ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2019

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 mai 2018, A. SA a formulat, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și în temeiul art. 509 pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ., cerere de revizuire a Deciziei nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014*.

În cadrul motivelor dezvoltate privind cererea de revizuire formulată a arătat pe larg situația de fapt a dosarului de fond și în argumentarea motivelor de revizuire formulate a apreciat că decizia atacată cu revizuire a fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar și cu încălcarea securității juridice care înglobează neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea legii, interpretarea unitară a legii, precum și dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalității căilor de atac și a dreptului la apărare.

De asemenea, revizuenta a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat în fond motivele recursului cuprinse în cererea de recurs, în răspunsul la întâmpinare, precum și în notele scrise depuse la amânarea pronunțării, motive de nelegalitate subsumate cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014* a fost admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 1705 din 16 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de Societatea A. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii noi de către organele de control cu atribuții în activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Având în vedere că prima instanță s-a rezumat doar la a reține nelegalitatea actelor contestate din perspectiva nerespectării prevederilor legale referitoare la suspendarea activității de control și de emitere a titlului de creanță bugetară și a încălcării principiului neretroactivității legii noi, instanța de recurs a constatat că celelalte motive de nelegalitate invocate de Societatea A. SA în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au fost analizate de instanța de primă jurisdicție, motiv pentru care s-a pronunțat decizia de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Înalta Curte, sesizată cu cererea de față, analizând cauza, prin prisma cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele arătate în continuare.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

Revizuenta a invocat, ca și temei de drept al cererii de revizuire, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac însă motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și a fost edictat în scopul de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, față de dreptul național, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Principiul priorității dreptului Uniunii Europene este unul fundamental, consacrat la nivel constituțional prin art. 11, art. 20 și art. 148, însă motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nu presupune redeschiderea judecății sine die, în funcție de interpretările pe care Curtea de Justiție le oferă în materia analizată, pe calea hotărârii preliminare.

Prin hotărârea pronunțată la data de 16 martie 2006 de Curtea de Justiție a Comunității Europene, în cauza Rosmarie Kapferer v. Schlank & Schick GmbH, C-234/2004 (procedura pronunțării unei hotărâri preliminare), s-a statuat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză. În acest sens, Curtea de Justiție a reținut că principiul autorității de lucru judecat are o importanță deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât și în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanție a stabilității raporturilor juridice.

În Hotărârea din 30 septembrie 2003 pronunțată în cauza C-224/01 Köbler, CJCE a arătat că este necesar să se considere că recunoașterea principiului răspunderii statului în urma unei hotărâri a unei instanțe de ultim grad de jurisdicție nu are în sine drept consecință punerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei astfel de hotărâri. O procedură care vizează angajarea răspunderii statului nu are același scop și nu implică în mod necesar aceleași părți ca procedura care a dus la hotărârea care a dobândit autoritatea de lucru judecat. În fapt, reclamantul într-o acțiune în răspundere împotriva statului obține, în caz de succes, obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit, dar nu în mod necesar punerea în discuție a autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești care a cauzat prejudiciul. În orice caz, principiul răspunderii statului inerent ordinii juridice comunitare prevede o astfel de reparație, dar nu și revizuirea hotărârii judecătorești care a cauzat prejudiciul.

Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție (CEDO, Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (CEDO, Riabykh c. Rusiei, par. 52).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dispozițiile Convenției nu garantează dreptul de a obține redeschiderea unei proceduri încheiate. O cale procesuală extraordinară nu îndeplinește criteriile "accesibilității" și "eficacității" (a se vedea, decizia de inadmisibilitate din data de 10 aprilie 2012 pronunțată în cauza S.C. B. S.R.L. c. României, cererea nr. x/08, și, mutatis mutandis, Anghel c. României, 4 octombrie 2007, nr. 28183/03, par. 72).

În ceea ce privește condițiile aprecierii unei încălcări a dreptului comunitar, din jurisprudența CJUE rezulta ca acestea sunt: norma juridica încălcată are ca obiect să confere drepturi persoanelor particulare, încălcarea este suficient de grava și există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligației care revine statului și prejudiciul suferit de persoanele vătămate (Hotărârea Haim, C-424/97, par. 36).

În analiza cererii de revizuire trebuie avută în vedere Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că:

- paragraful 72: " În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat".

- paragraful 73: " Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și această instanță a analizat-o, partea nu poate critica soluția pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanța de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluția instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea".

