ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5933/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5933/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul P.G.G., în contradictoriu cu pârâții Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului

și U.N.B.R., a solicitat anularea deciziei nr. 18 din 24 februarie 2011 emisă de

Consiliul Baroului Bacău (comunicată la 31 martie 2011), prin care i s-a respins

cererea privind înscrierea directa pe tabloul avocaților cu drept de exercitare

a profesiei, pentru a face ulterior dovada încetării stării de incompatibilitate

și cererea privind depunerea jurământului ca avocat.

Reclamantul a solicitat

în principal, în mod alternativ, fie înscrierea sa direct pe Tabloul avocaților

cu drept de exercitarea a profesiei, fie înscrierea direct pe Tabloul avocaților

incompatibili, întrucât în prezent își exercită activitatea ca asistent judiciar

în cadrul Tribunalului Bacău, obligarea pârâtelor să îi permită depunerea jurământului

de avocat, reparații pentru daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004,

în cuantum de 100.000 euro; reparații pentru daune morale pentru discriminare, rezultate

din încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 și ale principiului „speranței legitime”

instituit de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea

prin dispozitiv a conducerilor celor două pârâte, în temeiul Legii nr. 554/2004,

la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, amenda

legală; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în executarea sentinței

judecătorești ce se va pronunța în cauză, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamantul

a solicitat să se constate, în temeiul art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 27/2003 (aprobata

prin Legea nr. 486/2003), că a intervenit procedura aprobării tacite, deoarece U.N.B.R.

nu a răspuns în termenul prevăzut de lege la solicitarea de a fi trecut pe Tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei și, în consecință, înscrierea sa pe

Tabloul avocaților, obligarea pârâților în solidar la acordarea de reparații pentru

daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100.000 euro;

în solidar, la acordarea de reparații pentru daune morale pentru discriminare, rezultate

din încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 și ale principiului „speranței legitime”

instituit de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea

prin dispozitiv a conducerilor celor doua parate, în temeiul Legii nr. 554/2004,

la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, amenda

legala; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în executarea sentinței

judecătorești ce va pronunța în aceasta cauză; plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 29 noiembrie 2010 a susținut examen scris de

admitere în profesie, examen în urma căruia a fost declarat admis și a fost emisă

decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 a Baroului Bacău de primire în avocatură. Ulterior,

a depus cerere pentru înscriere pe Tabloul avocaților, iar în data de 24 februarie

2011, a fost chemat să depună jurământul în față Consiliului Baroului. Însă, prin

decizia nr. 18 din 24 februarie 2011 i s-a refuzat exercitarea acestui drept câștigat

irevocabil prin examen și a fost discriminat în raport cu alți avocați, refuzându-i-se

depunerea jurământului și înscrierea pe tabloul avocaților, decizie pe care a contestat-o

în termen Ia U.N.B.R.

A mai arătat că, deși,

de la data înregistrării contestației au trecut șase luni, U.N.B.R. nu a răspuns

în niciun fel, nici în sensul respingerii, nici în sensul admiterii contestației,

situație care echivalează cu o achiesare la cererea sa, recunoscându-se implicit

justețea și legalitatea cererii.

Pe fondul contestației

a arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, calitatea de avocat

a nu se confunda cu exercițiul profesiei de avocat, deși întotdeauna noțiunea de

incompatibilitate este definită de legiuitor doar prin raportare la exercițiul profesiei

de avocat, nu și la calitatea de avocat.

Art. 25 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995, republicată, nu este aplicabil în situația sa, deoarece starea

de incompatibilitate vizează doar exercitarea profesiei de avocat (art. 14 și 15

din Legea nr. 51/1995), or, nu a ajuns în situația de a avea dreptul să o exercite,

pentru aceasta trebuind, în prealabil, să fie înscris în Tabloul avocaților cu drept

de exercitare, lucru care se poate face fie direct prin decizia de admitere în profesie,

fie ulterior deciziei de admitere, la cererea sa.

