ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 1 septembrie 2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate și să se declare nulitatea absolută a următoarelor convenții încheiate între cei trei pârâți: - împuternicirea nr. x din 9 aprilie 2013 încheiată la un notar, în Spania, între B. și C.; - împuternicirea nr. x din 18 iunie 2013 încheiată la un notar, în Spania, între B. și C.; - procura din 23 februarie 2015 încheiată la Consulatul României la Castellon de la Plana, Spania între B. și D.; Totodată, s-a solicitat lămurirea și precizarea în mod clar a obiectului derivat al contractelor de mandat cu privire la care mandatarele au fost mandatate să încheie acte juridice, care este natura juridică a obiectului derivat al contratelor, care este motivul și cauza care i-a determinat pe pârâți să încheie respectivele contracte.

Prin Sentința civilă nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești cu privire la capătul de cerere ce vizează nulitatea celor două împuterniciri încheiate în Spania. A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A., cu privire la nulitatea absolută a celor două împuterniciri încheiate în Spania. A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în ceea ce privește lămurirea obiectului derivat al contractelor de mandat. A fost declinată competența materială a soluționării capătului de cerere privind nulitatea mandatului din 23 februarie 2015 în favoarea Judecătoriei Pitești.

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 19 decembrie 2016, pârâții B. și C. au solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă. La data de 10 ianuarie 2017, reclamanta A., prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, a solicitat completarea și lămurirea Sentinței civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016. În drept, cererile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 443 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 79 din 2 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse excepțiile invocate prin întâmpinare. A fost admisă în parte cererea de completare formulată de petenții B. și C. și s-a dispus completarea Sentinței civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în sensul obligării reclamantei A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către pârâții B. și C.. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare și lămurire a dispozitivului formulată de petenta A.. A fost obligată reclamanta la 200 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 79 din 2 martie 2017 a Tribunalului Argeș, secția civilă, au declarat apeluri atât reclamanta A., cât și pârâții B. și C.. Prin Decizia nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost admis apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 79 din 2 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, fiind schimbată în parte sentința, în sensul obligării reclamantei A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, în loc de 500 RON. A fost menținută în rest sentința. Totodată, a fost respins apelul reclamantei A. declarat împotriva aceleași sentințe, aceasta fiind obligată la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel către apelanții-pârâți.

