ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2204/2009

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2204 din 11 iunie 2009

Prin sentința penală nr. 359/D din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății formulată de inculpat din art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., în art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și art. 81 din O.U.G. 195/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului Ț.N. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen. și părăsirea locului accidentului prevăzut de art. 81 din O.U.G. 195/2002 (actual nr. 89 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, modificată prin O.U.G. 69/2007), întrucât faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. nu au fost acordate despăgubiri civile părților civile L.G., Spitalul Municipal Moinești și Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău.

S-a luat act că părțile vătămate M.R. și C.E. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 40/P/2004 din 21 februarie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului Ț.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor deosebit de grav și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 174 alin. (1) – 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În rechizitoriu se susțin următoarele:

Din luna septembrie 2002, victima L.O. a fost prieten cu partea vătămată M.R.(a se vedea declarația părții vătămate f. 31).

Începând cu luna iunie 2003, victima L.O. a mers la lucru în Italia.

J.A.N. a locuit în localitatea Zemeș, județul Bacău.

În luna mai 2003, acesta s-a împrietenit cu numita Z.A. din localitatea Zemeș. La mijlocul lunii iunie 2003, Z.A. a fost chemată de J.A.N. în București și a locuit în apartamentul din sector 2, aparținând inculpatului Ț.N. Acesta din urmă și J.A.N. erau prieteni.

Z.A. a intervenit pe lângă M.R., pe care o cunoștea și a chemat-o și pe aceasta în București. Partea vătămată M.R. și inculpatul Ț.N. au locuit împreună în apartamentul aparținând acestuia din urmă. În vara anului 2003 aceștia, împreună cu alți tineri, au fost pe litoralul Mării Negre.

La mijlocul lunii august 2003, M.R. a fost sunată de victima L.O., fostul ei prieten și a rugat-o să revină în localitatea Zemeș. M.R. și Z.A., fără a încunoștiința pe inculpatul Ț.N., respectiv pe J.A.N., au părăsit municipiul București și au venit în localitatea Zemeș. Victima L.O. și partea vătămată M.R. au reluat relațiile de prietenie. Victima L.O. a aflat despre relațiile părții vătămate M.R. cu inculpatul Ț.N. Datorită acestui fapt, între victimă și partea vătămată M.R. au avut loc discuții contradictorii. L.O., la data de 10 octombrie 2003, s-a interesat de aceste relații la locuința numitei Z.A., ocazie cu care a lovit-o. Z.A., se pare că (a se vedea declarația numitei M.R. – f. 31-32) l-a anunțat de acest fapt pe J.A.N.

La data de 4 octombrie 2003, inculpatul Ț.N., împreună cu J.A.N., J.A., sora acestuia și cetățeanul italian V.V. s-au deplasat cu autoturismul BMW, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare din București, în orașul Piatra Neamț și apoi în localitatea Zemeș.

În localitatea Zemeș se afla și partea vătămată C.E. din localitatea Florești, județul Prahova, care, împreună cu concubina sa A.C., venise la locuința numitei B.N., bunica concubinei sale. Partea vătămată C.E. se împrietenise cu victima L.O.

La data de 12 octombrie 2003, în jurul orei 12,00, partea vătămată C.E. s-a întâlnit cu victima L.O.(f. 48) și l-a ajutat să repare autoturismul D. 1310 , pe care acesta din urmă îl cumpărase, fără a fi înmatriculat pe numele său.

În jurul orei 19,30, partea vătămată C.E. și victima L.O. s-au întâlnit și s-au înțeles să meargă la locuința părții vătămate M.R. din localitatea Zemeș.

Inculpatul Ț.N. a venit cu autoturismul marca BMW în fața blocului din localitatea Zemeș, unde locuia M.R.

În acest timp, a venit cu autoturismul D. 1310, victima L.O., care era însoțit de C.E. M.R. s-a urcat în autoturismul victimei L.O. Inculpatul Ț.N., cu autoturismul său,a blocat drumul, intenționând să nu lase pe victima L.O. să plece.

Inculpatul Ț.N. și victima L.O. s-au amenințat reciproc. Victima L.O. cu autoturismul D. 1310 a intenționat să se deplaseze spre orașul Moinești. În autoturism se afla, pe scaunul din dreapta față, partea vătămată C.E., iar pe bancheta din spate, partea vătămată M.R. Inculpatul Ț.N. i-a urmărit cu autoturismul său.

Inculpatul Ț.N. a încercat să lovească intenționat, cu autoturismul său D. 1310, condusă de către victima L.O.

În momentul în care a ajuns în apropierea blocului, la parterul căruia se află farmacia și dispensarul uman din localitatea Zemeș, inculpatul Ț.N. a încercat să lovească autoturismul condus de victimă. Aceasta a fost atenționată de către M.R. și a virat, pe o stradă laterală, mărginită de blocul în care se afla farmacia, dispensarul uman din Zemeș și barul D. SRL.

În actul de sesizare al instanței se reține că intenția inculpatului de a încerca să lovească autoturismul condus de victimă rezultă din următoarele mijloace de probă: declarațiile numitei M.R.(f. 31-32, 51-54), declarațiile părții vătămate C.E.(f. 48-50), procesul verbal de reconstituire prin care M.R. indică traseul pe care s-a deplasat autoturismul condus de victimă și locul unde inculpatul Ț.N. a încercat, intenționat, să lovească autoturismul condus de victimă (f. 106-109), declarația martorului S.M.(f. 60-61) și procesul verbal de reconstituire (f. 98-100), din care rezultă că autoturismul D. 1310 a ieșit de pe strada laterală menționată, martorul declară că a cunoscut autoturismul și pe victima L.O.

Inculpatul Ț.N. s-a deplasat la locuința bunicii numitului J.A., la o distanță de 200-250 metri de locul unde a încercat intenționat să lovească autoturismul condus de victimă (a se vedea declarația inculpatului Ț.N. – f. 82) și l-a luat în autoturism pe J.A.N.

Inculpatul Ț.N. a continuat să urmărească, cu autoturismul său, pe cel condus de victima L.O.

Martorul S.M.(f. 60-61) confirmă că o persoană din autoturismul BMW de culoare roșie, s-a interesat dacă a trecut prin acel loc autoturismul, condus de victima L.O.

Partea vătămată M.R. precizează că, pe strada laterală pe care a intrat după ce inculpatul a încercat să lovească cu autoturismul, au staționat cca. 5-10 minute (f. 106-109). În această perioadă de timp, inculpatul Ț.N. a avut suficient timp să se deplaseze la locuința bunicii lui J.A., situată la o distanță de cel mult 250 metri, pentru a-l lua pe acesta din urmă.

Martorul Z.C. a văzut că, în apropierea podului denumit P., ce traversează Tazlăul Sărat din localitatea Zemeș, autoturismul marca BMW urmărea cu viteză mare autoturismul D. 1310, condus de către victima L.O. Martorul Z.C. cunoștea ambele autoturisme. Acesta se afla la o distanță relativ mică de locul unde s-a produs accidentul și precizează că, imediat după producerea acestuia a mers la locul unde s-a produs; martorul relatează aspecte privind producerea accidentului (f. 92-96, 122-124). Declarația martorului a fost înregistrată și pe casetă video.

Inculpatul Ț.N. a lovit intenționat autoturismul condus de victima L.O., urmărind să-i ucidă pe acesta și pe părțile vătămate C.E. și M.R., aflate în autoturism sau acceptând această posibilitate.

În momentul în care se afla pe drumul județean 117 în sensul de deplasare Zemeș - Moinești, în apropiere de podul denumit P., victima L.O. conducea autoturismul cu o viteză de 90-100 km/h. Drumul județean DJ 117, în zona respectivă este format din următoarele tronsoane curbă la stânga, un tronson drept cu o lungime de aproximativ 200 metri, curbă la dreapta cu o lungime de 400 metri și apoi podul de peste râul Tazlău, cu lungime totală de 43,20 metri. Partea vătămată M.R. a văzut că din spate se deplasa cu viteză autoturismul BMW condus de inculpatul Ț.N. și a atenționat victima, că intenționează să-l lovească. Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic auto conf. dr. ing. C.N., inculpatul Ț.N. conducea autoturismul cu o viteză de 115 km/h (f. 13). Inculpatul a lovit în partea dreaptă spate și lateral dreapta spate autoturismul D. 1310, condus de victima L.O. Intuind posibilitatea de a părăsi suprafața carosabilă și de a lovi capul podului sau balustrada din stânga, L.O. a încercat o manevră de redresare, prin viraj de dreapta, a autoturismului, manevra de redresare spre dreapta cu reducerea vitezei, prin frânare energică, nu a reușit și, ca urmare, autoturismul s-a ciocnit cu partea dreaptă față de balustrada podului și a căzut în gol de la o înălțime de 6 metri, cu răsucire în aer, la un unghi final de 180 metri. La fața locului, după producerea accidentului, au venit martorii H.D.I.(f. 52), N.M.C.(f. 65-66) care au ajutat, împreună cu alte persoane, să iasă din autoturism părțile vătămate M.R., C.E. și pe victima L.O.

În actul de sesizare se susține că inculpatul a intrat în coliziune în mod intenționat cu autoturismul condus de victimă, acest lucru rezultând din următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate M.R. și C.E.(f. 31, 33, 41-54) care confirmă faptul că inculpatul, după ce anterior a încercat să lovească cu autoturismul său pe cel condus de victima L.O., în momentul în care se afla pe podul denumit „roșu”, a intrat în coliziune intenționată, lovind partea dreaptă și dreapta spate a autoturismului D. 1310, condus de victima L.O.

Declarațiile părților vătămate sunt confirmate de rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 104 din 2004 al I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean Iași, pe caroseria autoturismului D. 1310, s-au identificat urme specifice de tamponare, în partea dreaptă spate. Aceste urme constau în deformarea spoilerului spate în partea dreaptă sus, cu lipsă de material și deformarea prin comprimare a ultimei clame de fixare a acestuia pe suportul metalic.

De asemenea, cu ocazia examinării autoturismului BMW, s-a constatat o urmă dinamică de frecare care ar fi putut fi creată în urma unui contact fizic cu un alt autovehicul (f. 126-142).

Prin raportul de expertiză tehnică, efectuat de expertul tehnic auto conf. dr. ing. C.N., se stabilește existența unor avarii la autoturismul D. 1310 care sunt rezultatul impactului cu un alt autovehicul cu balustrada podului din beton armat.

