ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2714/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală Brașov, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 53 din 25 mai 2015, a admis cererea formulată de reclamantă, suspendând executarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, susținând, în esență, că în cauză nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat și a pagubei iminente, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. Astfel, a arătat că prin sentința atacată nu se specifică în mod concret la ce se referă aparența de nelegalitate a actului contestat, neanalizând împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă a respectivului act, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar conduce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ atacat. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacată și pe fond respingerea cererii de suspendare, având în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc. , rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate). Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în speță, prima instanță nu a identificat împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci doar a făcut referiri generale la existența acestora, arătând că reclamanta critică și temeiurile de drept reținute, precum și modul lor de aplicare, fără însă ca ele să fie indicate în concret. Totodată, a reținut că reclamanta a arătat detaliat argumentele pentru care apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite, însă, datorită volumului argumentelor și analizei în amănunt a acestora, acestea pot constitui argumentele unei acțiuni în anularea actului. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. În speță, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului în raport cu obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la actul contestat. Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care, de altfel, a făcut trimitere la faptul că motivele detaliate invocate pot constitui argumentele unei acțiuni în anularea actului. Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat. Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu. În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.