- paragraful 74:" Această soluție, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naționale, respectă principiul echivalenței din dreptul european și principiul securității juridice".

- paragraful 78: "Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluționării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac".

- paragraful 84:" Revine însă instanței de judecată obligația să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecății, orientându-se după reperele menționate mai sus și, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispozițiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanței de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate".

În cazul de față, în viziunea revizuentei, instanța de recurs a pronunțat decizia atacată cu încălcarea principiului securității juridice care înglobează neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea legii, interpretarea unitară a legii precum și dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalității căilor de atac și al dreptului la apărare.

În cadrul cererii de revizuire, se susține că instanța de control judiciar nu a analizat în fond motivele de recurs cuprinse în recurs, în răspunsul la întâmpinare precum și în notele scrise și de asemenea, nu s-a răspuns concret la motivele de recurs, ci în mod lacunar și superficial.

În acest mod, consideră revizuenta că este întemeiat și motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. S-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Susținerile avansate de revizuentă sunt nefondate și nu se încadrează nici în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nici în cazul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin căile de atac de retractare se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și revizuirii, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.

Căile de atac sunt calificate ca extraordinare dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.

De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei revizuiri nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 509 C. proc. civ. fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.

Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. C. proc. civ.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este o aplicare a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Așadar, Înalta Curte reține că cele trei ipoteze prevăzute de acest text legal vizează inadvertențe dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța. Expresie a aplicării principiului disponibilității în procesul civil, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la temeiul cererilor ci exclusiv la obiectul acestora, la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, nicidecum la critici formulate în cadrul recursului împotriva hotărârii recurate.

Motivele invocate de către revizuentă sunt considerente care vizează, în realitate, rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din considerentele hotărârii atacate cu cererea de revizuire rezultă că au fost analizate atât criticile formulate de recurenta Societatea A. SA cât și pe cele formulate de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, au fost analizate probele administrate în cauză, argumentele ce au fundamentat raționamentul juridic fiind expuse în considerentele deciziei ce face obiectul revizuirii, iar procedând astfel nu s-a adus atingere principiilor comunitare invocate de revizuentă.

În realitate, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii și prin prisma criticilor formulate, revizuenta tinde la obținerea unui efect devolutiv și la o rejudecare a cauzei, însă tocmai acest fapt este de natură să conducă la încălcarea principiului securității juridice, cererea de revizuire fiind neîntemeiată din acest punct de vedere față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Analiza tuturor motivelor de revizuire invocate converge spre concluzia că revizuenta nu este de acord cu motivele inserate în cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța de recurs, criticând însuși raționamentul logico-juridic al instanței de control judiciar, aceasta solicitând, practic, instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire să intervină în acest raționament și să îl modifice în sensul dorit de revizuentă, ceea ce este inadmisibil prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii.

Procedând în acest mod, invocând critici în sensul unei motivări contradictorii sau superficiale a instanței de recurs, revizuenta tinde să transforme calea de atac a revizuirii într-un adevărat recurs la recurs, întrucât, situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei reprezintă cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși se invocă, în mod formal, ca și temei de drept al cererii de revizuire, prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și se susține încălcarea unor principii generale de drept comunitar, întreaga construcție juridică a cererii de revizuire are drept bază reluarea procesului cu consecința reanalizării materialului probator administrat în cauză și a considerentelor avute în vedere de instanța de recurs or, nu acesta este sensul cazului special de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se constată astfel că, în integralitatea lor, motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire sunt de fapt, aspecte care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind invocate doar norme de drept intern, fără a se indica, în mod concret, care este norma comunitară ignorată de către instanța de recurs.

Este neîntemeiat a solicita instanței învestită cu cererea de revizuire, să efectueze o reapreciere a probelor care ar avea drept consecință o schimbare a însăși situației de fapt și ar fi de natură să imprime un caracter devolutiv unei căi de atac de retractare iar paragraful 72 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este elocvent, statuându-se că "(...) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat".

De asemenea, în cazul de față, nu există nici o încălcare a autorității de lucru judecat întrucât încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la data de 30 septembrie 2014 are ca obiect suspendarea executării, fără a fi soluționat fondul cauzei.

În concluzie, nu se poate identifica o încălcare a unei norme de drept comunitar sub aspectele invocate de revizuentă în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât motiv al revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale îl constituie "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecății, care reprezintă un element imutabil al litigiului" (paragraful 79 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, în baza art. 513 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. SA împotriva Deciziei nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014*, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM