ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată a data de 3 decembrie 2015 sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalul București, secția a II - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București să comunice informațiile solicitate la data de 14.11.2015, plata de daune morale de 1.000 lei, publicarea hotărârii de condamnare și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1115 din 22 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., a obligat pârâta să răspundă la cererea formulată de reclamant la data de 14 noiembrie 2015 și a respins restul capetelor de cerere ale reclamantului ca nefondate.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 aprilie 2016.

La data de 21.10.2016 petentul A. a formulat cerere de recuzare, în cuprinsul căreia a invocat și excepția de neconstituționalitate a numeroase acte normative, apreciind că acestea sunt relevante în soluționarea aspectelor ridicate.

Prin completarea cererii de recuzare, astfel cum a fost înregistrată la data de 4 noiembrie 2016, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate și a hotărârilor nr. 3210/2016 și nr. 5104/2016 pronunțate de Curtea de București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarele nr. x/3/2015 și nr. x/2/2016.

Prin încheierea pronunțată la data de 13 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A., a respins, ca nefondată cererea de recuzare, astfel cum a fost formulată și precizată de petentul A. și a aplicat petentului amendă judiciară în cuantum de 400 lei.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac promovate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea pct. 6 al alin. (1) din art. 488, a susținut că încheierea conține motive contradictorii și că, deși instanța a reținut că a existat un incident procedural care a condus la formularea cererii de recuzare, o divergență de opinii juridice, a apreciat că nu este fondată cererea sa de sesizare a Curții Constituționale.

Mai mult a susținut că excepțiile de neconstituționalitate erau admisibile din perspectiva art. 29 alin. (1) și (4) teza I din Legea nr. 47/1992 având în vedere divergența opiniilor juridice, iar Curtea Constituțională, legal sesizată, ar fi stins-o potrivit art. 147 din Constituție. Conduita magistraților, atunci când se confruntă, în ședințele de judecată, cu susținerile părților privind calitatea procesuală, or alte aspecte bazate pe texte de lege și jurisprudența Curții Constituționale pe care părțile înțeleg să le folosească în apărarea lor, nu este legală.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 a arătat că instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în care sunt reglementate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Mai mult cererea de sesizare este doar un act procedural, instanța verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, fără a se pronunța asupra temeiniciei acesteia.

Totodată a mai susținut că i s-a îngrădit liberul acces la justiție, consacrat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând legalitatea încheierii din 13 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, doar în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Reclamantul A. a formulat cerere de recuzare în Dosarul nr. x/3/2015, în cuprinsul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, a disp. art. 85 alin. (3), art. 151 alin. (3), art. 176, art. 249, art. 250, art. 219 și art. 271 alin. (1) noul C. proc. civ., a disp. art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a disp. art. 2, art. 3 alin. (1), art. 5, art. 6, art. 10, art. 20, art. 21 din Legea nr. 514/2003 și în integralitate Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, a disp. art. 35 alin. (2) și art. 278 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, a disp. art. 10 lit. c) și f) din Legea nr. 514/2003, a disp. art. 45 alin. (1) lit. i) și art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, a disp. art. 2 alin. (3) lit. d), art. 5 alin. (1) lit. f), g) și alin. (2) lit. a), art. 14 alin. (1), art. 68 alin. (3) și lit. C) a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 188/1999 și în integralitate Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, a disp. art. 32 din Legea nr. 176/2010 și Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a disp. art. 80, art. 94 și art. 96 din Legea nr. 161/2003 și în integralitate Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționare a Agenției Naționale de Integritate, în integralitate Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și funcționarilor publici și a hotărârilor nr. 3210/2016 și nr. 5104/2016 pronunțate de Curtea de București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarele nr. x/3/2015 și nr. x/2/2016.

Petentul a apreciat admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât completul împotriva căruia a formulat cerere de recuzare a încuviințat participarea la proces a unor persoane care desfășoară ilegal activitatea de consilier juridic în cadrul pârâtei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A. și a respins, ca nefondată cererea de recuzare, astfel cum a fost formulată și precizată de petent.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea instanței de contencios constituțional se dispune în condițiile Legii nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- excepția privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- legea, ordonanța sau dispoziția are legătură cu soluționarea cauzei;

- excepția a fost ridicată de una din părți, de instanță din oficiu sau de procuror;

- dispozițiile criticate ca neconstituționale nu au fost declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

În sensul dispozițiilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, analizând îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol - referitoare la legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei - astfel că în mod neîntemeiat susține recurentul că instanța s-ar fi pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate, încălcând competența exclusivă a Curții Constituționale și depășind atribuțiile puterii judecătorești.

De asemenea, se constată că, în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidențiază faptul că încheierea ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În ceea ce privește ipoteza reglementată de textul lege în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține că, în cuprinsul încheierii recurate, sunt expuse considerentele care au stat la baza soluției pronunțate cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale. Sub acest aspect, se observă că instanța a reținut că dispozițiile criticate nu au relevanță în privința soluției ce urmează a fi dată cererii de recuzare.

Susținerile recurentului subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, instanța reținând cu just temei faptul că dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cererii, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Sub acest aspect, conform expunerii rezumative a lucrărilor dosarului, se constată că în calea de atac a recursului promovat de pârâta Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București, intimatul- reclamant A. a formulat cerere de recuzare a completului de judecată în cuprinsul căreia a invocat și excepția de neconstituționalitate a numeroase acte normative și a două decizii pronunțate de Curtea de Apel București.

În condițiile în care obiectul cererii vizează în realitate recuzarea unui complet de judecată, iar nu o judecată a cauzei, Curtea de apel a apreciat în mod legal că dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cererii, acestea nereglementând instituția incompatibilității judecătorilor, așa cum se prevăd dispozițiile art. 41-53 C. proc. civ.

Totodată, astfel cum s-a precizat și în cuprinsul încheierii recurate, dispozițiile Legii nr. 47/1992 sunt de strictă interpretare, neputând fi supuse controlului de constituționalitate hotărâri judecătorești, ci doar dispoziții din legi sau ordonanțe în vigoare care au legătură cu cererea de recuzare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că s-a atacat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, care este temeinică și pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurent, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 13 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2017.