ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 843/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 630 din 29.10.2014, prin care s-a constatat necompetența materială a pârâtei cu privire la aspectele sesizate de reclamant. În motivarea acțiunii reclamantul arată că în perioada 14 - 18 iulie 2014 a protestat la sediul I.P.J. Român și în timpul protestelor a fost sancționat în mod abuziv de Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț prin trei procese-verbale, reținându-se că protestele nu erau avizate de Primăria municipiului Român. În realitate, sancțiunile au fost aplicate discriminatoriu pe temeiul calității de membru al unui sindicat al polițiștilor. Această contravenție nu este reglementată de niciun act normativ. Prin aceste acțiuni este încălcat dreptul polițiștilor de a adera la organizații sindicale, drept recunoscut prin legea care, la rândul ei, pedepsește actele de discriminare pe criteriul apartenenței sindicale. Protestul a fost organizat după parcurgerea prealabilă a tuturor pașilor legali iar aplicarea sancțiunii nu se întemeiază pe vinovăția reclamantului. Prin Sentința civilă nr. 295/CA din data de 06.10.2015, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.02.2016.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința nr. 45 din data de 27.04.2016 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a dispus anularea Hotărârii nr. 630/29.10.2014, emisă de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - București și a obligat Colegiul director să se pronunțe pe fondul petiției.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței nr. 45 din data de 27.04.2016 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În primul rând, recurentul-pârât a arătat că prin întâmpinare formulată în fața instanței de fond invocat excepția netimbrării acțiunii și problema stabilirii cadrului procesual pasiv însă, prima instanță prin încheierea de ședință din data de 25.03.2016 a constatat în mod greșit că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în raport de incidența dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza a II-a din O.G. nr. 137/2000. Cât privește solicitarea de întregire a cadrului procesual prin citarea în cauză a instituțiilor reclamate în fața CNCD, respectiv IPJ Neamț și IJJ Neamț, fără a putea fi calificată drept cerere de introducere în cauză a altei persoane, în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, că prezentul litigiu este un litigiu pur contencios administrativ, în care hotărârea CNCD este actul administrativ contestat, a cărui legalitate se solicită a fi analizată. Cu privire la fondul cauzei se arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu sunt incidente cauzei supuse soluționării în sensul că, aspectele invocate în petiție legate de "abuzuri grave prin îngrădirea unor drepturi" a părții intimate este unul care ține de atributul suveran al instanțelor de judecată/organelor de cercetare penală. Intimatul-reclamant prin petiție a reclamat săvârșirea unor fapte penale de către anumite persoane, discriminarea pe criteriul apartenenței sindicale fiind doar elementul constitutiv al infracțiunii sesizate, de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Astfel toată situația de fapt menționată de intimatul-reclamant nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000R, ci reprezintă pretinse abuzuri din partea reprezentanților IJJ Neamț și/sau LIP Neamț.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 630 din 29.10.2014, prin care s-a constatat necompetența materială a pârâtei cu privire la aspectele sesizate de reclamant. Referitor la excepția netimbrării acțiunii, Înalta Curte constată că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora, în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează cu 50 RON. Având în vedere că instanța de fond a apreciat greșit că este aplicabilă scutirea de taxa de timbru, intimatul-reclamant va fi dat în debit cu suma de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în dosarul de fond. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente cauzei în sensul că, aspectele invocate în petiție legate de "abuzuri grave prin îngrădirea unor drepturi" a părții intimate țin de atributul suveran al instanțelor de judecată/organelor de cercetare penală. Intimatul-reclamant prin petiție a reclamat săvârșirea unor fapte penale de către anumite persoane, discriminarea pe criteriul apartenenței sindicale fiind doar elementul constitutiv al infracțiunii sesizate, de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte ". Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoștință de săvârșirea ei", respectiv "Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)". Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Analizând prevederile legale mai sus menționate, Înalta Curte reține existența situației în care, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de autoritate de stat în domeniul discriminării, este investit de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării și sancționării faptelor de discriminare. Instanța de control judiciar constată că, în esență, CNCD a fost învestit cu o petiție formulată de o persoană care se consideră discriminată, aspect față de care Consiliul trebuia să determine întâi dacă se invocă o situație de discriminare, după care să stabilească, pe baza probatoriului administrat, dacă aspectele reclamate constituie sau nu un comportament discriminatoriu. Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță că prin petiție se invocă o diferență de tratament și că aceasta este bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis, dintre cele indicate la art. 2 alin. (1) din ordonanță și anume, acel criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Prin prisma acestor considerente, Colegiul director trebuia să analizeze dacă faptele reclamate prin petiție pot fi calificate drept "fapte de discriminare" și să soluționeze petiția pe fondul său.

Temeiul de drept al soluției Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.