ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2015

Decizia nr. 569/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei;

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5933 din 25 iunie 2013, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1362 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Totodată, a obligat recurentul - reclamant la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 5, pct. 6 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs a apreciat că nu s-a produs o vătămare recurentului prin necomunicarea/neprimirea întâmpinării depuse de către pârâta B. care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

De asemenea, a reținut că prima instanță s-a

pronunțat strict asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant, neacordând

mai mult decât s-a cerut prin acțiune, iar sentința corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, instanța de recurs a reținut că prin Decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 emisă de Baroul Bacău, în temeiul art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995, coroborat cu art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, s-a admis cererea recurentului de primire în profesia de avocat, prevăzându-se expres că decizia urmează să-și producă efectele condiționat de încetarea oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data emiterii acestei decizii).

Cum recurentul nu a îndeplinit condiția privind rezolvarea stării de incompatibilitate, conform art. 25 alin. (2) din lege, instanța de recurs a apreciat că în mod corect prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia deciziei menționate, respingând cererea recurentului privind anularea Deciziei nr. 18 din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău, prin care i s-a respins cererea de înscriere directă pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, pentru a face ulterior dovada încetării stării de incompatibilitate și cererea privind depunerea jurământului ca avocat.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de recurs a soluționat cauza la termenul de judecată din 25 iunie 2013, fără să țină cont de cererile sale transmise la dosar în data de 24 iunie 2013, prin care solicitase comunicarea celor două întâmpinări formulate de pârâți și acordarea unui termen pentru studierea acestora, însoțite de o dezvoltare a motivelor de recurs și practică judiciară, încălcându-i astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului, iar pe fond admiterea acestuia, pentru motivele din cerere și dezvoltările acestora depuse ulterior.

În opinia sa, alta ar fi fost soluția dacă instanța de recurs ținea cont de cererea sa și de înscrisurile atașate, instanță care, din eroare, a încălcat principiile securității raporturilor juridice, al unui drept legal câștigat, al speranței legitime și al practicii judiciare unitare.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata B. a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, arătând că instanța de recurs nu a săvârșit greșeli materiale esențiale care să fi determinat o soluție eronată, în sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ.

II. Considerațiile Înaltei Curți asupra contestației în anulare;

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Pornind de la interpretarea acestei prevederi legale, Înalta Curte constată, pe de o parte, că legiuitorul a circumstanțiat obiectul contestației în anulare speciale, care poate viza exclusiv hotărârile pronunțate în recurs.

Pe de altă parte, „greșeala materială” la care se referă art. 318 din C. proc. civ. constă în erori de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului.

Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, motivele invocate în contestație nu reprezintă motive în sensul art. 318 C. proc. civ. pentru a fi incidentă ipoteza greșelii materiale, argumentată de contestator pe împrejurarea că instanța de recurs nu a ținut cont de cererea de amânare a cauzei pentru studierea celor două întâmpinări formulate de intimați care, potrivit afirmațiilor sale, nu i-au fost comunicate, și de actele atașate reprezentând dezvoltare motive recurs și practică judiciară, ceea ce a condus la dezlegarea greșită a pricinii.

În speță, din actele dosarului rezultă că doar Baroul Bacău a depus la dosar întâmpinare care, potrivit dovezii aflate la fila 33, a fost comunicată recurentului, însă chiar dacă acesta nu ar fi primit-o, în cauză, nu s-a făcut dovada vreunei vătămări, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în plus, în ipoteza admiterii respectivelor cereri ale recurentului, acestea nu erau determinante în soluționarea recursului și, contrar susținerilor părții, nu conduceau la o altă soluție.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile contestatorului referitoare la încălcarea principiilor invocate în cererile formulate, prin necomunicarea/neprimirea întâmpinării părții adverse care, de altfel, conținea apărări de fond, cunoscute părților și în prima fază de judecată.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c România), ceea ce nu este cazul în speță.

Având în vedere considerentele expuse

și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 5933 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în sedință publică, astazi 12 februarie 2015.