ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curții de Apel
București, reclamantul P.G.G. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Bacău,
Uniunea Națională a Barourilor din România, Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării, solicitând anularea Deciziei nr. 39 din 16 martie
2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău și menținută prin decizia UNBR din 16
iunie 2011, înscrierea direct pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a
profesiei ori înscrierea direct pe tabloul avocaților incompatibili, întrucât
în prezent este asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bacău.
A solicitat obligarea
pârâților să îi permită depunerea jurământului de avocat, precum și plata
daunelor morale de 100.000 euro și 100.000 euro pentru discriminare.
De asemenea, a
solicitat ca prin dispozitiv să fie obligate conducerile celor două pârâte, la
un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, să
fie aplicată amenda legală, precum și daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi
întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr.
1031 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București a fost anulată ca
netimbrată acțiunea formulată de reclamantul P.G.G., în contradictoriu cu
pârâții Baroul Bacău - Consiliul Baroului, Uniunea Națională a Barourilor din
România și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Reclamantul a fost
obligat să plătească pârâtului Baroul Bacău cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că prin rezoluție i s-a pus în vedere
reclamantului să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 47 RON taxă
de timbru și 5,60 RON timbru judiciar.
Pentru termenul din
15 februarie 2012 reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei
datorate, iar reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor impuse de instanța de
fond, motiv pentru care instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de dispozițiile
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând cererea introductivă.
Recursul declarat
de P.G.G.
Recurentul a criticat
hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că la data de
13 februarie 2012 a trimis instanței de fond o cerere pentru acordarea unui
termen pentru lipsă de apărare, arătând că în perioada menționată vremea era
nefavorabilă, cu furtuni de zăpadă, viscol și ger, iar instanța nu s-a
pronunțat în nici un fel pe cererea formulată.
A arătat că
solicitarea de acordare a unui termen de judecată privea și plata taxelor
judiciare, iar prin hotărârea pronunțată instanța de fond au fost încălcate
principiile ce guvernează procesul civil, al contradictorialității, al
dreptului la apărare, al egalității armelor, fiindu-i încălcat dreptul de a fi
prezent la propriul proces, arătând că instanța a acționat de o manieră inversă,
blocând accesul liber la justiție.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând
motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator
și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat
pentru considerentele ce urmează:
Instanța de control
judiciar nu poate primi criticile formulate de recurent în legătură cu
încălcarea principiilor care guvernează procesul civil, având în vedere faptul
că, mai înainte de a solicita respectarea dreptului la un proces echitabil,
orice persoană ce se adresează justiției are îndatorirea, conform prevederilor
art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să urmărească desfășurarea și finalizarea
procesului. De asemenea, are obligația să îndeplinească actele de procedură în
condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și
exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1),
precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Înalta Curte a
constatat nefondată excepția de necompetență invocată în cauză, întrucât în
cauza dedusă judecății obiectul cauzei îl reprezintă atacarea unei hotărâri
emise de UNBR, act ce putea fi contestat pe calea acțiunii în justiție și nu
hotărârea emisă de Baroul Bacău, care este supusă contestației la autoritatea
centrală responsabilă de reglementarea activității avocaților.
Înalta Curte a
constatat că acțiunea ce face obiectul acțiunii introductive este supusă
taxelor judiciare de timbru, iar instanța, mai înainte de a analiza cererea, cu
care a fost sesizată, este datoare să analizeze corecta sesizare, atât în
privința competenței materiale de soluționare a cauzei, cât și în privința
achitării taxelor judiciare, iar în situația în care constată că nu sunt
îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea instanței, aceasta să dispună în
consecință.
Constatând că
recurentul-reclamant a nesocotit dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997, în conformitate cu care taxele judiciare de timbru se plătesc
anticipat și văzând că recurentul-reclamant nu a achitat taxele judiciare
datorate pentru soluționarea acțiunii introductive, taxe ce trebuie a fi
achitate mai înainte ca instanța să analizeze vreo cerere ori mai înainte de a
lua vreo măsură în dosarul dedus judecății, Înalta Curte nu poate primi
apărările formulate în recurs și nici nu poate considera ca fiind achitată taxa
judiciară pentru fondul cererii, taxe depuse la dosarul de recurs, având în
vedere că aceste taxe au fost achitate după pronunțarea hotărârii atacate și
fără a se invoca motive care ar justifica imposibilitatea de achitare a acestor
taxe la acel moment.
Înalta Curte reține
că dispozițiile art. 156 C. proc. civ. prevăd posibilitatea acordării de către
instanță a unui termen pentru lipsă de apărare și nu o obligativitate în acest
sens, însă pentru ca instanța să poată aprecia asupra temeiniciei cererii de
amânare formulate pentru lipsă de apărare, trebuie ca instanța să fie legal
sesizată, respectiv trebuie ca cererea de chemare în judecată să fie legal
timbrată.
Analizând actele și
înscrisurile dosarului, Înalta Curte a constatat că instanța de primă
jurisdicție a procedat corect și a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Pentru aceste
considerente, constatând că nu sunt motive de casare a sentinței atacate,
Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de P.G.G. împotriva Sentinței nr. 1031 din 15 februarie 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca
nefondat.
Obligă recurentul la
plata sumei de 500 RON către intimata Uniunea Națională a Barourilor din
România, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - CL