Reclamantul a susținut

că prin respingerea cererii de către Baroul Bacău s-a născut astfel o gravă situație

de discriminare, invocând dispozițiile art. 1, alin. (2), (3) și (4) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, precum și faptul că decizia nr. 18/2011 a Baroului Bacău are ca efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții

de egalitate, a dreptului de a-și alege în mod liber profesia, fapt ce încălcă și

prevederile C.E.D.O. și ale Directivei Consiliului Europei nr. 2000/78/CE, din 27

noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind

ocuparea forței de munca și condițiile de munca, dar și prevederile constituționale

cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 45.

Cererea privind reparațiile

pentru daune morale în cuantum de 100.000 euro a fost solicitată raportat la prejudiciul

de imagine personală și profesională suferit de contestator atât la nivel de colectivitate

profesională (mediul juridic și academic, cât și umană), dar și suferința sa psihică

la care a fost suspus.

Prin întâmpinare, Baroul

Bacău a invocat excepția necompetenței materiale, arătând că aceasta ar aparține,

din punct de vedere material, Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal,

iar din punct de vedere teritorial Tribunalului Bacău, întrucât competența în materia

contenciosului administrativ se stabilește, potrivit legii, în raport de actul administrativ

atacat și instituția emitentă, iar cererile care însoțesc anularea au caracter accesoriu.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta U.N.B.R. a solicitat

prin întâmpinare respingerea contestației, invocând excepția inadmisibilității contestației,

întrucât, contrar susținerii reclamantului, contestația formulată la U.N.B.R. a

fost soluționată la data de 9 iunie 2011, fiind respinsă ca inadmisibilă, această

decizie fiind și comunicată contestatorului.

A invocat, de asemenea,

excepția prematurității acțiunii, aceasta fiind formulată mai înainte de soluționarea

contestației de către U.N.B.R.

Ulterior, reclamantul

și-a precizat acțiunea, înțelegând să cheme în judecată Baroul Bacău, prin Consiliul

Baroului, U.N.B.R., precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

pentru următoarele capete de cerere:

Intimatul Baroul Bacău

să fie obligat, în mod alternativ, fie la înscrierea pe Tabloul avocaților cu drept

de exercitarea a profesiei, fie la înscrierea direct pe Tabloul avocaților incompatibili,

întrucât în prezent își exercită activitatea ca asistent judiciar în cadrul Tribunalului

Bacău, precum și la depunerea jurământului de avocat.

În privința U.N.B.R.,

a arătat că nu solicită obligarea acesteia la soluționarea contestației administrative

formulate împotriva actului administrativ atacat, ci să se constate că, deși a promovat

în termen plângerea/recursul grațios împotriva deciziei 18/2011 a Baroului Bacău,

U.N.B.R. nu i-a răspuns în termenul legal și astfel a intervenit acordul tacit al

U.N.B.R.-ului în raport cu contestația nesoluționată în termen, acesta fiind decăzut

din dreptul de a-i soluționa contestația,

A solicitat reparații

din partea Baroului Bacău și a U.N.B.R., pentru daune morale în temeiul art. 8 din

Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100.000 euro, reparații din partea Baroului Bacău

și a U.N.B.R., pentru daune morale pentru discriminare, rezultate din încălcarea

prevederilor O.G. nr. 137/2000 și ale principiului „speranței legitime” instituit

de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea prin

dispozitiv a conducerilor celor doua parate, Baroul Bacău și U.N.B.R., în temeiul

Legii nr. 554/2004, la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării

acestuia, amenda legală; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în

executarea sentinței judecătorești ce va pronunța în această cauză; plata cheltuielilor

de judecată.

recurs

Prin sentința civilă

nr. 1362 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, excepțiile necompetenței materiale, a prematurității

și a inadmisibilității ca neîntemeiate, a respins contestația precizată formulată

de reclamantul P.G.G., în contradictoriu cu pârâții Baroul de Avocați Bacău, prin

Consiliul Baroului, U.N.B.R., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata

către pârâtul Baroul Bacău a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Asupra excepției necompetenței

materiale, a reținut că aceasta este neîntemeiată având în vedere că prin modul

în care contestatorul a înțeles să formuleze acțiunea precizată, acesta a chemat

în judecată atât U.N.B.R., cât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

autorități publice centrale, solicitând, urmare a eventualei constatări a unei situații

de discriminare, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile morale pretins suferite.

