Decizia nr. 1843/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 1451/2013 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 1451 din data de 23 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul IV și a anulat în parte Încheierea nr. 113/2012, Decizia nr. 16/2012 și raportul de control 4895/2012, cu privire la: • pct. 3-1 și 2 din Decizie (măsura stabilită la pct. II 7); • pct. 4 - referitor la penalitățile stabilite prin contractul 1/2007 (măsura stabilită la pct. II 8 cu privire la contractul 1/2007); • pct. 5 (măsura de la pct. II 9) cu privire la indemnizațiile de 80.280 lei și de 2.278 lei, fiind respinsă în rest acțiunea ca nefondată.

Hotărârea instanței de recurs Împotriva sentinței menționate au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 1266 din 19 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate de SC A. SA și de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 1451 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, că prima instanță a analizat susținerile/apărările părților și, raportându-se la normele incidente a dat o dezlegare corectă pricinii, cu care a fost învestită, examinând punctual fiecare măsură a Curții de Conturi și legalitatea acesteia și concluzionând că se impune anularea în parte a Încheierii nr. 113/2012, a Deciziei nr. 16/2012 și a raportului de control nr. 4895/2012. În privința punctelor din Decizia nr. 16/2012 neanulate de către instanța de fond și contestate, în continuare, de către SC A. SA, instanța de recurs a apreciat următoarele: La pct. 4.2 (măsura corespondentă de la pct. II 8) Curtea de Conturi a stabilit că B., în Actul adițional nr. 3 la Contractul nr. 1/2009 încheiat cu C. București, pentru neachitarea la termen a facturilor, nu a prevăzut perceperea de penalități de întârziere la nivelul celor stabilite pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, contrar prevederilor din: Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 50 din 03 aprilie 2009 pentru aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE, art. 2, lit. b), art. 20 din Anexa, alin. (1) lit. a). La pct. II 8 din decizie s-a stabilit în sarcina conducerii SC A. SA obligația de a dispune măsuri și a urmări intrarea în legalitate privind "perceperea, pentru neplata la termen a facturilor, a dobânzilor și a penalităților de întârziere, conform contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice în vigoare" în conformitate cu prevederile: - Deciziei președintelui A.N.R.E. nr. 4/2000 pentru aprobarea contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizata, Anexa nr. 1, art. 20 lit. a); - Ordinului președintelui ANRE nr. 50 din 03 aprilie 2009 pentru aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E., art. 2 lit. b), art. 20 din Anexa, alin. (1) lit. a. Totodată, conducerea SC A. SA va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor (la nivel central și la nivelul sucursalelor) privind perceperea dobânzilor și a penalităților de întârziere prin contractele de vânzare a energiei termice, în vederea identificării și a altor cazuri, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a nestabilirii prin contract a dobânzilor și a penalităților de întârziere conform contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice în vigoare, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 4 din Decizie). -Termen: 31 decembrie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. a) din Decizia A.N.R.D.E. nr. 4/2000, publicată în M. Of. nr. 91/2000: "neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 5 zile lucrătoare de la data limită de plată conform art. 12 atrage după sine: a) perceperea de penalități de 0,2 - 0,3% pentru fiecare zi de întârziere (...)". Reclamanta avea obligația respectării dispozițiilor Deciziei sus menționate, negocierea cuantumului penalităților nefiind posibilă decât în marja stabilită de autoritatea de reglementare (0,2 - 0,3%). Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor Deciziei Președintelui A.N.R.D.E. nr. 4/2000 în condițiile în care stabilirea penalităților situate sub nivelul minim stabilit prin Contractul-cadru s-a realizat cu acordul și în baza Deciziei A.N.R.D.E. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2009, art. 20 alin. (1) lit. a), "neachitarea integrală de către cumpărător a contravalorii energiei termice și apei de adaos preluate în baza prezentului contract în termen de 30 de zile de la data limită de plată stabilită conform prevederilor art. 13 atrage după sine: perceperea de majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență al facturii și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv; cumpărătorul va plăti, pentru fiecare zi de întârziere, o sumă egală cu nivelul majorării de întârziere percepută pentru neplata la termen a obligațiilor către stat; valoarea totală a majorărilor de întârziere nu poate depăși valoarea sumei datorate". Nivelul majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat era conform la acea dată, art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, de 1% pentru fiecare zi de întârziere. C. proc. fisc. fusese modificat în acest sens la 1 ianuarie 2006. Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 210/2005, "(1) La data de 1 ianuarie 2006 se abrogă art. 120 C. proc. fisc. (2) În toate actele normative în care se face referire la noțiunile de dobânzi și/sau penalități de întârziere aceste noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea de majorări de întârziere". Începând cu data de 01 iulie 2010, art. 120 alin. (7) sus menționat este modificat din nou, în sensul că nu se mai percep, pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, majorări de întârziere, ci dobânzi și penalități de întârziere. S-au apreciat ca nefondate criticile aduse de reclamantă prin acțiune, în condițiile în care a rezultat din evoluția reglementărilor în domeniul fiscal că la data contractului 1/2009 prin "majorări de întârziere" se înțelegeau toate sumele datorate pentru plata cu întârziere a obligațiilor către bugetul de stat, majorările de întârziere acoperind ambele scopuri: atât de reparare a prejudiciului material cauzat prin întârziere cât și cel sancționator. Într-adevăr, adresa A.N.R.D.E. nr. x din 06 august 2010 nu poate sta la baza interpretării și aplicării Ordinului Președintelui A.N.R.D.E., în condițiile în care aceasta exprimă punctul de vedere al Directorului Departamentului de Reglementare în Domeniul Eficienței Energetice, și nu a emitentului Ordinului. La pct. 7 (măsura corespondentă de la pct. II 11) din Decizia nr. 16 din 06 iulie 2012, Curtea de Conturi a constatat că majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma 90.000 lei reprezintă servicii achiziționate la prețuri supraevaluate. În anul 2010, B. a încheiat cu SC D. SRL Constanța contractul de prestări servicii nr. 67 din 09 martie 2010 având ca obiect "verificarea rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, aferente anului 2009." la valoarea de 116.441,50 lei, aproximativ de 4 ori mai mare, comparativ cu achiziția acestor servicii în aceleași condiții și de la aceeași firmă în anul 2009 (24.990 lei) și respectiv în anul 2012 (22.816 lei). În anul 2011, B. a contractat achiziția acestor servicii la valoarea de 24.738 lei de la furnizorul SC E. SRL. Contractarea acestor servicii în anul 2010, la valoarea de 116.441,50 lei, s-a efectuat în condițiile în care: - la stabilirea valorii estimative a acestor servicii, nu s-a ținut seama de valoarea contractului încheiat cu aceeași firmă în 2009, de aprox. 4.985 euro, estimându-se astfel în anul 2010 o valoare de 30.000 euro, conform Raportului nr. 1341 din 15 februarie 2010; - în anul 2009, SC D. SRL a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă de 21.000 lei (fără TVA) iar, în anul 2010 cu o oferta de 97.850 lei (fără TVA); - în urma procedurii de "cerere de oferte" desfășurată în anul 2010 a fost prezentată o singură ofertă a SC D. SRL care, deși conținea un preț de 4 ori mai mare decât cel din anul 2009, comisia de evaluare a ofertelor nu a solicitat detalii, precizări sau confirmări suplimentare de la ofertant, în conformitate cu prevederile art. 11 (2) din Hotărârii Guvernului nr. 925 din 19 iulie 2006; - comisia de evaluare a ofertelor nu a anulat aplicarea procedurii deși a declarat oferta "neconformă" întrucât conținea în cadrul propunerii financiare "prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fii justificate"; - în anul 2011, pentru achiziția aceluiași serviciu, SC D. SRL a prezentat o ofertă mai mare (68.000 lei, fără TVA) decât cea comunicată de B. prin invitația de participare (62.500 lei, fără TVA), procedura fiind anulată. Ulterior reluării procedurii au prezentat oferte financiare două firme SC F. cu un preț de 20.161,30 lei (fără TVA) și SC E. SRL cu un preț de 19.950 lei (fără TVA), declarată câștigătoare. Procedându-se astfel nu au fost respectate prevederile: - O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, actualizată, art. 25, art. 28 (2) lit. a), art. 209 (1) lit. b); - H.G. nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, art. 11 (2), art. 33 (2), lit. c), art. 72 (2) lit. f), art. 81; - Legii contabilității nr. 82/1991, republicată: a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, art. 11 (2), art. 33 (2), lit. c), art. 72 (2) lit. h), art. 81, art. 6 (2). Valoarea estimată a acestei abateri este de 90.000 lei, având consecință în diminuarea profitului impozabil cu aceeași sumă și, implicit, a impozitului pe profit cu suma de 14.400 lei, precum și în efectuarea de plăți nelegale în sumă de 90.000 lei. La pct. II 11 din Decizie s-a stabilit măsura: "Conducerea SC A. SA va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor (atât la nivel central cât și la nivelul sucursalelor) privind achizițiile de servicii efectuate în perioada 2009 - 2011, în vederea identificării și a altor cazuri de contracte încheiate la prețuri supraevaluate, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru servicii contractate în mod nelegal la prețuri supraevaluate de la un an la altul, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate), în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate. - Termen: 31 decembrie 2012. Instanța de fond a înlăturat în mod just criticile formulate prin acțiune de către reclamantă cu privire la acest punct, cu motivarea că argumentele au un caracter general și nu răspund aspectelor punctuale reținute prin actul administrativ contestat. Conform art. 28 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la data derulării procedurii de achiziție publică (trim. I 2010), "(2) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să atribuie un contract de servicii care trebuie reînnoit într-o perioadă dată, atunci estimarea valorii acestui contract trebuie să aibă ca bază de calcul: a) fie valoarea totală a tuturor contractelor de servicii similare atribuite în ultimele 12 luni, ajustată, dacă este posibil, cu modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni, în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente; b) fie valoarea estimată totală a tuturor contractelor de servicii similare care se anticipează că vor fi atribuite în următoarele 12 luni, începând din momentul primei prestații". Or, anul 2009, valoarea contractului încheiat cu SC D. SRL pentru servicii similare a fost de 24.990 lei, în timp ce în 2010 valoarea estimată a contractului de achiziție a fost de 129.519 lei (fiind atribuit către același furnizor, SC D. SRL, singurul ofertant, cu prețul de 116.441,50 lei). S-a observat că susținerile reclamantei cu privire la valoarea din anul 2008, de 150.000 lei, nu pot sta la baza admiterii contestației, în condițiile în care potrivit art. 28 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 estimarea se realizează în funcție de valoarea contractului din ultimele 12 luni, iar ajustarea valorii în funcție de "modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni, în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente". Împrejurarea că B. are șapte centrale în subordine care trebuiau verificate și pentru care urmau a fi elaborate șapte rapoarte de validare este valabilă și pentru anul 2009. Pe de altă parte, s-a constatat că și în perioada următoare, 2011 și 2012, valoarea contractului s-a situat la nivelul similar anului 2009 (24.738 lei în 2011 și 22.816 lei în 2012). Cu toate că nu rezultă care au fost împrejurările concrete avute în vedere la depunerea unei oferte cu o valoare de patru ori mai mare decât cea din anul precedent, în condițiile în care caietele de sarcini erau similare, reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, nu a solicitat detalii, precizări sau confirmări suplimentare de la ofertant, în conformitate cu prevederile art. 11 (2) din H.G. nr. 925 din 19 iulie 2006 și nu a declarat oferta ca neconformă, deși "conținea, în cadrul propunerii financiare, prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate". La pct. 11 (măsura corespondentă de la pct. II 12) din Decizia nr. 16 din 06 iulie 2012, Curtea de Conturi a constatat următoarele: Nestabilirea întinderii prejudiciului și implicit nerecuperarea integrală a acestuia, ca urmare a măsurii de la pct. II 7 din Decizia nr. 4 din 13 ianuarie 2012 prin care s-a dispus conducerii SC A. SA: să dispună măsuri pentru analiza vânzărilor de energie termică în perioada 2007 - 2008, destinată altor consumatori decât populația (livrată către C. București, C. Constanța și altor consumatori, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul sucursalelor), în vederea determinării diferențelor între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în aceeași perioadă. În acest context, se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice în perioada 2007 - 2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețul stabilit de ANRE pentru energia termică destinată consumului populației, conform Deciziei ANRE nr. 1255 din 24 iunie 2008, înregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate. Termen: 30 aprilie 2012. Conducerea SC A. SA a întreprins următoarele măsuri: Referitor la energia termică livrată către C. București și C. Constanța, destinată altor consumatori decât populația. Directorul General al SC A. SA, prin Adresele nr. x1 din 13 martie 2012 și nr. x2 din 13 martie 2012 a transmis conducerii Sucursalelor A. București și Constanța măsurile ce revin acestora, respectiv: "Măsura nr. 1: Conducerea, va reanaliza vânzările de energie termică în perioada 2007 - 2008, destinată altor consumatori decât populația, în vederea determinării diferențelor între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în aceeași perioadă. Măsura nr. 2: Conducerea, va stabili eventuale diferențe valorice existente între prețul de facturare și costul de producție, precum și după caz corectarea rezultatelor contabile înregistrate și recuperarea acestora în condițiile legii." Conducerea Sucursalei A. București nu a adus la îndeplinire măsurile transmise prin Adresa nr. x1 din 13 martie 2012, motivând prin adresa nr. x3 din 23 martie 2012 că relația SC A. SA, în calitate de producător de energie termică în cogenerare și C. în calitate de furnizor de energie termică, este în competența exclusivă a reglementărilor ANRE. Conducerea Sucursalei A. Constanța nu a adus la îndeplinire măsurile transmise prin Adresa nr. x2 din 13 martie 2012, motivând prin Adresa nr. x4 din 26 martie 2012, că nu a avut temei legal în susținerea aplicării unor prețuri diferite, astfel că nu rezultă diferențe de recuperat. În fapt, pentru energia termică livrata în perioada 2007 - 2008, către C. București și C. Constanța, destinată altor consumatori decât populația, nu au fost determinate diferențe între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în acea perioadă, nu s-a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice, la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, nu au fost înregistrate în contabilitate astfel de diferențe, nu au fost recuperate sume, și nici nu au fost corectate rezultatele financiare înregistrate. Prin urmare, nu a fost pusă în aplicare nici Sentința civilă nr. 490 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în motivația căreia, instanța a reținut că, potrivit art. 30 din Condițiile asociate Licenței nr. 559 din 12 martie 2003, pentru producerea de energie termică, B. "are obligația de a desfășura activitatea autorizată cu respectarea principiilor de eficiență, ceea ce presupune ca energia termică livrată altor consumatori decât populația să se facă la preț negociat, ANRE putând stabili numai prețul la care se livrează populației energia termică produsă de către reclamantă." Referitor la energia termică livrată direct altor consumatori decât populația, instanța a remarcat că B. nu a stabilit corect întinderea prejudiciului produs ca urmare a vânzării de energie termică în mod direct către societăți comerciale cu capital privat, și nu a procedat la recuperarea integrală a acestuia, astfel: Din cei 11 agenți economici cu capital privat (nominalizați de Curtea de Conturi în anul 2009) cărora Sucursala București le-a vândut direct, în perioada 2007 - 2008 cantitatea de 10.695,5 Gcal, la prețuri cuprinse între 109,89 lei și 183,02 lei, situate sub costul de producție înregistrat (cuprins între 111,23 lei și 201,01 lei), rezultând o diferență totală nerecuperată între prețul de livrare și costul de producție de 59.116,27 lei, conducerea Sucursalei București a identificat și calculat diferențe de preț în sumă de 32.480,66 lei numai de la 3 agenți economici (SC G. SA - 29.262,95 lei; SC H. SRL - 192,76 lei și SC I. SA - 3.024,95 lei). Prin nestabilirea întinderii prejudiciilor și nerecuperarea acestora nu au fost respectate prevederile Legii nr. 94 din 08 septembrie 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, art. 33 (3) și art. 64. La pct. II 12 din decizie, s-a stabilit măsura: "Conducerea SC A. SA va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate privind "stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007 - 2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețuri situate sub costul de producție înregistrat și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia" în conformitate cu prevederile Legii nr. 94 din 08 septembrie 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, art. 33 (3). Totodată, conducerea SC A. SA, urmare stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice în perioada 2007 - 2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețul stabilit de ANRE pentru energia termică destinată consumului populației, va dispune măsuri pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate." - Termen: 31 octombrie 2012". Sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a reținut legalitatea actelor administrative atacate. Prin contestația administrativă reclamanta a invocat, referitor la executarea măsurii dispuse la controlul anterior, chestiuni de fond, și anume faptul că prețul pentru energia termică livrată de SC A. SA este reglementat fără a fi prevăzute diferențieri de tratament între consumatorii casnici și cei noncasnici; că prețul reglementat de ANRE prin decizie, în conformitate cu prevederile art. 11. alin. (2) lit. c) și e) din Legea nr. 13/2007, este același pentru toți utilizatorii de energie termică racordați, prin Încheierea de soluționare a contestației reținându-se în mod corect că aceste chestiuni au fost analizate și stabilite irevocabil în contestația judiciară ce a format obiectul Dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. În mod corect pârâta a stabilit că măsura stabilită la pct. II.7 din Decizia nr. 4/2012 nu a fost adusă la îndeplinire. Adresele nr. x1 din 13 august 2012 și nr. x2 din 13 martie 2012 prin care conducerea SC A. SA a dispus conducerii Sucursalelor București și Constanța măsurile ce revin acestora (reanalizarea vânzărilor de energie termică în perioada 2007- 2008, destinată altor consumatori decât populația în vederea determinării diferențelor dintre prețul de facturare și costul de producție, stabilirea eventualelor diferențe valorice între prețul de facturare și costul de producție și după caz corectarea rezultatelor contabile înregistrate și recuperarea acestora în condițiile legii) nefiind echivalente cu aducerea la îndeplinire a măsurii, ci cu demararea procedurilor necesare. Totodată, nota întocmită la 06 noiembrie 2009 nu face dovada îndeplinirii obligației de a dispune măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciului, înregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite și recuperarea acestora în condițiile legii.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 1266 din 19 martie 2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, SC A. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., solicitând anularea în parte a deciziei, doar în ceea ce privește soluția de respingere a recursului societății, cu soluționarea cauzei în sensul modificării în parte a hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii și a cererii de anulare a pct. 4.2 (măsura corespondentă de la pct. II 8), pct. 7 (măsura corespondentă de la pct. II 11) și pct. 11 (măsura corespondentă de la pct. II 12) din Decizia nr. 16/2012, respectiv a punctelor corespondente acestora din Încheierea nr. 113/2012, precum și a celor din raportul de control nr. 4895/2012, emise de Curtea de Conturi a României. Contestatoarea a apreciat că instanța de recurs a omis să cerceteze în integralitate motivele de recurs prin care s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul anulării și a punctelor sus-menționate din Decizia nr. 16/2012, care nu au fost anulate nici de instanța de fond, nici de cea de recurs. Expunând punctual motivele contestației în anulare, SC A. SA a arătat următoarele: În ceea ce privește pct 4.2 (măsura corespondentă de la pct. II 8) din decizie ("penalități de întârziere la nivelul celor stabilite pentru neplata la termen a obligațiilor către stat) instanța de recurs a omis să analizeze motivele invocate, referitoare la diferența dintre penalitățile de întârziere, stipulate în contractul nr. 1/2009 și majorările de întârziere, prevăzute de Codul de procedură fiscal, perpetuând confuzia echipei de control și ignorând cu desăvârșire natura raporturilor juridice dintre societate și C., calificată ca fiind una comercială. A apreciat contestatoarea că trimiterea din Contractul cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, aprobat prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 50/2009, la nivelul majorării de întârziere percepută pentru neplata la termen a obligațiilor la bugetul de stat, a avut doar rolul de a cuantifica penalitățile contractuale pentru întârzierea la plata facturilor emise de furnizor, ele neputându-și schimba natura juridică și transforma în majorări de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale. Pe lângă omisiunea de a cerceta argumentele societății referitoare la calificarea eronată a relației contractuale dintre aceasta și C. București ca fiind una de natură fiscală, instanța de recurs a reținut doar unul dintre înscrisurile emise de A.N.R.E., ce au fost invocate atât la fond cât și în recurs, prin care se susține teza, împărtășită și de contestatoare, în sensul că "începând cu data de 01 iulie 2010 suma datorată de cumpărător pentru neachitarea contravalorii energiei termice este asimilată, exclusiv ca procent, cu nivelul dobânzii reglementată de C. proc. fisc.", respectiv adresa nr. x din 06 august 2010 (x6 din 06 august 2010), ce a fost semnată de Directorul Departamentului de Reglementare în Domeniul Eficienței Energetice, omițând să facă vorbire și despre cealaltă adresă emisă de A.N.R.E., respectiv adresa nr. x5 din 07 iulie 2010, invocată, de asemenea, atât în faza de fond, cât și în recurs, prin care se rețin concluzii identice, acest document fiind emis de către vicepreședintele A.N.R.E., în baza competentelor legale ce îi reveneau. În ceea ce privește pct. 7 (măsura corespondentă de la pct. II 11), în raport de cele reținute de instanța de recurs, contestatoarea a apreciat că nu au fost cercetate în integralitate motivele referitoare la faptul că se pretinde în mod eronat că societatea a înregistrat majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma de 90.000 lei reprezentând servicii achiziționate la prețuri supraevaluate. Astfel, s-a arătat că, în situația în care B. ar fi estimat un preț mai mic al contractului de prestări servicii ar fi putut obține oferte de pe piața liberă ce ar fi putut duce la depășirea valorii inițial estimate, urmare a derulării unei proceduri publice (anunț pe SEAP). În acest caz, societatea ar fi trebuit să anuleze procedura, potrivit dispozițiilor legale incidente [art. 209 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006], iar consecința imediată ar fi fost majorarea prețului inițial estimat și, mai ales, depășirea termenului în care verificarea rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră trebuia finalizată. Prin înscrisurile depuse la dosar, dar neavute în vedere de instanța de recurs, societatea a demonstrat situația economică și financiară, capacitatea tehnică și/sau profesională, iar procedura de achiziție a serviciilor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2010, s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, astfel încât, pe acest aspect, acțiunea trebuia să fie admisă. Societatea contestă și soluția instanței de recurs dată cererii de anulare a pct. 11 (măsura corespondentă de la pct. II. 12) din Decizia nr. 16 din 06 iulie 2012, în ceea ce privește presupusa nerespectare a măsurii dispuse de Curtea Conturi, de stabilire a întinderii prejudiciului și recuperării acestuia, ca urmare a măsurii de la pct. II. 7 din Decizia nr. 4 din 13 ianuarie 2012, în mod nelegal considerându-se că această ultimă măsură nu a fost adusă la îndeplinire. Instanța de recurs a omis să cerceteze în integralitate argumentele invocate în cererea de anulare a acestui punct și nu a avut în vedere împrejurarea că societatea a pus în aplicare măsurile dispuse de către Curtea de Conturi, datorită faptului că activitatea se desfășoară sub autoritatea A.N.R.E., prin raportare la prevederile art. 40 alin. (6) și (8) din Legea nr. 325/2006 și a purtat o permanentă corespondență cu autoritatea de reglementare pentru a putea respecta atât deciziile Curții de Conturi, cât și legislația specifică din domeniul energiei.

Apărările intimatei Curtea de Conturi a României Intimata Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și, în subsidiar, ca nefondată. Autoritatea intimată a apreciat că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, instanța de recurs analizând toate motivele de recurs invocate și interpretând corect dispozițiile legale și probele administrate.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente: Referitor la excepția inadmisibilității căii de atac, invocată de intimata Curtea de Conturi a României, Înalta Curte apreciază că susținerile din motivarea acesteia se referă la fondul contestației în anulare, astfel încât, din punct de vedere formal și procedural, calea de atac este admisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când (...) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Motivele contestației în anulare sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive. Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare/modificare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină. Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor. Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs. În speță, instanța de recurs, astfel cum s-a consemnat la pct. 2 al prezentei decizii, a răspuns punctual criticilor formulate de SC A. SA. Motivele de recurs formulate și fiecare punct contestat din decizia Curții de Conturi au fost analizate în mod expres și detaliat, pe baza tuturor înscrisurilor existente la dosar, instanța de control judiciar confirmând legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe și validând raționamentul expus în hotărârea atacată cu recurs. Se observă, totodată, că susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă o reiterare a argumentelor din recurs și critici directe ale modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului. O nouă apreciere a fondului cauzei contravine însă normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008, cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, etc). Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.