ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2054/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț (denumită în continuare A.J.O.F.M), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare C.N.C.D.), a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 612/18.10.2017, adoptată de Colegiul director al C.N.C.D., solicitând Curții să admită contestația și, constatând inexistența discriminării și victimizării în dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunțat hotărârea contestată, să dispună anularea acestui act în ceea ce privește reținerea faptelor de discriminare și victimizare prevăzute la art. 2 alin. (1) si (7) din O.G.R. nr. 137/2000, care ar constitui contravenții după autoritatea emitentă a hotărârii, precum și a sancțiunilor aplicate acestor fapte în baza art. 26 din același act normativ.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2018, a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de terții intervenienți forțați A. S.R.L. și B. . Prin sentința civilă nr. 30 din 15 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cu terții intervenienți forțați B. și A. S.R.L, a anulat în parte Hotărârea nr. 612/18.10.2017 emisă de pârât în dosarul nr. x/2017 și anume în ce privește fapta de "discriminare " și sancțiunea aferentă și a redus la 2.000 RON amenda aplicată prin aceeași hotărâre pentru fapta de "victimizare". De asemenea, a respins, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2018, cererea reconvențională introdusă de aceiași intervenienți forțați în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț și a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de ședință din data de 6 septembrie 2018 și a sentinței nr. 30 din 15 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurenții-pârâți A. S.R.L. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenții arată că, situația de fapt este greșit surprinsă de instanță. Orice angajator care dorește angajarea unui cetățean din țări terțe urmează procedura prevăzuta de O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, procedura care debutează cu comunicarea locului vacant în temeiul Legii nr. 76/2002 și a Normelor de aplicare (Anexa 1), la AJOFM local, cu precizarea orei și a datei interviului. Faptul că, AJOFM Neamț nu cunoștea scopul solicitării este de neconceput, cu atât mai mult în contextul adresei nr. x/2014 a ANFM, prin care se solicita tuturor AJOFM-urilor comunicarea către administratorii societăților a noii proceduri de aducere a cetățenilor străini în țară. În acest context, nu se poate reține că AJOFM nu avea cunoștință despre scopul solicitării. Faptul că AJOFM a refuzat indirect aducerea unui cetățean din țări terțe vorbitor de limbă engleză, opțional turcă, rezultă din însăși înscrisurile depuse de reclamanta intimata privitoare la o altă societate. Discriminarea presupune o alegere și o situație comparativă. AJOFM Neamț nu folosea noțiunea de discriminare dacă nu cunoștea intenția societății de a angaja un cetățean străin, vorbitor de limbă engleză și opțional turcă, persoana necesara în vederea comunicării cu posibili cumpărători de aur și argint (materii comercializate de societatea recurentă). Concluzionând, Curtea de Apel Bacău reține o situație de fapt greșită atunci când afirmă că A. este în culpă procesuală întrucât nu a adus la cunoștința autorității scopul solicitării. În ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material: art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Refuzul emiterii adeverinței necesară a fi prezentată MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări nu a primit o justificare obiectivă din partea contestatoarei AJOFM Neamț. Din toate probele depuse la dosarul cauzei se poate constata limpede că refuzul de a emite adeverința solicitată prin cererea nr. x/20.06.2019 s-a realizat doar în considerarea faptului că este cetățean turc, deși prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată statuează că: Străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi, precum și de drepturile prevăzute în tratatele internaționale la care România este parte. Potrivit art. 4 din Directivă, "Fără a aduce atingere articolului 2 alin. (1) și (2), statele membre pot stabili că o diferență de tratament bazată pe o caracteristică legată de rasă sau origine etnică nu constituie discriminare, atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale în cauză sau a contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională." CEDO prevede obligația legală a tuturor membrilor săi de a garanta o listă a drepturilor omului tuturor persoanelor (nu numai cetățenilor) aflate în jurisdicția lor. Abia după formularea plângerii prealabile, autoritatea emite adeverința (cunoscând de la început scopul solicitării acesteia), cu comentariile pe care a înțeles să le formuleze. Diminuarea valorii amenzii în cazul victimizării este rezultatul aplicării greșite a normei la situația de fapt. Gravitatea discriminării astfel cum a fost remarcată și sancționată de CNCD este pe deplin pertinentă. Consideră aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale cu privire la care instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate.

Soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Sub aspectul solicitării de casare a sentinței recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control reține că acest motiv de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la ultima teză, potrivit căreia sentința ar cuprinde motive străine de natura cauzei și motive contradictorii, susținând în acest sens că partea reclamată nu a dovedit că faptele reclamate nu constituie discriminare și nici nu a contestat aspectele sesizate. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că susținerea recurenților-pârâți în sensul că instanța de fond a dezvoltat argumente contradictorii în motivarea soluției nu are fundament în raționamentul juridic expus de judecătorul fondului. Cercetând criticile vizând contradictorialitatea motivelor, se constată că tratamentul nefavorizant pretins a fost analizat de către judecătorul fondului prin raportare la situația de fapt relevată din probele administrate în cauză. Nu au fost identificate argumente contradictorii în expunerea raționamentului logico-juridic ce a condus la soluția pronunțată în primă instanță. În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 612/18.10.2017 atacată, CNCD: "respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentului având în vedere inclusă prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică; respinge obiecțiile reclamatei privind elementele formale ale petiției; refuzul inițial al reclamatei de a elibera adeverința solicitată de petent reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000; aplică amenda de 1.000 RON pentru discriminare și amenda de 3.000 RON pentru victimizare conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000;" Instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt: În 19.06.2017 A. S.R.L., prin Adresa nr. x depune la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamț (denumită în continuare AJOFM) " Situația privind locurile de muncă vacante prin care comunică 1 loc de muncă vacant în ocupația "lucrător comercial". Prin Adresa nr. x/20.06.2017, înregistrată la AJOFM sub nr. x/20.06.2019, A. S.R.L. a solicitat "eliberarea unei adeverințe din care să rezulte numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care îndeplinesc cerințele de ocupare menționate în situația privind locurile de munca vacante depuse în data de 19.06.2017, solicitare la care Agenția, prin adresa nr. x/05.07.2017, răspunde în sensul că în evidențele ALOFM figurează înregistrate 35 de persoane care pot ocupa un loc de muncă în ocupația "lucrător comercial", din care 6 persoane au primit dispoziții de repartizare pentru a se prezenta la A. S.R.L. în vederea ocupării locului de muncă declarat vacant. Împotriva răspunsului comunicat prin Adresa nr. x/05.07.2017, A. S.R.L. a formulat plângere prealabilă, înregistrată sub nr. x/02.08.2017, în care a precizat, pentru prima dată că adeverința solicitată era necesară pentru obținerea avizului Inspectoratului General pentru Emigrări, conform prevederile art. 8 lit. b) din O.G. nr. 25/2014. AJOFM a răspuns la plângerea prealabilă prin adresa nr. x/23.08.2017 arătând că prin Adresa nr. x/05.07.2017 a răspuns la solicitarea reclamantului făcută prin Adresa nr. x/20.06.2017, în condițiile în care în aceasta adresa nu s-a precizat că adeverința în discuție este necesară pentru obținerea avizului Inspectoratului General pentru Emigrări conform prev.art. 8 lit. b) din O.G. nr. 25/2014. Înalta Curte constată că, la data de 23.08.2017 ALOFM a emis sub nr. x documentul solicitat. Prin același răspuns la plângerea prealabilă, AJOFM au reproșat agentului economic prezent următoarele:, Astfel, nu înțelegem de ce ați procedat în acest mod josnic de a ne învinui de ceea ce ați făcut chiar dvs., poate pentru că așa sunteți obișnuiți să obțineți ceea ce doriți, uitând că vă aflați într-o țară a Uniunii Europene unde se respectă drepturile și obligațiile cetățenilor și unde acționează pentru soluționarea tuturor problemelor doar respectând legea" Sesizată cu contestația administrativă a A. S.R.L., CNCD, prin hotărârea contestată, a stabilit că, refuzul inițial al reclamatei de a elibera adeverința solicitată de petent reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 " că afirmația " nu înțelegem de ce ați procedat în acest mod josnic de a ne învinui de ceea ce ați făcut chiar dvs., poate pentru că așa sunteți obișnuiți să obțineți ceea ce doriți, uitând că vă aflați într-o țară a Uniunii Europene unde se respectă drepturile și obligațiile cetățenilor și unde acționează pentru soluționarea tuturor problemelor doar respectând legea' venită ca reacție la plângerea prealabilă a petentei reprezintă victimizare conform art. 2 alin. (7) din O.G. nr. x;", aplicând în consecință amenda de 1.000 RON pentru discriminare și amenda de 3.000 RON pentru victimizare conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 . În conformitate cu jurisprudența CEDO în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă CEDO a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsura diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate. Fapta de discriminare este determinată de existența unui criteriu, iar între acest criteriu și faptele imputate reclamatului trebuie să existe un raport de cauzalitate. Înalta Curte are în vedere că petentul a invocat ca și criteriu apartenența lui etnică. Reclamatul a afirmat că a respectat legea, și a eliberat ulterior adeverința doar când s-a făcut precizarea pentru ca cererea să fie conformă cu prevederile O.G. nr. 25/2014. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că fapta de discriminare nu există. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și modificată " (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Astfel, din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit faptul că S.C. A. S.R.L a fost discriminată în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137 din 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu există un veritabil refuz de eliberare a adeverinței solicitate câtă vreme AJOFM a răspuns în scris recurentei, în mod complet, cu privire la numărul persoanelor calificate pentru postul de lucrător comercial aflate în evidența AJOFM Neamț. Recurenta nu a precizat pentru ce îi este necesară respectiva adeverință, intimata neavând obligația legală de a face cercetări proprii în acest sens. Buna credință a instituției reclamante rezultă cu evidență din atitudinea acesteia din ziua precizării temeiului legal al solicitării adeverinței în cauză, atitudine constând în eliberarea de îndată a respectivului înscris. De asemenea, instanța de fond în mod corect a apreciat că sancțiunea pentru fapta de victimizare este disproporționată în raportat de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și anume, victimizare. În conformitate cu art. 2 alin. (7) din același act normativ.:, Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării." Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:, Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6 - 9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate." Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, modificată: "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal." Criteriile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei sunt cele prevăzute în art. 21 alin. (3) mai sus citat, criterii care aplicate în cauză conduc la concluzia că amenda aplicată este disproporționată deoarece nu s-a reținut în sarcina reclamantei antecedente contravenționale pentru fapte identice/similare, victimizarea nu a căpătat un caracter public, societatea are un grad de culpă în victimizare întrucât în plângerea prealabilă înțelege să aducă învinuiri nedovedite funcționarilor A.J.O.F.M. De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins cererea reconvențională introdusă de către recurenții-intervenienți forțați în contradictoriu cu reclamanta ca inadmisibilă, întrucât prin introducerea terților în proces, cadrul procesual este lărgit numai cu privire la părți, instanța fiind ținută să păstreze limitele obiectului dedus judecății, respectiv să se pronunțe omnia petita, respectând dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. Terții intervenienți forțat nu pot formula cerere reconvențională, motivat de faptul că scopul introducerii lor în litigiu îl constituie opozabilitatea hotărârii ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, neexistând posibilitatea de a se face cereri noi și de a formula pretenții proprii împotriva părților inițiale, așa cum prevăd dispozițiile art. 79 C. proc. civ., care reglementează procedura de judecată, ulterior introducerii terților în proces. Prin urmare, motivele de nelegalitate invocate de către recurenți prin cererea de recurs sunt nefondate, Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și pârâtul au adoptat soluții corecte, raportat la definiția discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reținută vreuna din situațiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către recurenți neconturând elementele constitutive ale unei discriminări. Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra încheierii de ședință din data de 6 septembrie 2018 și a sentinței nr. 30 din 15 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-pârâți A. S.R.L. și B., ca nefondat.