Cu privire la excepțiile

prematurității și a inadmisibilității cererii, Curtea a constatat, de asemenea,

că acestea nu sunt întemeiate având în vedere că potrivit dispozițiilor Legii

nr. 51/1995 nu este prevăzută obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrativ-jurisdicționale,

contestatorul precizând în cuprinsul prezentei acțiuni faptul că nu dorește obligarea

pârâtului U.N.B.R. la soluționarea contestației și înțelegând să se adreseze direct

instanței de contencios administrativ competente să soluționeze prezenta cerere,

solicitând acordarea unor daune morale pentru un refuz pretins nejustificat de a-i

fi recunoscute drepturile care au făcut obiectul cererii respinsă prin actul administrativ

atacat în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, a constatat

că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate sub toate aspectele de pretinsă

nelegalitate invocate cu privire la hotărârea emisă de pârâtul Baroul Bacău, prin

Consiliul acestuia.

Instanța de fond a observat

că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în varianta în vigoare la data

formulării cererii, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de

la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen

de două luni de la emiterea deciziei.

Judecătorul fondului a

reținut că această dispoziție legală îi este aplicabilă reclamantului-contestator,

acesta deținând atât la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat,

cât și la data formulării cererii, funcția de asistent-judiciar în cadrul Tribunalului

Bacău, astfel încât potrivit deciziei nr. 76 și a dispozițiilor art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, se impune a se constata că reclamantul nu a dovedit pârâtului

Baroul Bacău încetarea stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la comunicarea

deciziei nr. 76/2010.

Curtea a constatat că

reclamantul-contestator a solicitat conducerii Tribunalului Bacău suspendarea din

exercitarea funcției de asistent judiciar doar pe durata a două zile, depunând în

acest sens un act administrativ în susținerea cererii respinsă prin hotărârea

nr. 18/2011, împrejurare care nu atestă potrivit art. 25 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995 încetarea stării de incompatibilitate, aceasta presupunând în mod obligatoriu

suspendarea pe termen nedeterminat din exercitarea funcției de asistent judiciar,

urmând ca reclamantul în această ipoteză să fie înscris pe tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei, iar ulterior, să solicite înscrierea pe tabloul

avocaților incompatibili, nefiind admisibilă înscrierea reclamantului direct pe

tabloul avocaților incompatibili, demersurile întreprinse în acest sens de către

acesta nefiind în concordanță cu voința legiuitorului care a dorit să evite prin

această reglementare situațiile de incompatibilitate între profesia de avocat și

alte funcții chiar începând cu data primirii în cadrul acestei profesii.

De asemenea, susținerea

privind necesitatea aplicării principiilor stabilite pe cale jurisprudențială în

cauza Beian împotriva României de C.E.D.O. nu poate fi reținută având în vedere

că practica administrativă a unor alte barouri nu poate fi avută în vedere în acest

sens, nefiind dovedit caracterul constant și majoritar pe întregul teritoriu național

al acestei practici administrative.

În plus, s-a reținut că

reclamantul nu a dovedit producerea în cazul său a unei situații de discriminare

întemeiată pe prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care să fi fost

întemeiată pe criterii subiective și fără respectarea principiului proporționalității,

nefiind dovedită existența unei similitudini între persoana reclamantului și persoane

aflate în aceeași situație.