Avariile produse la impactul cu un alt autovehicul sunt următoarele: deformarea armăturii metalice a spoilerului spate (fig. 8, pag. 116, fig. 9,10,11, pag. 117, fig. 9, pag. 133), deformarea clemei de prindere din extrema dreaptă pe armătura metalică a spoilerului spate (fig. 16,17, pag. 119, fig. 13, pag. 135, dos. pen.), distrugerea spoilerului spate din partea dreaptă (fig. 3, pag. 115, fig. 4, pag. 130, fig. 8, pag. 132, fig. 16-17, pag. 137, dos. pen.), distrugerea părții laterale a spoilerului spate în trei fragmente și lipsa porțiunii superioare (fig. 10, expertiză tehnică, fig. 7, pag. 116, fig. 8 - pag. 132, fig. 18, pag. 138, dos. pen.), deformarea panoului spate, în partea dreaptă cu înfundarea acestuia pe o adâncime de 2,2 cm (fig. 5, 6, 7, expertiză tehnică; fig. 13-14, pag. 118, fig. 15, pag. 119, fig. 11, pag. 134, fig. 14, pag. 135, dos. pen.), deformarea aripei spate dreapta, prin înfundare pe o zonă eliptică cu dimensiunile 20 x 15 cm și o adâncime de 0,3 cm, la nivelul porțiunii lipsă din partea laterală dreapta a spoilerului spate (fig. 8,9,11,12,13,14, 15, 16 – expertiză tehnică, fig. 4, pag. 115, fig. 6, pag. 116, fig. 8, pag. 132, dos. pen.), aripa spate dreapta, deasupra nervurii acesteia, se observă și o serie de zgârieturi sub forma a trei linii perfect paralele, cu lungimea de 50 cm (fig. 8,9,11,12,13 – expertiză tehnică).

Prin această expertiză s-au stabilit și avariile autoturismului D. 1310 produse la impactul cu balustrada din beton armat, din partea dreaptă a podului, pe sensul Zemeș - Moinești.

Au fost stabilite vitezele de deplasare ale autoturismelor înainte de lovirea intenționată din partea inculpatului, respectiv a autoturismului D. 1310 condus de victima L.O., de 90-100 km/h, iar a autoturismului BMW, condus de inculpatul Ț.N., de 115 km/h.

S-a stabilit dinamica producerii accidentului, confirmându-se că: la deplasarea pe drumul județean DJ 117 cu carosabilul umed, autoturismul D. 1310, a fost tamponat de un alt autovehicul, în partea dreaptă spate și lateral dreapta spate și împins spre partea stângă a sensului de deplasare Zemeș – Moinești. Conducătorul autoturismului a încercat manevra de redresare prin viraj dreapta cu frânare energică, dar datorită vitezei de deplasare mari și carosabilului umed, această manevră nu a fost eficientă.

Autoturismul s-a ciocnit cu balustrada din partea dreaptă a podului pe o lungime de 0,65 m, a trecut prin degajarea de 8 – 10 m din această balustradă, a căzut în gol de la înălțimea de cca. 6 m și, în cădere, s-a răsucit, căzând de pe cupolă în zona cu pietriș din albia râului.

La contactul dur cu suprafața albiei râului, s-a produs rănirea gravă a celor trei persoane din mașină, urmată de decesul conducătorului auto L.O.

Dinamica producerii accidentului confirmă unele aspecte relatate de către martori în declarațiile date.

A fost stabilită traiectoria autoturismului D. 1310 în ipoteza tamponării acestuia de un alt autovehicul, fiind conformă cu dinamica producerii accidentului în cauză.

S-a stabilit că victima L.O., aflată la volan, a încercat să reducă viteza, prin frânare energică pe zona podului, concomitent cu mișcarea de redresare pe dreapta, ținându-se seama de valoarea vitezei de impact între partea frontală a autoturismului și balustrada podului (f. 11, raport de expertiză tehnică). Rezultatul a fost pozitiv stabilindu-se că viteza de ciocnire dintre partea frontală a autoturismului Dacia și balustrada din dreapta a podului a fost de 31,88 km/h, insuficientă pentru a preîntâmpina căderea acestuia în albia râului și rănirea gravă a celor trei persoane.

Urmare accidentului, victima L.O. a decedat înainte de a fi scos din autoturism.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 116/C/2203 a C.M.L. Moinești, avizat de S.M.L. Bacău, moartea lui L.O. a fost violentă, datorându-se stopului cardio-respirator survenit urmare unui politraumatism etc., leziunile fiind grave, sigur și direct mortale, în momentul decesului, alcoolemia a fost absentă (f. 24-27).

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 672/OF/2003 al C.M.L. Moinești, partea vătămată C.E. a prezentat disjuncție sterno-claviculară și fractură stiloidă cubitus, leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.

În conformitate cu certificatul medico-legal nr. 619/E/2003 al C.M.L. Moinești, s-a stabilit că M.R., a prezentat un politraumatism obiectivat prin fractură de claviculă, pneumotorax drept posttraumatic etc., leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Din coroborarea materialului probator existent la dosar instanța a reținut că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului.

Inculpatul și-a susținut în mod constant, încă de la primele declarații, nevinovăția, arătând că, în data de 12 octombrie 2003 s-a întâlnit cu M.R. în fața blocului acesteia, unde se afla și victima L.O., că între ei a avut loc o altercație, că acesta l-a amenințat, după care victima, împreună cu partea vătămată M. au plecat. Inculpatul a plecat și el, având același drum, a mers în spatele D. conduse de victimă. În fața complexului Zemeș a vrut să-i depășească, dar D. a frânat brusc și a virat stânga, inculpatul a reușit să evite impactul, depășind prin dreapta. Apoi, inculpatul a mers la numita O.O., a luat-o și au mers împreună la bunica martorului J.A., cu care inculpatul s-a întors la Complexul Zemeș pentru a o căuta pe victimă. Întrucât nu l-au găsit, au plecat, în același scop, la bunica părții vătămate M.

Nefiind de găsit nici acolo, cei doi au mers la domiciliul martorei O.O. unde au ajuns în jurul orei 19,30 și au parcat mașina în curte.

Inculpatul a arătat că, aflând că victima se îndrepta spre Moinești, a luat-o în acel sens, dar nu a ajuns la podul pe care a avut loc accidentul aflat la ieșirea din localitatea Modârzău, întrucât s-a întors din drum la intrarea în localitate. A mai arătat că, anterior datei de 12 octombrie 2003 autoturismul său prezenta avarii – lampa spate stânga spartă, oglinda stângă spartă și bandoul de cauciuc zgâriat în partea dreaptă spate.

Versiunea inculpatului a fost confirmată de declarația martorei O.O., care arată că inculpatul, însoțit de vărul său, martorul J.A., au venit la domiciliul său în jurul orelor 20,00, au parcat mașina în curte, iar pe la orele 21,00, au plecat pe jos spre locuința lui J. Mașina a rămas în curtea martorei, care declară că, în acea împrejurare nu a văzut ca aceasta să prezinte avarii de vreun fel. La rândul său, martorul J.A. declară că se afla la familia B., când inculpatul a venit și i-a relatat că a fost agresat de niște localnici, la Complexul Zemeș. Au aflat de la martorul S. că mașina condusă de victima L.O. a luat-o înspre Moinești. Au mers mai întâi pe la bunica R.M., dar, întrucât victima nu se afla acolo, și-au continuat drumul până la Modârzău, unde în zona clubului s-au întors.

Partea vătămată C.E., care și-a menținut declarațiile pe parcursul procesului penal, a arătat în a doua declarație de la urmărirea penală (f. 48-49 dos.urm.pen.) că, în dreptul Farmaciei Zemeș, inculpatul a vrut să-i lovească din spate, fiind avertizați de M.R. în acest sens, victima reușind să vireze pe o stradă laterală, unde s-au oprit. Inculpatul a coborât, s-a uitat în direcția lor și a plecat în direcția Moinești. Victima L.O. a revenit în șoseaua principală îndreptându-se spre Moinești. La podul de pe Modârzău au văzut venind din spate, cu viteză mare, o mașină, iar victima a accelerat. Partea vătămată C.E. a recunoscut mașina inculpatului, și, după ce au făcut curba, să intre pe pod, M. a avertizat că îi va lovi, moment în care BMW-ul a lovit D. cu partea stângă față în partea dreapta spate a D. , moment în care victima a pierdut controlul asupra volanului și, după ce a derapat, a lovit balustrada podului și s-au răsturnat în albia râului. Partea vătămată a relatat că a văzut că mașina din spate, (deși avea farurile aprinse), era a inculpatului și că cel de la volan era inculpatul. Instanța a reținut că este, însă, de notorietate că, pe timp de noapte este foarte greu, dacă nu imposibil, de a identifica marca unei mașini a cărei fază de drum (faza lungă) este aprinsă în fața celui ce privește.

Aceeași parte vătămată, în prima declarație de la parchet, arată că inculpatul i-a urmărit tot drumul de la farmacie până la pod și că a văzut în BMW o persoană în dreapta șoferului și o alta în spate, însă martorul nu a mai reiterat aceste din urmă afirmații și în fața instanței.

Instanța a mai reținut și un aspect relevant, în sensul că această parte vătămată, cu ocazia confruntării cu inculpatul a arătat că persoana care i s-a prezentat nu seamănă cu persoana pe care a văzut-o la blocul R.M.

De asemenea, celălalt ocupant al autovehiculului D., partea vătămată M.R., în primele două declarații de la urmărirea penală (f. 28 și 31 dos.urm.pen.) a arătat că nu își mai amintește nimic legat de momentul accidentului (declarațiile din 29 octombrie 2003 și 4 noiembrie 2003), însă la confruntarea cu inculpatul de la urmărirea penală (f. 33 dosar u.p.) arată că au fost izbiți de un BMW, știa că era condus de inculpat, pentru că anterior o vizitase la bloc, dar nu reține împrejurările producerii izbiturii. Cu aceeași ocazie, partea vătămată a arătat că, atunci când a venit la blocul unde locuiește, inculpatul era însoțit de doi băieți, aspect neconfirmat de celelalte probe administrate în cauză. În următoarea declarație de la urmărirea penală din 12 februarie 2004, precum și în procesul verbal de conducere în teren (f. 106 dos. u.p.) a revenit și a arătat că nu își mai amintește momentul accidentului și nu poate afirma cu certitudine că autoturismul victimei a fost lovit de inculpat, iar la o nouă confruntare cu inculpatul (f. 75-76 dos. u.p.) a arătat că ea a fost cea care l-a atenționat pe victima L. că vor fi loviți, dar nu își mai amintește că a repetat avertizarea și când se aflau pe pod, însă partea vătămată C. i-a spus acest lucru. În fața instanței, partea vătămată a arătat că nu-și amintește de ce victima a frânat brusc în fața Complexului Zemeș și că nu își amintește nimic despre accident, că a fost vizitată la spital de partea vătămată C., care i-a povestit cele declarate de ea la urmărirea penală și a sfătuit-o să declare în acest mod, spunându-i că ulterior își va aminti și ea. A arătat că a precizat procurorului că cele relatate nu au fost percepute personal de ea, dar acesta nu a menționat acest lucru în declarație.

