ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 869/2016

HOTĂRÂRE

23.03.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 869/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 869/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1796 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (1), (3), (8) și (9), art. 61 alin. (1) și art. 60 alin. (2) coroborat cu art. 15 alin. (1) lit. c), art. 69 alin. (1) coroborat cu art. 15 lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, formulată de revizuentul A.

De asemenea, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Deciziei nr. 1546 din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2007*.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată nu au relevanță în cauza de față, având ca obiect cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 10 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, revizuentul A., menționând că motivele de recurs le va depune după comunicarea deciziei recurate.

La termenul de judecată de la 10 februarie 2016, Înalta Curte a dispus prin încheierea de ședință de la aceiași dată, la cererea recurentului, comunicarea unei copii de pe Decizia nr. 1796 din 23 octombrie 2015 a Curții de Apel Galați, aceasta fiind primită sub semnătură de către recurent la data de 25 februarie 2015 conform dovezii de comunicare aflată la fila 113 dosar recurs.

Până la termenul de judecată stabilit pentru data de 23 martie 2016, recurentul a transmis prin e-mail, la registratura instanței mai multe cereri și înscrisuri, fără însă a depune motivele de recurs referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale de către Curtea de Apel Galați.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a înțeles să invoce excepția nulității cererii de recurs, pentru nemotivare, în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ., asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate aspectul nedepunerii motivelor de recurs în termenul legal, excepția nulității recursului fiind una de ordine publică, menită să facă de prisos cercetarea pe fond a cererii de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5), teza a II-a și teza a III-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.

Această prevedere din legea specială a Curții Constituționale este derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile C. proc. civ., în speță cele ale art. 301 și ale art. 303 alin. (2), aplicându-se astfel cu prioritate conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Mențiunea recurentului din declarația de recurs (fila 2 din dosar) în sensul că va motiva prezentul recurs după comunicarea deciziei atacate, solicitând, totodată, comunicarea hotărârii în vederea motivării recursului, nu are relevanță în raport de norma specială citată anterior, conform căreia termenul de atacare cu recurs este de 48 de ore de la pronunțare.

Stabilirea de către legiuitor, în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a unui termen special de exercitare a căii de atac a recursului, derogatoriu de la dreptul comun, atât sub aspectul întinderii lui cât și sub acela al momentului de la care începe să curgă, și anume 48 de ore de la pronunțare, este expresia tocmai a principiului celerității și a consecințelor juridice pe care le atrage pe plan procesual invocarea unei excepții de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 uzitează expresia „încheierea poate fi atacată numai cu recurs” fără a face distincție între declararea recursului și motivarea acestuia, iar unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate face acest lucru (ubi lex non distinquere, nec nos distinqere debemus);

Completarea acestei dispoziții speciale cu prevederile C. proc. civ., în speță art. 303 alin. (2), ar lipsi de eficiență juridică dispoziția imperativă cuprinsă în teza a III-a a art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, care arată că recursul se judecă în termen de 3 zile. Or, o eventuală comunicare a hotărârii atacate (în speță având caracter irevocabil) și curgerea unui alt termen procedural pentru motivarea recursului, care, în conformitate cu dispozițiile

art. 301 teza I din C. proc. civ. este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, ar duce la inaplicabilitatea practică a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992. Cum legea trebuie interpretată în scopul de a produce efecte juridice și nu în sens contrar, este evident că și atunci când se procedează la completarea normei speciale cu prevederile dreptului comun, acestea din urmă nu trebuie să fie contrare scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea legii speciale.

Pe de altă parte, având în vedere că în Legea specială nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu există o prevedere expresă referitoare la sancțiunea procesuală care intervine în cazul nerespectării termenului de 48 de ore de la pronunțare privind declararea și motivarea cererii de recurs, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor procedurale de drept comun, prevăzute de C. proc. civ., respectiv cele ale art. 306 alin. (1) referitoare la nemotivarea recursului în termenul legal.

Având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, Înalta Curte urmează a constata că recursul este nul.