ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 414/2017

Decizia nr. 414/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iunie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 398 din data de 27 mai 2014 emisă de pârâtul B., prin care s-a decis sancționarea sa cu amendă în sumă de 25.000 lei, reținându-se că unele ediții ale emisiunii matinale „x”, difuzate în lunile ianuarie și martie 2014, au conținut un limbaj obscen, de natură a afecta minorii, fiind încălcate prevederile art. 39 din Legea audiovizualului, potrivit cărora difuzarea în serviciile de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a copiilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, aceștia nu pot auzi emisiunile respective, art. 18 din Codul audiovizualului interzicând difuzarea de producții care prezintă limbaj obscen în intervalul orar 6,00 - 23,00.

Prin sentința nr. 3256 din data de 28 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul B.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, în esență, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material în ceea ce privește circumscrierea faptei în textul prevederilor legale ce au constituit temei juridic la aplicarea sancțiunii.

Concluzia instanței de fond că intimata B. ar putea aplica oricare dintre cele două sancțiuni prevăzute distinct de Legea nr. 504/2002, este eronată fiind evident că cele două fapte sunt diferite prevăzute și incriminate de norme diferite și având un regim sancționator diferit.

În opinia recurentei prima instanță ar fi trebuit că constate că fapta în discuție atrage doar incidența privind art. 18 lit. b) din Decizia B. nr. 220/2011, cu sancțiunea prevăzută de art. 144 alin. (2) din aceeași decizie coroborat cu art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, adică somația de intrare în legalitate și doar în cazul în care recurenta nu ar fi intrat în legalitate ar fi fost aplicabilă sancțiunea cu amendă contravențională prevăzută de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 7 mai 2015, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut că fapta pentru care a fost sancționată recurenta constituie o încălcare a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, referirea la art. 18 din cadrul audiovizualului având menirea de a evidenția intervalul orar în care este permisă difuzarea producțiilor audiovizuale cu caracter obscen.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 9 iunie 2016, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În ședința Camerei de Consiliu din 13 octombrie 2016 Completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata recursului în condiții de contradictorialitate.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă SC A. SA a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Decizia nr. 398 din 27 mai 2014 prin care s-a decis sancționarea sa cu amendă în sumă de 25.000 lei, reținându-se că unele ediții ale emisiunii matinale „x”, difuzate în lunile ianuarie și martie 2014, au conținut un limbaj obscen, de natură a afecta minorii, fiind încălcate prevederile art. 39 din Legea audiovizualului, potrivit cărora difuzarea în serviciile de radiofuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a copiilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, aceștia nu pot auzi emisiunile respective, art. 18 din Codul audiovizualului interzicând difuzarea de producții care prezintă limbaj obscen în intervalul orar 6,00 - 23,00.

Curtea de apel a analizat detaliat situația de fapt relevantă de raportul de monitorizare a emisiunii matinale ajungând la concluzia că sancțiunea aplicată este legală.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind însușită de instanța de control judiciar pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt ale cărei coordonate relevante nu sunt contestate în cauză.

Prin recursul exercitat se susține, în esență, că temeiul legal reținut în decizia contestată, respectiv art. 39 din Legea nr. 504/2002 și art. 18 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual reglementează fapte diferite, a căror săvârșire atrage sancțiuni diferite, iar nu o singură faptă, cum în mod greșit s-a reținut în decizia contestată.

Totodată, se susține încadrarea faptei săvârșite în prevederile art. 18 lit. b) din Decizia B. nr. 220/2011, situație în care sancțiunea aplicată ar consta în somația de intrare în legalitate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”, iar conform art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind cadrul de reglementare a conținutului audiovizual „nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00-23.00 producții care prezintă b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen”.

Din interpretarea acestor norme legale, se observă că legiuitorul urmărește sancționarea difuzării emisiunilor cu un conținut licențios, într-un interval orar în care minorii au acces neîngrădit, interval definit în cuprinsul dispozițiilor art. 18 din Decizia nr. 220/2011.

Instanța de control judiciar reține că în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002, B., în calitatea sa de garant al interesului public și de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale este autorizat să emită decizii cu caracter de norme de reglementare să elaboreze instrucțiuni și să emită recomandări.

În condițiile în care emisiunile ce au făcut obiectul raportului de monitorizare au fost difuzate în intervalul orar 7.00-10.00, de luni până vineri, oră accesibilă minorilor, în mod legal autoritatea intimată a reținut încălcarea de către recurenta-reclamantă atât a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cât și a dispozițiilor art. 18 lit. b) din cadrul audiovizualului care stabilesc intervalul orar în care este interzisă difuzarea unor programe cu conținut obscen, în scopul asigurării protecției minorilor.

Contrar susținerilor recurentei, analiza deciziei contestate evidențiază faptul că la aplicarea sancțiunii s-a avut în vedere că un conținut ca cel difuzat de recurentă pe parcursul a patru ediții, într-un interval orar în care minorii au acces neîngrădit, nu poate reprezenta un model de educație în dezvoltarea armonioasă a minorilor.

Nefondate sunt și criticile referitoare la individualizarea sancțiunii aplicate întrucât în raport de criteriile legale reglementate a art. 90 alin. (4) Legea nr. 504/2002, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că subiectele abordate de realizatorii „x” în emisiunile difuzate în datele de 21 ianuarie 2014, 24 ianuarie 2014, 13 martie și 14 martie 2014, maniera în care au fost comentate respectivele subiecte și dialogul purtat între realizatori au fost de natură a conferi respectivelor ediții natura unor producții cu caracter obscen, ce justifică aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, nefiind vorba despre afirmații izolate ce ar putea fi calificate cuvinte nepotrivite, pentru a justifica, astfel cum susține recurenta, doar aplicarea sancțiunii mai ușoare, a somației publice.

7.Temeiul legal al soluției instanței de recurs;

Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 3256 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.