S-a mai reținut de către instanța de fond că principalul și singurul martor ocular al acuzării – martorul Z.C., în vârstă de 15 ani la data faptei, în declarația de la urmărirea penală, luată la data de 18 februarie 2004, a arătat că se afla în fața barului situat la 20 metri de pod, când a văzut cum trece în viteză autoturismul D. al victimei, iar la jumătate de minut a trecut în viteză o altă mașină. S-a auzit o bufnitură, s-a uitat și a văzut D. care s-a izbit de balustradă și s-a răsturnat de pe pod. A văzut că mașina care lovise din spate D. era oprită și, la lumina stopurilor, a văzut că acea număr de înmatriculare de București și a recunoscut emblema BMW. Declarația martorului a fost filmată pe casetă video, atașată la dosar. Din vizionarea casetei, instanța a reținut următoarele:

Mai întâi, sub aspect procedural, caseta a fost filmată la 19 februarie 2004, a doua zi după ce a fost luată prima declarație în formă scrisă. Deși la luarea declarației, în data de 18 februarie 2004, se consemnează că a asistat și un martor asistent, F.A., la filmarea casetei nu se prezintă același lucru. Potrivit art. 81 C. proc. pen., până la vârsta de 14 ani ascultarea martorului minor se face în prezența unuia dintre părinți ori a tutorelui, prevedere legală încălcată de procuror la prima audiere a martorului. Abia la declarația luată martorului la 13 ianuarie 2005, a fost asistat de mama sa. Cu privire la conținutul declarației de pe casetă, instanța reține că martorul a declarat cu o diferență de nuanță față de declarația scrisă. Martorul nu declară că a văzut autoturismul BMW cum ar fi lovit D., ci că a auzit două bufnituri. După prima bufnitură, a auzit o mașină că s-a oprit, apoi altă bubuitură, când D. a căzut de pe pod. Martorul a arătat că a presupus că autoturismul BMW a lovit D., întrucât s-au auzit două bufnituri, dar el nu a văzut decât D. căzând de pe pod.

S-a reținut că, în declarația olografă dată de martor la 18 februarie 2004, că acesta nu afirmă că ar fi văzut cum D. ar fi fost lovită.

La urmărirea penală s-a efectuat și un proces verbal în care martorul Z. a arătat locul unde se afla când a văzut cele declarate (fila 124 dos. u.p.), astfel, au fost efectuate măsurători din care rezultă că din fața barului unde se afla martorului și până la pod sunt aproximativ 338 pași (și nu 20 m așa cum a declarat acesta). Din ultima fotografie efectuată cu ocazia acestui proces verbal (foto 4, f. 124) instanța a constatat distanța apreciabilă la care se află podul, față de bar, unde se afla martorul, după o curbă aproape în unghi drept, astfel încât era cu neputință ca martorul, pe timp de noapte (în luna octombrie, la ora 19,30 -20,00 este întuneric), să fi văzut la lumina stopurilor, atunci când a frânat pentru a aborda curba deosebit de periculoasă dinaintea podului, că autoturismul care circula în urma D., era marca BMW și,cu atât mai puțin, numărul de înmatriculare.

S-a reținut că martorul, cu ocazia întocmirii procesului verbal a declarat întocmai ca și la declarația filmată, doar că a auzit cele două bufnituri, nu că ar fi văzut autoturismul BMW că ar fi lovit mașina condusă de victima L.O.

S-a constatat că declarația martorului Z.C. prezintă semne de întrebare și sub aspectul faptului că acesta a relatat în amănunt aspecte referitoare la relațiile părții vătămate M.R. cu victima, de plecarea acesteia la București unde a locuit cu inculpatul, de acuzațiile că ar fi sustras bunuri din locuința inculpatului, de relațiile lui J.N. cu Z.A., apreciindu-se ca fiind curios cum de un adolescent în vârstă de 15 ani are cunoștință de aceste lucruri, în condițiile în care nu a pronunțat numele inculpatului, în fața instanței declarând că nu îl mai văzuse pe acesta până în acel moment. Instanța a considerat curioasă și împrejurarea că martorul cunoștea mașina inculpatului în condițiile în care inculpatul locuia în București, iar martorul nu i-a pronunțat măcar numele, drept dovadă că l-ar fi cunoscut.

La cea de-a doua declarație luată martorului Z., în faza de urmărire penală, la 13 ianuarie 2005, deși apărătorul inculpatului solicitase să fie încunoștiințat de audiere pentru a asista, procurorul l-a audiat pe martor fără a lua în considerare cererea acestuia.

În fața instanței, însă, martorul Z.C. nu a menținut declarațiile de la urmărirea penală, arătând că a fost insultat de procuror și amenințat, că la prima declarație nu a fost prezentă mama sa, iar a doua declarație a fost luată, de asemenea, în lipsa mamei, care a fost adusă ulterior să semneze. În fața instanței, martorul a declarat că nu a văzut D. decât atunci când era căzută în râu, că a auzit o bufnitură, că nu a mai văzut altceva, iar distanța de la bar până la pod este de 300 m. A mai arătat că, și cu ocazia luării declarației și a procesului verbal de conducere în teren amintit mai sus, a menționat doar cele relatate în instanță, dar procurorul i-a dictat conținutul declarației.

Din analiza declarațiilor martorului Z.C. și coroborarea acestora cu celelalte probe, instanța de fond a reținut că declarația dată în fața acesteia reprezintă adevărul.

Pentru lămurirea aspectelor legate de faptul dacă între cele două autoturisme a avut loc un contact fizic, instanța a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice criminalistice.

