ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 619/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Obiectul cererii de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. să-i răspundă la plângerea din data de 12 februarie 2016, invocând, în drept, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea Tribunalului Neamț;
Prin sentința civilă nr. 658/C din 04 iulie 2016, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, constatând că acțiunea formulată de reclamant este îndreptată împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale, respectiv B..
Încheierea supusă recursului în cauza de față;
Prin Încheierea de ședință din data de 01 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alineat (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților care, deși legal citate, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă.
Calea de atac exercitată;
Împotriva Încheierii de ședință din data de 01 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând continuarea judecății și soluționarea cererii sale.
Recurentul a arătat, în esență, că nu mai avea acte de depus și a considerat că nu mai era necesară prezența sa în instanță, deoarece este în vârstă și se deplasează greu, neavând nici bani pentru transport.
Apărările intimatei;
Legal citată, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat constatarea inadmisibilității recursului, raportat la faptul că nu a fost invocat și dovedit nici un motiv mai presus de voința părții care să o fi împiedicat să participe la judecată.
În mod întemeiat instanța de fond a dispus suspendarea cauzei constatând că normala desfășurare a procesului este împiedicată prin însăși lipsa de la judecată a părții care a declanșat-o.
Având în vedere faptul că judecata a fost suspendată urmare a culpei reclamantului, acesta avea la dispoziție calea cererii de repunere pe rol a cauzei, situația față de care exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare este inadmisibilă.
II. Decizia instanței de recurs;
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele de recurs formulate, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 414 C. proc. civ., „asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară; recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului”, iar art. 415 pct. 1 C. proc. civ. prevede că, „
Judecata cauzei suspendate se reia
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor”, rezultând, astfel, că
p
artea nemulțumită de soluția de suspendare a judecății poate opta între exercitarea căii de atac a recursului sau formularea unei cereri de repunere pe rol, nefiind obligată să se limiteze la vreunul din aceste moduri de determinare a reluării judecății.
Excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B., este, astfel, nefondată, întrucât legea procedurală permite expres exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei încheieri prin care a fost suspendată judecata, pe toată durata suspendării, fără a o condiționa de inexistența culpei părții sau de vreo altă împrejurare.
În continuare, analizând încheierea de suspendare a judecății, dispusă de instanța de fond în data de 01 septembrie 2016, Înalta Curte apreciază că aceasta este legală și temeinică, față de lipsa părților de la dezbateri, constatată în practicaua încheierii recurate și pe care niciuna dintre părți nu o contestă, în condițiile în care nici una dintre ele nu formulase cerere de judecare în lipsă.
Această lipsă a părților de la dezbateri, în absența oricărei cereri de amânare sau a unui alt înscris care să facă dovada unei eventuale imposibilități de prezentare, se încadrează în ipoteza avută în vedere de norma legală aplicată, care prescria, astfel, conduita procedurală a instanței, în sensul suspendării judecății.
În situația în care recurentul-reclamant aprecia că prezența sa nu ar fi fost necesară, avea posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, dar, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1)pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 1 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.