ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției de clasare nr. x/2015, emisă de către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către judecătorul B. din cadrul Curții de Apel Oradea și luarea măsurilor impuse de lege.

II. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 1.177 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

III. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs motivat reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată neagă dreptul petiționarului de a face reclamație împotriva magistraților care săvârșesc abateri disciplinare; instanța a denaturat contestația formulată în condițiile în care a solicitat constatarea abaterilor disciplinare, prevăzute de art. 99 lit. i), s) și t) din Legea nr. 303/2004, nicidecum desființarea hotărârilor; prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit abaterile disciplinare săvârșite de către magistratul reclamat, însă instanța nu le-a luat în considerare.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând pe fond cauza, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul constatării nulității absolute a Rezoluției nr. x/2015 a Inspecției Judiciare.

IV. Procedura derulată în fața instanței de recurs

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la data de 14.09.2016, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., prefigurându-se incidența dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, s-a apreciat ca fundamentată pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibil a recursului formulat de reclamanta A.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta a fost comunicat părților pentru a formula un punct de vedere.

Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, susținând, în esență, următoarele:

Cu privire la argumentul magistratului raportor referitor la aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a opinat recurenta că soluția de respingere ca inadmisibil a recursului este contrară dispozițiilor legale.

Calea de atac era prevăzută de lege la data formulării recursului, așa cum se menționează și în dispozitivul sentinței atacate, astfel că hotărârea este supusă căii de atac prevăzute de legea sub care a fost pronunțată, potrivit art. 725 alin. (3) și (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 25 și art. 27 din același cod și art. 15 alin. (2) din Constituție.

Cu privire la Soluția de principiu din data de 9.10.2017 pe care se fundamentează concluzia din raport, recurenta a arătat că este ulterioară datei formulării recursului, motiv pentru care a solicitat să se pronunțe o hotărâre de admitere în principiu a recursului și să se dispună judecarea căii de atac.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Rezoluția de clasare nr. x/2015 emisă în baza art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

În legătură cu dispoziția legală "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, Curtea Constituțională a Românei, prin Decizia nr. 397/2014, a constatat că aceasta este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Principalul considerent al Curții a fost acela că și în cazul acestui gen de rezoluții trebuie să se recunoască dreptul petiționarului de acces liber la justiție și la un proces echitabil, respectiv posibilitatea de contestare în fața unei instanțe competente (în speță, Curtea de Apel București ca instanță de contencios administrativ).

Curtea Constituțională a reamintit jurisprudența sa în sensul că liberul acces la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, considerând însă că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens, a statuat că principiul invocat semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului.

De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat - ca o caracteristică a principiului liberului acces la justiție - faptul că acesta nu este un drept absolut, ci el cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, putând fi subiectul unor limitări sau condiționări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În lumina acestor argumente, Curtea Constituțională a decis că accesul liber la justiție este încălcat în măsura în care rezoluția de clasare este cu totul exclusă controlului judiciar.

Ca urmare a acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei în discuție, însă deciziile Curții Constituționale de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate sunt, potrivit legii, obligatorii pentru toate instanțele de judecată.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a avea în vedere prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, care statuează că nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal prevederile alin. (1) al aceluiași articol, potrivit cărora, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea primei instanțe este definitivă, aceasta va fi supusă numai apelului instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, în considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la aplicarea "dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare".

În acest sens, va ține seama de faptul că rezoluțiile inspecției judiciare pot avea două categorii de consecințe: exercitarea acțiunii disciplinare, cu sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii (ca urmare a rezoluției de admitere a sesizării) sau încetarea procedurii de cercetare disciplinară (ca urmare a rezoluției de clasare sau de respingere a sesizării).

Or, câtă vreme situația cea mai asemănătoare celei de clasare a sesizării este, în mod evident, aceea de respingere a sesizării, Înalta Curte constată că rezoluția de clasare poate fi contestată la secția de contencios administrativ și fiscal, al Curții de Apel București în termen de 15 zile de la comunicare fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, hotărârea acestei instanțe (de respingere a contestației sau de admitere a acesteia) fiind definitivă, potrivit art. 47 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004.

O interpretare contrară a dispozițiilor legale menționate ar conduce la concluzia ilogică de a se recunoaște o cale de atac în justiție în plus împotriva rezoluției de clasare (care poate soluționa inclusiv o sesizare informă) față de rezoluția de respingere (care soluționează pe fond sesizarea, după cercetarea disciplinară).

În ceea ce privește susținerile din punctul de vedere depus de recurentă, privind referirea magistratului raportor la soluția de principiu adoptată în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, din data de 9.10.2017, potrivit căreia recursul împotriva sentinței prin care s-a soluționat contestația cu privire la rezoluția de clasare pronunțată de către Inspecția Judiciara în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibil atunci când cauza a fost soluționată pe fond potrivit dispozițiilor legii menționate, Înalta Curte le constată neîntemeiate.

Astfel, soluțiile de principiu adoptate de Plenul secției de contencios administrativ și Fiscal au temei legal în art. 126 alin. (3) din Constituție, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 33 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.09.2004, iar finalitatea acestora este stipulată de textele legale menționate ca fiind interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Aceste soluții nu sunt aplicate de judecători cu titlu de normă legală, ei având însă posibilitatea să se servească de interpretarea și argumentele ce au stat la baza adoptării lor, în măsura în care au de soluționat cauze care se circumscriu premiselor avute în vedere la adoptarea soluțiilor de unificare.

Față de toate considerentele expuse și în considerarea art. 457 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", în baza art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca inadmisibil, hotărârea atacată fiind definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1.177 din 7 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2018.

GGC - ED