ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2017

Decizia nr. 549/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. - prin președinte C., D., E., F., G. a solicitat a se constata nulitatea Rezoluției din 3 iunie 2014, dată de G. în Dosarul nr. x/IJ/1103/DIJ/2014 prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătoarei F. de la Judecătoria sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 1166 din 24 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. și a respins cererea față de aceasta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. și a respins cererea față de această instituție; a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentința este lovită de nulitate întrucât a încălcat prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul că nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, raportat la prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind condițiile în care se poate dispune clasarea sesizării.

Astfel clasarea sesizării se poate face dacă sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare a autorului și dacă nu conține indicii cu privire la identificarea situației de fapt.

Recurenta arată că a dovedit cu probe că judecătoarea F. a refuzat să ia în considerație cererea modificatoare pe care a trimis-o prin poștă instanței, prin care a transformat acțiunea în realizare (evacuarea) în acțiune în constatare a evacuării întrucât persoanele respective părăsiseră locuința.

În opinia recurentei, în raport cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sentința este lovită de nulitate întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. j) și art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004 privind posibilitatea clasării plângerilor făcute împotriva judecătorilor și procurorilor. Ori, în speță și G. și Curtea de Apel București acoperă abaterile disciplinare ale celor două judecătoare F. și E. Aceasta din urmă fiind chiar președinta instanței.

În fața acestor probe evidente cele două judecătoare trebuiesc cercetate (iar nu clasată plângerea administrativă) și excluse din magistratură.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sentința este lovită de nulitate și cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a judecătoarei D. întrucât rezoluția atacată nu este doar semnată de intimata-pârâtă, dar este și verificată de aceasta în calitate de inspector șef conform legii de organizare a inspecției judiciare.

Intimații G. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurenta critică hotărârea instanței de fond, sub aspectul încălcării limitelor judecății, și nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordie publică, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine publică, când sancțiunea este nulitatea relativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Însă, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției pronunțată în Dosarul nr. x/IJ/1103/DIJ/2014, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 clasarea sesizării formulate de reclamantă împotriva judecătoarei F.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reținând că Legea specială nr. 317/2014 nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind B., republicată;

„Art. 47. (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a B.;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3)Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă.”

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituțională a mai

constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Deci, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei „rezoluția de clasare este definitivă”, reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Astfel fiind, instanța va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare, instanța de fond va analiza cererea reclamantei și va prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1166 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2017.