ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017*, contestatorul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea/anularea Rezoluției inspectorului șef din 06.09.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017, desființarea/anularea Rezoluției de clasare a inspectorului judiciar din 27.07.2017, dispusă în lucrarea nr. x/2017, să se admită sesizarea disciplinară formulată cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de către judecător B. și C. în dosar nr. x/2013 apel -Tribunalul Specializat Cluj, soluționat prin decizia civilă nr. 761/26.10.2015, să se dispună începerea cercetării disciplinare și sesizarea C.S.M. cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de către judecător B. și C. în dosar nr. x/2013 apel și în legătură cu motivarea și pronunțarea abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 din aceleași dosar nr. x/2013 apel a Tribunalului Specializat Cluj, în toate ipotezele amintite mai sus să se dispună începerea cercetării disciplinare și sesizarea C.S.M. privind exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență privind pronunțarea complet abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 cât și cu privire la alte abateri disciplinare sesizate de către reclamant sau constatate de către Inspecția Judiciară. Prin sentința nr. 23/CA/01.03.2018, Curtea de Apel Oradea a admis excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Oradea, invocată de către intimata Inspecția Judiciară și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2018, sub nr. x/2017*.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. și C., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal contestatorul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că sentința recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1, 6, 10, 16 din Legea nr. 304/2004, art. 3, 4 și 9 din C. proc. civ., art. 6 și 7 din CEDO, dispoziții al căror text de lege îl enunță în cuprinsul cererii. De asemenea, a susținut recurentul că sentința recurată este nelegală sub aspectul interpretării dispozițiilor art. 99 -1 din Legea nr. 303/2004, cu referire la răspunderea magistraților și la independența acestora, invocând neîndeplinirea de către judecători, membri ai completelor de judecată care au fost învestite cu acțiunile formulate de către recurent, a îndatoririlor de serviciu, exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori ale deciziilor pronunțate de ÎCCJ în soluționarea recursurilor în interesul legii. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de data înregistrării contestației pe rolul instanței de judecată și de dispozițiile procesului-verbal al ședinței din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 4.2 Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat faptul că soluția cu privire la lipsa calității procesual pasive a acestuia a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat aspectele invocate prin memoriul de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 decembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul de față Înalta Curte a dispus rectificarea citativului, în sensul scoaterii din cauză a Consiliului Superior al Magistraturii întrucât s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive la fond, soluție ce nu a fost criticată II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate. Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. În speță, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând examinarea legalității unei rezoluții de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulțumirea sa față de modul de instrumentare și soluționare a dosarelor nr. x/2011, y/2012, z/2010, w/2016 înregistrate pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosarele nr. x/2011, y/2011, z/2011, w/2013, t/2012, s/2012/al înregistrate pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Cluj și dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București. Astfel, prin rezoluția nr. x/2017 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului nefiind identificate elemente care să constituie indicii privind săvârșirea de către judecătorii reclamați a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004. Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, rezoluția de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă. Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional. În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai asemănătoare, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.). În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Având în vedere cele de mai sus redate, în condițiile in care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentințe care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil. Chiar dacă instanța a cărei hotărâre a fost recurată a menționat în dispozitivul sentinței că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalității căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituția României și consacrat în C. proc. civ. de dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul sesizării instanței (24.10.2017), hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva rezoluției de clasare a sesizării disciplinare nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.