Împotriva Deciziei nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Argeș, spre competentă soluționare. Criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se referă la faptul că, competența de judecată în primă instanță aparține judecătoriei, astfel că apelul trebuia soluționat de tribunal, nicidecum de către instanța de apel. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a invocat faptul că la termenul din 28 septembrie 2017, a avut loc un incident procedural, respectiv un membru al completului de judecată a formulat declarație de abținere de la soluționarea cauzei. Acest incident procedural a fost soluționat de același complet de judecată, în locul judecătorului care a formulat declarația de abținere, intrând un alt judecător. Sub acest aspect, se solicită instanței de recurs să procedeze la verificarea dacă, în realitate, judecătorul care l-a înlocuit pe cel care a formulat declarația de abținere este cel stabilit prin planificarea de permanență din ziua respectivă, precum și dacă hotărârea a fost pronunțată în ședință publică, astfel cum reiese din încheiere, în contextul în care recurenta s-a aflat în permanență în sala de judecată, nefiind citită în sala de judecată vreo hotărâre în ședință publică. Totodată, s-a mai susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privind soluționarea declarației de abținere, respectiv a nesocotit condiția citirii în ședință publică a hotărârii de soluționare, condiția momentului formulării declarației de abținere, cât și condiția verificării compunerii completului de judecată. Astfel, devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 1 C. proc. civ., instanța neputând fi considerată că a fost alcătuită potrivit legii. S-a mai susținut că nerespectarea prevederilor legale referitoare la nepublicitatea cercetării procesului și incompatibilitatea magistratului care a cercetat procesul atrag nulitatea, în condițiile art. 176 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că, în cauză, procesul a fost soluționat într-o singură ședință de judecată, în care apărătorul pârâților a dezbătut fondul, aceasta aflându-se în sala de judecată, în lipsa apărătorului său ales, în contextul formulării unei cereri de amânare a judecării cauzei motivată de imposibilitatea de prezentare a apărătorului și respingerea cererii de amânare. Astfel, arată recurenta instanța de apel a încălcat regulile de procedură care reglementează procedura soluționării procesului civil. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. În final, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a susținut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-pârâți B. și C. au invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 446 din același cod, împrejurare față de care s-a solicitat și respingerea cererii de suspendare a executării deciziei recurate. Pe fondul recursului, intimații-pârâți B. și C. au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimații-pârâți B. și C.. Privitor la excepția inadmisibilității recursului, invocată de părțile adverse, s-a susținut că obiectul litigiului este neevaluabil în bani, iar recursul declarat în cauză se raportează la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 24 aprilie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă și intimații-pârâți au depus punct de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2018 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului reclamantei A. și, totodată, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru 12 februarie 2019, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Prima critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizează necompetența materială de ordine publică, recurenta-reclamantă susținând că față de obiectul acțiunii, care aparține în primă instanță judecătoriei, competența de soluționare a apelului revenea tribunalului și nu curții de apel. Sub un prim aspect, se reține că obiectul recursului este reprezentat de o decizie pronunțată în etapa apelului, astfel că în absența invocării unei eventuale excepții privind necompetența materială de ordine publică a primei instanțe, în fața instanțelor anterioare, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio. Caracteristicile excepției necompetenței materiale de ordine publică sunt în sensul că aceasta poate fi invocată de către oricare dintre părți, de către judecător ori procuror și că, totodată, poate fi invocată doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, dacă excepția nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalizarea procesului, nici în faza judecății în primă instanță, nici în căile de atac. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea regulilor de procedură cu privire la soluționarea declarației de abținere, în argumentarea căreia s-a arătat că judecătorul a formulat-o la un interval de 5 luni de la data repartizării dosarului și că soluția vizând incidentul procedural nu a fost citită în ședință publică. Criticile nu pot fi reținute. Incidentul procedural reprezentat de declarația de abținere a unui judecător vizează situația în care acesta, cunoscând existența unui motiv de incompatibilitate în privința sa, solicită să fie retras din completul învestit cu soluționarea cauzei respective. Existența unui caz de incompatibilitate relativă, reglementat de art. 42 C. proc. civ., instituie obligația judecătorului de a formula în scris sau verbal în ședință declarația de abținere, anterior ședinței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 43 din același cod. Așadar, judecătorul este dator să se abțină de îndată de la soluționarea a cauzei, imediat ce a cunoscut existența cazului de incompatibilitate în privința sa. Dispozițiile art. 43 alin. (1) C. proc. civ. instituie în sarcina grefierului de ședință să efectueze verificări, înaintea primului termen de judecată, doar cu privire la cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 41 din același cod. Ca atare, în cauză, nu poate fi reținută lipsa de obiectivitate din partea judecătorului care a formulat declarația de abținere anterior ședinței de judecată și care să-și fi pus amprenta asupra modului de instrumentarea a pricinii, în contextul în care acesta nu a procedat la soluționarea unor probleme litigioase prealabile ori la administrare de probe. De altfel, declarația de abținere nu se pune în discuția părților, nefăcând obiectul unor dezbateri contradictorii, iar art. 43 alin. (3) C. proc. civ. se instituie obligația consemnării incidentului procedural prin încheiere de ședință, dovada acesteia aflându-se, de altfel, la dosar. Celelalte chestiuni prin care se solicită instanței de recurs să procedeze la cercetări sub aspectul verificărilor asupra modului privind desfășurarea ședinței de judecată, prin solicitarea înregistrărilor de ședință de la o altă instanță, ori a verificării judecătorilor aflați pe planificarea de permanență din data când a fost soluționat apelul exced analizei specifice recursului și scopului urmărit de legiuitor prin normele de drept procedurale reglementate în materia recursului. Prin urmare, în cauză, nu se poate reține o încălcare a regulilor de procedură cu privire la modul de soluționare a declarației de abținere, ori a compunerii completului de judecată, criticile recurentei-reclamante, prin care se invocă implicit și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și nulitatea necondiționată prevăzută de art. 176 pct. 4 și 5 C. proc. civ., fiind neîntemeiate. Totodată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. se mai invocă o neregularitate cu privire la procedura de soluționare a procesului civil și a modalității în care a fost cercetată cauza, deoarece pricina a fost soluționată la primul termen de judecată când apărătorul reclamantei s-a aflat în imposibilitate de prezentare, iar cererea de amânare a judecării cauzei a fost respinsă. Argumentele recurentei-reclamante invocate sub acest aspect nu pot fi reținute, întrucât, în realitate, sub pretextul invocării unei neregularități procedurale, se invocă nemulțumiri cu privire la respingerea cererii de amânare a judecării cauzei și asupra faptului că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată. Potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de ședință din 28 septembrie 2017 rezultă că, instanța de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei formulate de apărătorul ales al reclamantei motivat de lipsa prezentării dovezii calității de reprezentant al acesteia și, totodată, a dispus amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise de către apărătorul acesteia. Dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, iar la alin. (2) când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. În cauză, în condițiile în care apărătorul reclamantei nu a făcut dovada calității de apărător, prin atașarea la cerere a împuternicirii avocațiale, soluția de respingere a cererii de amânare a judecății pentru lipsă apărare datorată de imposibilitatea de prezentare la termen a avocatului ales este legală, context în care s-a dat eficiență prevederilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ. Faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată nu constituie un veritabil motiv de casare, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (5) C. proc. civ., în cauză, nu este de ignorat faptul că apelurile exercitate vizau o hotărâre pronunțată în condițiile art. 442-444 C. proc. civ. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, în realitate fiind incident punctul 5 al acestui articol, deoarece sunt criticate dispoziții procedurale și nu de drept material. Chestiunea pusă în discuție de recurenta-reclamantă pornește de la cererea acesteia privind lămurirea și completarea Sentinței civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 a Tribunalului Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., constând în faptul că nu a procedat la calificarea cererii ca fiind apel, potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 152 din același cod. Criticile vor fi înlăturate, în considerarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire". În accepțiunea legiuitorului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special, prin art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., și fiind, astfel, de strictă aplicare. În cauză, având în vedere denumirea dată cererii cât și temeiul de drept invocat s-a reținut că instanța de judecată nu se poate substitui părții în exercitarea vreunei căi de atac, fiind ținută de respectarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., context în care în mod corect instanța de apel a apreciat că nu a fost încălcat rolul judecătorului în aflarea adevărului, nefiind identificate suficiente elemente care să permită instanței să procedeze la o eventuală calificare căii de atac formulate ca fiind apel. Argumentele invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea autorității de lucru judecat, nu pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului întrucât nu au făcut obiectul cercetării în etapa procesuală a apelului. Apelurile exercitate de părțile litigante au vizat hotărârea primei instanțe dată în condițiile art. 443-444 C. proc. civ. cu privire la completarea Sentinței civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 a Tribunalului Argeș referitor la cheltuielile de judecată și lămurirea acesteia cu privire la chestiunile puse în discuție de reclamantă. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. va fi obligată către intimații-pârâți B. și C. să achite suma de 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. x din 11 ianuarie 2018, aflată la dosar.