Autoturismul inculpatului a fost cercetat prima dată în luna noiembrie 2003 (proces verbal f. 43, dos u.p., fără ziua încheierii), iar expertizarea acestuia a avut loc prima dată la 18 februarie 2004. Cu aceste două ocazii nu au fost identificate urme de tamponare, ci doar avariile pe care le-a amintit inculpatul ca existând anterior datei de 12 octombrie 2003 – lampa spate stânga spartă, oglinda stânga spartă și bandoul de cauciuc zgâriat în partea dreaptă spate. Cu aceste ocazii, s-a constatat că autoturismul nu prezintă avarii în partea frontală.

În faza de urmărire penală, au fost efectuate două expertize. Prima dintre acestea, efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași a concluzionat că la autoturismul BMW 320 s-a constatat o singură urmă dinamică de frecare, pe bandoul de cauciuc al barei din spate, în colțul stâng, iar pe caroseria D. 1310, s-au identificat urme specifice de tamponare în partea dreaptă sus, cu lipsă de material și deformarea, prin comprimare, a ultimei clame de fixare. Se reține că urmele identificate pe autoturismul BMW 320, la datele la care a fost examinat, nu au fost create în urma unui contact fizic între acesta și autoturismul D., iar analiza spectrometrică în infraroșu a unei bucăți din spoilerul spate al D. din zona în care prezenta urme de tamponare, nu a relevat prezența de material din care este confecționat bandoul de cauciuc al barei din față al autoturismului BMW (f. 142, dosar u.p.).

Afirmația din rechizitoriu, cum că această expertiză atestă impactul dintre cele două autoturisme pentru că pe autoturismul BMW s-au găsit urme de frecare a fost apreciată de instanța de fond ca fiind necorespunzătoare adevărului, având în vedere că respectivele urme au fost găsite pe bara din spate și nu pe cea din față stânga a BMW-ului, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi lovit D. condusă de victimă.

Cea de-a doua expertiză efectuată– și singura care îl incriminează pe inculpat – s-a considerat că a fost efectuată de un specialist – inginer C.N. și nu de un expert autorizat. Existând contradicții flagrante între cele două expertize (contradicții care nu au fost lămurite de procuror prin dispunerea unei alte expertize așa cum obligă art. 125 C. proc. pen. în etapa cercetării judecătorești au fost dispuse alte expertize criminalistice, având ca obiective stabilirea dinamicii producerii accidentului, dacă a existat contact fizic între cele două autoturisme.

Expertiza efectuată de expert N.D.(f. 264-182 dos. inst.) conține aceleași concluzii ca și expertiza efectuată la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași – că între cele două autoturisme nu a existat contact fizic și că producerea accidentului a avut ca și cauze viteza excesivă cu care circula autoturismul D., configurația drumului – curbă deosebit de periculoasă – și condițiile meteo carosabil umed.

A fost dispusă o nouă expertiză la I.N.E.C. București, care a confirmat concluziile raportului de expertiză Iași.

Din constatările efectuate s-a reținut că autoturismul D. prezenta o deformare a părții superioare a panoului spate situat deasupra lămpii dreapta spate, în zona lămpii de mers înapoi, dar tripla nu a prezentat avarii ca urmare a unui impact. Cu ocazia cercetării spoilerului spate s-a constatat că acesta era spart în partea superioară, cu lipsă de material în zona colțului dreapta spate.

După demontare, partea metalică a barei de protecție a revenit la forma inițială, nemaifiind deformată sau tensionată, poziția deplasată fiind datorată poziției suportului de prindere a barei de protecție.

Expertiza a concluzionat că nu se poate reține că a existat un contact între cele două autoturisme anterior producerii evenimentului rutier, nu se poate stabili dacă tamponarea autoturismului D. a putut determina lovirea balustradei și răsturnarea în albia râului,necunoscându-se momentul și locul unde a fost pierdut controlul direcției de deplasare de către numitul L.O. și amplitudinea manevrelor efectuate de conducătorul autoturismului D.

Întrucât, cu ocazia acestei expertize s-a constatat prezența pe caroseria autoturismului D. a două pete roșii cu aspect de vopsea, a fost dispus un supliment de expertiză la I.N.E.C. București pentru a lămuri modalitatea de producere a acestora, dacă pot proveni de la mașina inculpatului, raportat la stratul de vopsea existent pe mașina acestuia la momentul producerii accidentului.

S-a răspuns, în suplimentul de expertiză, că nu se poate stabili modalitatea producerii celor două pete raportat la poziționarea lor pe caroseria autoturismului BMW, nu se poate stabili prin analiză spectrometrică compoziția chimică a acestora, fiind insuficiente, nu poate fi identificat stratul de vopsea aflat pe BMW, în condițiile în care acesta a fost revopsit, după cum a afirmat inculpatul la termenul la care s-a dispus suplimentul de expertiză.

S-a reținut că suprafața de caroserie pe care au fost constatate petele, nu a prezentat urme de deformare.

Coroborând materialul probator existent la dosar, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului Ț.N. pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că a tamponat autoturismul în care se aflau victima L.O. și părțile vătămate C.E. și M.R.. Declarația constantă a părții vătămate C.E. și declarația din faza urmăririi penale a martorului Z.C. sunt contrazise de declarațiile aceluiași martor din faza cercetării judecătorești, față de declarațiile martorilor J.A., O.O., ale părții vătămate M.R. din faza de judecată și prima declarație de la urmărirea penală, de declarațiile constante ale inculpatului, cât mai ales, de expertizele criminalistice efectuate în cauză – probe științifice – ale căror concluzii concordante și fără dubiu atestă că între autoturismul condus de inculpat și autoturismul D., condus de victima L.O. nu a existat un impact, fie el sub formă de tamponare, frecare, ștergere.

