ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6047/2019

HOTĂRÂRE
28.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6047/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 14.07.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., să dispună începerea cercetării disciplinare împotriva magistraților care au soluționat cu rea-credință sau cu gravă neglijență cauza penală finalizată prin sentința pronunțată în dosarul nr. x/2015 de la Judecătoria Sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 3885 din data de 06 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3885 din data de 06 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, anularea rezoluțiilor date de Inspecția Judiciară și obligarea pâțrâtei să dispună începerea cercetării disciplinare împotriva magistraților care au soluționat cu rea-credință sau cu gravă neglijență dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reglementând principiul legalității căilor de atac, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta...", iar potrivit art. 129 din Constituția României "împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Dispozițiile care reglementează căile de atac sunt, așadar, norme imperative, de la care nu se poate deroga.

În prezenta cauză, recurenții au exercitat calea de atac împotriva sentinței nr. 3885 din data de 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva rezoluțiilor de clasare nr. x/2016 6.05.2014 și nr. 1466/IJ/843/DIJ 06.04.2014.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă*);

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă".

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă.

Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentința Curții de Apel București, recurată în cauza de față, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosarului de față poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3885 din data de 6 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1895/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.06.2016, reclamantul A. a solic
ÎCCJ 2018-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4044/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
ÎCCJ 2019-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/20
ÎCCJ 2020-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2020
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2020
Ședința publică din data de 27 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrat
Sursă