Împrejurarea că prin emiterea

actului atacat și respingerea cererilor formulate de către reclamantul-contestator

acesta nu a fost înscris în tabloul avocaților și nu a avut posibilitatea de depune

jurământul specific nu poate fi apreciată în sine drept un prejudiciu, având în

vedere faptul că acesta avea posibilitatea ca în termen de 2 luni de la emiterea

deciziei nr. 76/2010 să dovedească încetarea stării de incompatibilitate, în modalitatea

anterior menționată, condiție suspensivă care nu a fost îndeplinită însă.

Curtea a reținut că dispozițiile

O.G. nr. 137/2000 nu pot fi aplicabile în cauză, având în vedere că acestea vizează

un alt domeniu de aplicare, respectiv domeniul autorizațiilor emise de către autoritățile

administrației publice, iar pe de altă parte, chiar în măsura în care s-ar aprecia

că această autorizare ar fi inclusă în domeniul de aplicare al acestei reglementări,

s-a constatat că potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, răspunsul negativ

al autorității administrației publice competente, în termenul prevăzut de lege pentru

emiterea autorizației, nu echivalează cu aprobarea tacită.

Prin urmare, prima instanță

a reținut că actul administrativ atacat respectă dispozițiile legale care au stat

la baza emiterii acestuia, nefiind dovedită existența unui exces de putere în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinse

atât cererile formulate în principal, cât și în subsidiar de către reclamantul-contestator.

Sub aspectul daunelor

morale, Curtea a reținut că acesta nu a dovedit producerea unui prejudiciu prin

emiterea actului administrativ constatat a fi emis în mod legal de către pârâtul

Baroul Bacău, iar în privința pârâtei U.N.B.R. s-a constatat că în cauză reclamantul

nu a solicitat și obținut anularea unui act administrativ astfel încât în temeiul

art. 8 din Legea nr. 554/2004 să solicite și acordarea unor pretinse daune morale

sau materiale determinate de eventualul act nelegal emis de către această din urmă

pârâtă.

În plus, s-a constatat

că nu revine U.N.B.R. competența recunoașterii drepturilor reclamantului de a fi

primit efectiv în cadrul profesiei, ci exclusiv pârâtului Baroul Bacău, astfel încât

nu pot fi primite susținerile reclamantului cu privire la pretinsa culpă a U.N.B.R.

în nesoluționarea cererilor acestuia, nefiind solicitată obligarea acesteia la soluționarea

contestației administrative.

Față de aceleași considerente

au fost respinse și capetele accesorii ale acțiunii precizate privind obligarea

la plata unor daune pentru întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței

nr. 1362 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.G.G. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 5, pct. 6 pct.

7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul combate hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

2.1. Încălcarea normelor

de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

În dezvoltarea motivului

de recurs formulat, recurentul a susținut că prin soluția pronunțată,

instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nu i-a fost comunicată

întâmpinarea depusă în cauză de intimatul U.N.B.R., deși prin citație s-a făcut

mențiunea comunicării întâmpinărilor formulate de Baroul Bacău și U.N.B.R., recurentul

sesizând în scris acest aspect instanței de judecată.

Recurentul a considerat

că prin necomunicarea întâmpinării depuse de U.N.B.R., instanța de fond a încălcat

principiul dreptului de apărare, prevăzut de art. 156 C. proc. civ., precum și

principiul egalității armelor, ceea ce i-a produs o vătămare în sensul

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut

Recurentul a susținut

că instanța de fond a reținut în mod repetat că reclamantul nu a solicitat obligarea

U.N.B.R. la soluționarea contestației administrative, fără, însă, a avea în vedere

precizările la acțiune prin care a învederat că nu solicită obligarea U.N.B.R. la

soluționarea contestației, ci doar să se constate că aceasta nu a răspuns în termenul

legal la contestație, fiind decăzut din dreptul de a o mai soluționa.

