ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 07.07.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii prin Președinte B., C., D., E. și Inspecția Judiciară, să se constate nulitatea Rezoluției din 3 iunie 2014, emise de Inspecția Judiciară în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătoarei E. de la Judecătoria Sectorului 1 București.
Primul ciclu procesual
Prin Sentința civilă nr. 1166 din 24.04.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a respins cererea față de aceasta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această parte; a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs reclamanta A.
Prin Decizia nr. 549 din 16 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cadrul procedurii de filtru, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1166 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a apreciat că în cazul rezoluției de clasare a sesizării nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Sentința recurată în prezenta cauză
În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 5307 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții E. și Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs de față
Împotriva Sentinței civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și anularea Rezoluției de clasare nr. x/2014.
În motivarea recursului arată că sentința este lovită de nulitate, întrucât nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea rezoluției de clasare, apreciind că instanța era obligată să constate că Inspecția Judiciară a încălcat dispozițiile instanței și nu a înaintat integral dosarul în care s-a pronunțat rezoluția atacată.
De asemenea, consideră că instanța nu s-a pronunțat cu privire la nediscutarea cererii sale de modificare a acțiunii.
Apărările formulate
4.1. Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, având în vedere că prezenta contestație a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 mai 2017, iar modificarea art. 45 alin. (1)
6
din Legea nr. 317/2004, ce prevede că hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - de secția contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, a intrat în vigoare începând cu data de 11 octombrie 2018.
4.2. Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, arătând că nu a modificat acțiunea în evacuare în acțiune în pretenții, ci din acțiunea în evacuare în acțiune de constatare a evacuării voluntare.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea Rezoluției din 3 iunie 2014, emise de Inspecția Judiciară în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătoarei E. de la Judecătoria Sectorului 1 București.
Înalta Curte constată că principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă utilizarea altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând examinarea legalității unei rezoluții de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulțumirea sa față de modalitatea de soluționare a Dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin Rezoluția nr. x/2014 din data de 3 iunie 2014, Inspecția Judiciară a clasat sesizarea formulată de A..
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, 07.07.2014, rezoluția de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă.
Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.
În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.
În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:
"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."
În consecință, devin aplicabile dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, respectiv la acțiunea exercitată împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării instanței: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).
În realizarea rolului ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."
Din această perspectivă se impune a se observa faptul că, în primul ciclu procesual, recurenta-reclamantă a avut deschisă calea de atac a recursului, având în vedere că în primă instanță cauza nu a fost soluționată pe fond, prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, ci s-a respins ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Însă, în rejudecare, prima instanță a analizat cauza pe fond, în baza Legii nr. 317/2004, ceea ce a făcut ca recursul promovat împotriva acestei hotărâri să fie inadmisibil.
Având în vedere cele mai sus redate, în condițiile în care recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004 în forma în vigoare la momentul sesizării instanței (07.07.2014), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.