ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 75/2017

Decizia nr. 75/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., anularea Rezoluției de clasare nr. x/IJ/3041/DIJ/2014 din 10 noiembrie 2014 cu obligarea pârâtului la începerea cercetării disciplinare și sancționarea disciplinară pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 art. 99 lit. b) și lit. i) și art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (1) și alin. (2) a judecătorilor D., E. și F., membri ai completului de judecată care au pronunțat Decizia penală nr. 389 din 31 ianuarie 2014 în Dosarul penal nr. x/40/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție; să se constate că în prezent doar sesizarea instanței întemeiată pe art. 1 și 6 din Legea nr. 554/2004 reprezintă singura cale de atac împotriva actului administrativ reprezentat de rezoluția de clasare menționată; obligarea pârâtului să comunice numele inspectorului judiciar din cadrul C. care e emis rezoluția de clasare atacată; obligarea pârâtului să comunice documentația care a stat la baza emiterii rezoluției de clasare, inclusiv Decizia penală nr. 2717 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2014 și Decizia penală nr. 2936 din 05 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2014; obligarea pârâtului să-i comunice lucrările din 2011, din 2012, din 2013, din 2014 la care se face referire în rezoluția de clasare atacată; obligarea pârâtului să facă dovada pronunțării în ședința publică din 31 ianuarie 2014 a Decizie penale nr. 389 din 31 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin depunerea înregistrării de ședință din data de 31 ianuarie 2014 din Dosarul penal nr. x/40/2011 având în vedere că minuta acestei decizii a fost transmisă la Tribunalul Botoșani - Executări penale, prin fax, la data de 01 februarie 2014, nesemnată de judecători; obligarea pârâtului să corecteze Adresa de înaintare din 25 noiembrie 2014 semnată de inspector șef-judecător G. care menționează „(...) vă trimitem alăturat rezoluția de clasare din data de 10 noiembrie 2014 a Inspecției Judiciare”, menționată și pe plicul cu data poștei din București 13 ianuarie 2014, prin care i-a fost comunicată la data de 14 ianuarie 2014 rezoluția de clasare atacată.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 1411 din 19 mai 2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâtul B. - C., ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 489 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea recursului, recurenta a invocat și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014 a Curții Constituționale a României, care a statuat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind B. este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege”.

A arătat că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative. Astfel, nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile împotriva Rezoluției de clasare nr. x/IJ/3041/DIJ/2014 din 10 noiembrie 2014, putându-se adresa direct instanței de contencios administrativ.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat și sesizarea Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluției de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecția Judiciară din cadrul B. înainte de a formula acțiune în instanța de contencios administrativ, avându-se în vedere sentința nr. 478 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din Dosarul nr. x/2/2014 care a respins excepția lipsei procedurii prealabile împotriva Rezoluției de clasare nr. x/IJ/2058/DIJ din 05 septembrie 2014.

În cursul procedurii de regularizare a cererii de recurs, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate in integrum a O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 16 din aceeași ordonanță.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară - C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat argumentând, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală, fiind aplicabilă norma generală prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cererea recurentei de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, intimata-pârâtă a arătat că, potrivit art. 519 și 520 C. proc. civ., această sesizare se dispune de un complet de judecată al instanței învestite cu soluționarea cauzei, nefiind suficientă cererea recurentei.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, intimata-pârâtă a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 septembrie 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate in integrum a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”

Condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, excepția vizată presupunând analiza unor texte legale care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și cu soluționarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în cauza de față nefiind îndeplinite cumulativ cerințele textului de lege care reglementează sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, va fi respinsă această sesizare, ca inadmisibilă.

4.3. Cu privire la cererea recurentei de sesizarea a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluției de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecția Judiciară din cadrul B.. înainte de a formula acțiune în instanța de contencios administrativ, Înalta Curte reține că art. 519 C. proc. civ. stabilește mai multe condiții cumulative cu privire la chestiunea de drept care poate face obiectul sesizării.

O prima condiție este aceea ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că nu este pertinentă solicitarea recurentei, în raport cu soluția ce urmează a fi dată asupra recursului și cu considerentele de fapt și de drept care urmează a fi avute în vedere, astfel că cererea recurentei de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

4.4. Cu privire la fondul recursului.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar;

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentă, Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, recurenta neinvocând încălcarea vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității.

În continuare, se constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției de clasare nr. x/IJ/3041/DIJ/2014 din 10 noiembrie 2014, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 clasarea sesizării formulate de reclamantă privind efectuarea de verificări în cea ce privește instrumentarea și administrarea probatoriului într-o cauză penală, de către unii judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța de fonda respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând că recurenta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A reținut instanța că Legea specială nr. 317/2014 nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind B., republicată;

„Art. 47. - (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a B.;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă.”

Înalta Curte reține că,

prin

Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1)

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

A evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953

din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din Legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a mai

constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Deci, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei „rezoluția de clasare este definitivă”, reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Pentru aceste considerente,reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă.

Respinge cererea recurentei de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1411 din 10 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2017.