S-a apreciat că prezența autoturismului inculpatului pe podul despre care s-a făcut vorbire la momentul producerii accidentului de către autoturismul D. nu este probată dincolo de orice dubiu. Întreg probatoriul converge spre concluzia că victima L.O., pe fondul vitezei excesive de aproximativ 100 km/h, a pierdut controlul volanului pe un carosabil umed, la ieșirea din curba periculoasă aflată la capătul podului peste râul Modârzău și, aflat într-o stare de surescitare nervoasă cauzată de conflictul verbal anterior cu inculpatul și cu prietena sa, partea vătămată M.R. în mașină, acesta din urmă atestat de partea vătămată C.E. Prima bufnitură de care vorbește martorul Z. s-a constatat că nu putea proveni, în aceste condiții, decât de la impactul pe care l-a produs lovirea D. de parapetul de beton al podului, iar a doua bufnitură, de căderea autoturismului în albia râului.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului instanța a reținut că balustrada podului fusese, anterior incidentului, distrusă pe o suprafață de aproximativ 7 m, impactul autoturismului D. condus de victimă, lărgind suprafața cu încă aproximativ 1 m, astfel încât, dacă ar fi existat un impact cât de mic între cele două autoturisme, urmat sau nu de împingere, martorul Z. ar fi auzit trei zgomote – primul de la impactul dintre mașini, al doilea de la lovirea de balustradă, iar al treilea de la impactul cu solul în albia râului Modârzău.

S-a apreciat că victima a condus, la rândul său, cu viteză ridicată și anterior accidentului, după cum arată partea vătămată C.(f. 17 dosar u.p.) în zona Complexului Zemeș – 90 km/h, iar înainte de intrarea în curba deosebit de periculoasă dinaintea podului, după cum a precizat tot aceeași parte vătămată, victima a accelerat la 90-100 km/h, așa cum concluzionează și expertizele efectuate în cauză. S-a reținut că și dacă s-ar fi admis ipoteza în care inculpatul ar fi urmărit cu mașina autoturismul Dacia, în cauză nu se poate stabili cu certitudine existența unui impact dintre cele două autovehicule și care să fi avut drept consecință căderea autoturismului în albia râului,  în condițiile în care cele trei expertize efectuate în cauză (Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, a expertului N.D. și a I.N.E.C. București) nu au putut stabili că între cele două autoturisme a existat un impact, cercetarea mașinii inculpatului a fost efectuată prima dată la aproape o lună de la accident și a probelor testimoniale parțial contradictorii, instanță a constatat că nu se poate reține cu certitudine vinovăția inculpatului, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție.

Instanța de fond a considerat că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, aceasta a dat eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului „ (in dubio pro reo).

Instanța de fond a reținut situația de fapt în baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, certificat medico-legal nr. 619/E/2003 și raport de constatare medico-legal nr. 672/2003 și nr. 116/C/2003, declarațiile martorilor: L.I., S.M., Z.C., H.D., Z.A., N.M. și J.A.N., proces verbal de confruntare, rapoartele de expertiză tehnică criminalistică f. 152-179 și f. 125-142, dosar u.p. și f. 274-282, 89 și 143 dos. inst., declarațiile inculpatului.

Prin avocat ales, inculpatul a cerut, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe părțile vătămate M.R. și C.E. din tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., în sensul înlăturării agravantei referitoare la omorul deosebit de grav având în vedere Decizia nr. 5 din 20 februarie 2006, pronunțată de I.C.C.J. prin care, soluționând recursul în interesul legii, a hotărât că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite în această împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor – simplu, calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane, cât și tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs.

Prima instanță a arătat că agravanta prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. nu este aplicabilă în cazul faptelor menționate, pentru următoarele considerente:

Decizia I.C.C.J. enunțată are în vedere cazul în care actele de violență s-au săvârșit asupra a două persoane din care una a decedat și alta nu. În speță, acțiunea s-a exercitat asupra a trei persoane din care una a decedat, iar celelalte două nu. Dispozițiile art. 176 lit. b) C. pen. se rețin în ipoteza în care se produce efectiv moartea a cel puțin două persoane – omor deosebit de grav în formă continuată, respectiv când nu se produce decesul a cel puțin două din victimele vizate. Această interpretare se deduce din motivarea recursului în interesul legii enunțat. Cum în cauză acțiunea referitoare la părțile vătămate M.R. și C.E. nu le-a produs moartea, se poate reține agravanta omorului deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. b) C. pen., în forma tentativei. Așa fiind, s-a reținut că încadrarea juridică din rechizitoriu este corectă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în cadrul termenului legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:

Mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, astfel: declarația victimei M.R.(f. 31-32, 51-54 dosar u.p.), declarațiile părții vătămate C.E., procesul verbal de reconstituire, prin care victima M.R. a indicat traseul pe care s-a deplasat autoturismul condus de victima L.O. și locul unde inculpatul Ț.N. a încercat intenționat să lovească autoturismul condus de victimă, declarațiile inculpatului Ț.N., care arată că s-a deplasat la casa bunicii numitului J.A., care se afla la o distanță de 200 m de locul unde a încercat să lovească autoturismul condus de victimă, declarația martorului Z.C., care precizează că a văzut în apropierea podului P. autoturismul marca BMW, ce urmărea cu viteză mare autoturismul D. 1310 condus de victimă și, fiind în apropiere, a relatat aspecte privind producerea evenimentului, declarația acestuia fiind înregistrată pe casetă video (aspecte confirmate și de declarațiile martorilor M.R., S.M., L.I.).

