prima instanță.

Sub acest aspect, se observă că, prin sentința penală nr. 1442 din 01 iulie 2020, Judecătoria Giurgiu a reținut că, din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, rezultă că, în urma testării cu aparatul etilotest, inculpatul A. avea, la data de 21 august 2016, ora 07:20, 0,43 mg/l alcool în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge, la orele 07:45 și 08:45, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,00 g/l la prima probă și, respectiv, 0,80 g/l la cea de a doua probă. S-a concluzionat că probatoriul relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, la momentul depistării în trafic (21 august 2016, în jurul orei 07:10), inculpatul se afla sub influența alcoolului cu o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge. Conform mențiunilor din decizia recurată, instanța de apel și-a însușit în totalitate argumentele de fapt și de drept expuse de judecătorul fondului în constatarea existenței infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat.

Ca urmare, atâta timp cât instanțele inferioare au reținut, cu autoritate de lucru judecat că, la data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, când a fost depistat în trafic conducând un autovehicul pe un drum public, inculpatul A. avea o îmbibație alcoolică de 1,00 g/l alcool pur în sânge, așadar peste limita prevăzută de lege, situație de fapt ce nu mai poate forma obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac, se constată că cerința impusă de norma de incriminare cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul conducerii vehiculului este îndeplinită în cauză, fapta comisă, astfel cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care nu pot fi valorificate criticile formulate de recurent sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin susținerile referitoare la necesitatea stabilirii unei valori a alcoolemiei la momentul conducerii pe drumurile publice, inculpatul contestă, de fapt, valoarea probatorie a buletinului de analiză toxicologică nr. x ce conține rezultatul celor două probe de sânge recoltate în ziua de 21 august 2016, orele 07:45 și 08:45, solicitând, practic, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond și de apel.

Or, așa cum s-a arătat anterior, situația factuală ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanțele inferioare nu mai poate fi repusă în discuție în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalității hotărârilor judecătorești definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanțele de fond și/sau apel ori reconfigurarea elementelor reținute, prin hotărârea criticată, în circumstanțierea activității calificată ca infracțiune.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

În atare situație, având în vedere că nu au fost constatate nelegalități care să poată fi remediate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM