ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1959/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 9 septembrie 2020, în cadrul dosarului nr. x/2017 recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 460 din vechiul C. proc. civ.

În cadrul dosarului nr. x/2017 s-a soluționat contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017*, prin care reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea/anularea Rezoluției inspectorului șef din 06.09.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017, desființarea/anularea Rezoluției de clasare a inspectorului judiciar din 27.07.2017, dispusă în lucrarea nr. x/2017, să se admită sesizarea disciplinară formulată cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de către judecător B. și C. în dosar nr. x/2013 apel - Tribunalul Specializat Cluj, soluționat prin decizia civilă nr. 761/26.10.2015, să se dispună începerea cercetării disciplinare și sesizarea C.S.M. cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de către judecător B. și C. în dosar nr. x/2013 apel și în legătură cu motivarea și pronunțarea abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 din aceleași dosar nr. x/2013 apel a Tribunalului Specializat Cluj, în toate ipotezele amintite mai sus să se dispună începerea cercetării disciplinare și sesizarea C.S.M. privind exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență privind pronunțarea complet abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 cât și cu privire la alte abateri disciplinare sesizate de către reclamant sau constatate de către Inspecția Judiciară.

Cauza pe fond a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. și C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal contestatorul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în fața instanței de recurs, recurentul-reclamant a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția sus-amintită.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționalitate

Prin încheierea din 03.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 din vechiul C. proc. civ., formulată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

III. Calea de atac formulată împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare Curții Consituționale

Împotriva încheierii din 03.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, a formulat recurs, reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Curții Constituționale, apreciind că această instanță fiind singura care se poate pronunța asupra inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate.

De asemenea apreciază că instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul mai susține și că instanța a pornunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material, reiterând aceeași idee conform căreia Curtea Constituțională este unica și singura autoritate de drept care poate decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Totodată a susținut recurentul că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

IV. Apărarea formulată în cauză

Initmata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la 18.03.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V. Soluția Înaltei Curți față de recursul formulat împotriva încheierii din 03.02.2021

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat din perspectiva considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

În critica sentinței recurate, reclamantul a invocat un prim motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a emis critici în susținerea acestui motiv, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca neconcludente în susținerea acestui motiv de casare. Cu toate acestea recurentul-reclamant apreciază că instanța investită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale a pronunțat o hotărâre nemotivată, contradictorie și străina de natura cauzei.

Instanța de recurs, față de această opinie, reține următoarele:

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței prevederile Legii nr. 47/1992, care consifențesc procedura de soluționare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Din această perspectivă, instanța de fond a emis o opinie juridică proprie și a pronunțat o soluție argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentului-reclamant.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunțarea unei soluții care respectă îndeaproape cerințele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. și care prezintă în mod clar raționamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situația în care soluția ar urma a a fi reformată de către instanța de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speță instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raționament juridic față de soluția adoptată, considerente pentru care criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., respectiv cele care vizează raționamentul recurentului conform căruia s-a încălcat norme de competență de ordine publică a altei instanțe, în sensul că doar Curtea Constituțională este în măsură să decidă asupra inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate, și că s-au încălcat astfel reguli de procedură care atrag nulitatea hotărârii, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant se află într-o eroare de raționament logico-juridic și confundă procedura de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale stabilită prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu procedura de soluționare efectivă a cererii de constatare a neconstitoționalității unei norme juridice cuprinse într-o lege sau ordonanță, procedură prevăzută la art. 30 și 31 din aceeași lege.

Or, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționalitate, instanța investită cu astfel de cerere are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate imperativ stabilite de lege la alin. (1) - (3) ale art. 29. În speță, instanța investită cu această cerere, fără a efectua un control efectiv de constituționalitate a respectat întocmai procedura prevăzută la art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că nu există argumente logice în critica recurentului prin care susține că instanța a încălcat competența de ordine publică la soluționarea cererii care aparține Curții Constituționale.

Înalta Curte concluzionează că, instanța investită cu cererea de sesizare verifică numai îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și este obligată să se pronunțe asupra îndeplinirii acestor condiții printr-o încheiere, acest act procedural fiind în concret actul de sesizare al CCR, iar controlul efectiv de constituționalitate aparține exclusiv Curții Constituționale. Pentru aceste considerente și constatând că instanța investită cu cererea de sesizare a efectuat doar analiza condițiilor pentru care se poate investi instanța de control constituțional, Înalta Curte constată că și aceste critici întemeiate pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material sunt deasemeni neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor mai sus citate, rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că față de condițiile enumerate mai sus, și textul de lege vizat de controlul de constituționalitate solicitat de reclamant, în mod just instanța a reținut că, în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prevederile art. 460 din vechiul C. proc. civ., privesc procedura de popriere ca modalitate de urmărire silită a bunurilor mobile, în timp ce cauza dedusă judecății are ca obiect o acțiune, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței de contencios administrativ și fiscal (24.10.2017), acțiune care vizează examinarea legalității unei rezoluții de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulțumirea sa față de modul de instrumentare și soluționare a dosarelor nr. x/2011, y/2012, z/2010, w/2016 înregistrate pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosarele nr. x/2011, y/2011, z/2011, w/2013, t/2012, s/2012/al înregistrate pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Cluj și dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București.

Față de această constatare, în mod corect a reținut instanța investită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 460 vechiul C. proc. civ., ca nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Recurentul-reclamant a învocat în susținerea cererii sale de recurs și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. fără indicat în mod cncret critici în susținerea acestui motiv de casare. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 3 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 3 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.