2.3. Hotărârea cuprinde

motive contradictorii și străine (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Prin criticile formulate

recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și

străine de natura cauzei, judecătorul fondului reținând, pe de o parte, că reclamantul

s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru soluționarea cererii,

iar pe de altă parte, reținând că a fost formulată contestația administrativă, dar

aceasta a fost respinsă de U.N.B.R. ca inadmisibilă.

A mai susținut și că instanța

a reținut solicitarea de a se constata intervenită aprobarea tacită în raport cu

Baroul Bacău, deși în acțiunea precizată s-a solicitat a se constata de către instanță

această situație în raport cu U.N.B.R.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurentul a mai invocat că instanța de fond a reținut în mod eronat

că nu a suferit niciun prejudiciu, dat fiind că nu și-a pierdut dreptul de a fi

avocat, deși există la dosar dovada că a fost decăzut din dreptul de a fi înscris

pe Tabloul avocaților. A mai invocat, de asemenea, o serie de aspecte, precum lipsa

practicii judiciare unitare, a secției de contencios administrativ și fiscal, a

Curții de Apel București, faptul că instanța de fond a reținut greșit că nu există

o similitudine între persoana sa și alte persoane ale căror acțiuni au fost admise,

precum și greșita apreciere a primei instanțe în sensul că nu poate fi reținută

aplicarea principiilor stabilite pe cale jurisprudențială în cauza Beian împotriva

României.

2.4. Greșita interpretare

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

A arătat recurentul că

instanța de fond a interpretat greșit prevederile Legii nr. 51/1995, reținând existența

stării de incompatibilitate, omițând faptul că pentru a exercita profesia de avocat

trebuie ca mai întâi să fie depus jurământul. Astfel, recurentul a susținut că doar

după depunerea jurământului ca avocat devine incompatibil.

Prima instanța, însă,

în mod nelegal, a reținut că legea prezumă existența stării de incompatibilitate

și că reclamantul avea obligația de a dovedi încetarea acestei situații.

instanței de recurs

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată

că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

3.1. Prin prisma motivului

de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul

a invocat ca și neregularități procedurale, de natură a atrage sancțiunea

nulității, încălcarea dreptului la apărare și încălcarea principiului egalității

armelor, prin necomunicarea întâmpinării depuse de pârâta U.N.B.R.

Potrivit art. 304

pct. 5 C. proc. civ., este nelegală hotărârea dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar conform

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale

sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.

Înalta Curte constată

că, în cauză, nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentului de a-și pregăti

apărarea prin necomunicarea întâmpinării depuse la dosarul de fond de către pârâta

U.N.B.R., în considerarea cu precădere a faptului că din conținutul încheierii

de ședință din data de 5 decembrie 2011, rezultă că instanța de fond

a dispus comunicarea ambelor întâmpinări depuse în cauză, inclusiv cea formulată

de către această pârâtă. Chiar dacă s-ar accepta susținerea recurentului în sensul

că odată cu citația a primit doar întâmpinarea depusă de pârâtul baroul Bacău, deși

aceasta cuprinde mențiunea comunicării ambelor întâmpinări, acest lucru nu ar fi

de natură a justifica o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea

hotărârii.

De altfel, recurentul

nu a indicat și dovedit vătămarea care să-i fi fost produsă prin această împrejurare.

3.2. Critica privitoare

la pronunțarea „plus petita” ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Critica este nefondată,

având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pot fi invocate numai

în măsura în care prin hotărârea recurată, instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut prin acțiunea introductivă, în raport de obiectul cererii deduse judecății.

Împrejurarea că judecătorul

fondului, motivând respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale,

precum și a capetelor accesorii ale acțiunii precizate privind obligarea la plata

unor daune pentru întârziere și plata cheltuielilor de judecată, a reținut că, în

privința pârâtei U.N.B.R., reclamantul nu a solicitat și obținut anularea unui act

administrativ, astfel încât, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 să solicite

și acordarea unor pretinse daune morale sau materiale determinate de eventualul

act nelegal emis de către această din urmă pârâtă și fără a fi reținută solicitarea

acestuia de a se constata faptul că aceasta nu a răspuns în termenul legal la contestație,

fiind decăzut din dreptul de a o mai soluționa, nu este de natură să conducă la

întrunirea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

instanța de fond pronunțându-se

strict asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.

3.3. Nici motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsește incidența în cauză, în

condițiile în care hotărârea instanței de fond corespunde exigențelor art. 261

pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în fapt și în drept hotărârea pronunțată,

fără a se putea reține existența unor considerente contradictorii, cum în mod greșit

se susține prin cererea de recurs.

3.4. Nu este fondat nici

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea

contestată nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii, după cum se va releva în

continuare.

Înalta Curte reține că

prin decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010, Baroul Bacău, în temeiul art. 53

alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995, coroborat cu art. 21 alin. (3) din Statutul

profesiei de avocat, a admis cererea recurentului de primire în profesia de avocat,

prevăzând expres că decizia urmează să-și producă efectele condiționat de încetarea

oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat în termenul

de 2 luni prevăzut de art. 24 din Legea nr. 51/1995.

Potrivit art. 24 din Legea

nr. 51/1995, (1) Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților

incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților

cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării

de incompatibilitate.

(2) În cazurile în care

există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai

de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen

de două luni de la emiterea deciziei.

Potrivit art. 28 din Statutul profesiei de avocat „

Pentru primirea în profesie

și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre

cazurile de incompatibilitate prevăzute de Lege”.

Constată Înalta Curte

că decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 este o decizie de primire în profesie condiționată

de încetarea oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat

în termen de 2 luni conform art. 24 din Legea nr. 51/1995.

Problema de drept care

se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă o persoană căreia i s-a aprobat

primirea în profesia de avocat și care se află în stare de incompatibilitate, poate

fi înscrisă direct în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei sau

pe tabloul avocaților incompatibili, potrivit dispozițiilor legale care guvernează

profesia de avocat.

Potrivit art. 15

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii

nr. 18 din 24 februarie 2011) „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă

cu lit. a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.

Conform art. 25 alin.

(2) din aceeași lege „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire

în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate,

care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.

Deși textul art. 25

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc efectele

deciziilor de primire în profesia de avocat și anume „de la data încetării stării

de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea

deciziei”, din art. 15 lit. f) coroborat cu art. 28 al Statutului profesiei de avocat

rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi primit în această

profesie este aceea a inexistenței unei stări de incompatibilitate.

În raport de aceste prevederi

legale, pentru a avea loc înscrierea pe tabloul avocaților definitivi și implicit

dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară îndeplinirea următoarelor

cerințe: existența unei decizii de primire în profesia de avocat și dovada rezolvării

stării de incompatibilitate în 2 luni de la emiterea deciziei.

Cum, însă, recurentul

nu a îndeplinit condiția privind rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (2) din legea menționată, în mod corect, instanța

de fond a confirmat legalitatea și temeinicia deciziei contestate.

Pe de altă parte, în nici

un caz nu poate fi dispusă înscrierea acestuia pe tabloul avocaților incompatibili,

deoarece din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 51/1995, republicată, rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate face

decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit

de Baroul local, conform art. 24 din lege și în cursul exercitării profesiei acestora

a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din

lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat. Or, recurentul nu se afla în

această situație.

De asemenea, Înalta Curte

nu poate primi susținerea recurentului în sensul că starea de incompatibilitate

intervine după depunerea jurământului.

Toate considerentele expuse

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se face aplicarea art. 274 C.

proc. civ., în sensul obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată

către intimata-pârâtă U.N.B.R., în sumă de 500 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.G.G. împotriva sentinței nr. 1362 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant

la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

U.N.B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 iunie 2013.