Declarațiile martorilor și ale părților vătămate se coroborează cu raportul de expertiză criminalistică nr. 104 din 3 iulie 2004 efectuat de I.N.E.C. – Laboratorul Interjudețean Iași, care a stabilit că pe caroseria autoturismului D. 1310 aparținând victimei, s-au identificat urme specifice de tamponare în partea dreaptă spate (acestea constau în spargerea spalierului spate partea de sus cu lipsă de materie și deformarea prin comprimare a ultimei clame de fixare a acesteia pe suportul metalic, iar cu ocazia examinării autoturismului BMW, s-a constatat urmă dinamică de frecare, care ar fi putut fi creată în urma unui contact fizic cu un alt autoturism.

De asemenea, prin raportul de expertiză tehnic auto efectuat de către expertul tehnic auto conferențiar dr. C.N. s-a stabilit existența unor avarii ale autoturismului D. 1310, care sunt urmare a impactului cu un alt autovehicul. S-au stabilit vitezele de deplasare a celor două autoturisme: D. având o viteză de 90-100 km/h, iar BMW 115 km/h, dinamica producerii evenimentului, respectiv faptul că autoturismul victimei a fost tamponat de un alt autovehicul în partea dreaptă și lateral dreapta spate și împins spre stânga, căzând în gol de la circa 6 m, în cădere s-a răsucit, căzând pe cupolă, iar la contactul dur cu suprafața albiei, s-a produs rănirea gravă a celor 3 persoane, urmate de decesul lui L.O.

Raportul de expertiză nr. 237 al I.N.E.C. din 31 octombrie 2007 și suplimentul de expertiză nr. 88 din 30 aprilie  2008, sunt în contradicție cu declarațiile martorilor prezenți la locul faptei, iar experții au tratat „obiectul expertizei” ca fiind un accident de circulație, ori, în realitate, autoturismul BMW a fost folosit de către inculpat în activitatea infracțională, acesta urmărind cu intenție directă tamponarea autoturismului D. 1310 aparținând victimei, ceea ce a condus și la o presiune psihică a victimei care, în condiții atmosferice de carosabil umed, nu a mai putut stăpâni autoturismul.

Faptul că în timpul cercetării judecătorești, partea vătămată M.R. și martorul Z.C. și-au nuanțat declarațiile, nu este de natură să conducă la altă concluzie decât cea reținută de către organele de urmărire penală în urma coroborării probelor administrate (procesul verbal de examinare a autoturismului, raportul de expertiză criminalistică, raportul de expertiză tehnică, rapoartele de constatare medico-legală coroborate cu declarațiile martorilor C.E., S.M., Z.C., N.M.C., H.D.I., Z.A., Z.A.N., L.G., L.I., Ș.G., S.M., S.C., Z.R. și B.E.), instanța având obligația de a reține acele probe care, prin colaborare, corespund cel mai bine adevărului.

S-a subliniat că inculpatul, deși nu a recunoscut săvârșirea faptei, în timpul cercetării judecătorești a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., în art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Inculpatul nu a depus în scris motive de apel, ci a formulat note scrise, ulterior, retrăgându-și apelul.

Prin Decizia penală nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței penale nr. 359/D din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au fost lăsate în sarcina statului.

În temeiul art. 369 C. proc. pen., s-a luat act că apelantul inculpat Ț.N. și-a retras apelul declarat împotriva aceleiași sentinței penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză, dând o corectă interpretare acesteia, inculpatul Ț.N. nefăcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție.

Astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că martorii audiați în cauză (M.R. și Z.C.) nu au furnizat elemente suficiente de natură să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului, declarațiile acestora au fost oscilante, în faza de urmărire penală au prezentat o situație de fapt, după care au revenit, în faza de cercetare judecătorească asupra celor declarate, prezentând o altă situație de fapt.

S-a mai reținut că expertizele efectuate în cauză au concluzionat, fără dubiu, că între autoturismul condus de inculpat și autoturismul D., condus de victima L.O. nu a existat un impact, fie sub formă de tamponare, frecare sau ștergere.

S-a dat, astfel, eficiență regulii „in dubio pro reo” („orice îndoială este în favoarea inculpatului”), atâta timp cât din probele administrate în sprijinul învinuirii persistă îndoiala, iar alte probe nu se întrevăd sau nu există, apreciind în acest caz că îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, motiv pentru care se impunea achitarea inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susținând că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.

În motivele de recurs se susține că cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată există, au fost comise cu vinovăție de inculpatul Ț.N. și se impune condamnarea acestuia pentru art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002.

În analiza cauzei, judecătorii au efectuat o analiză părtinitoare a probelor administrate în cauză, au formulat păreri personale, fără nici un suport probatoriu, cu consecințe extrem de negative privind condițiile și împrejurările de comitere a faptelor – au acordat unor probe o valoare dinainte stabilită, nu au verificat concludența și nici nu au coroborat mijloacele de probă potrivit principiului dincolo de orice îndoială rezonabilă, încălcând principiul aflării adevărului și pe cel al dreptății, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău și a sentinței penale nr. 359/D din 2 iulie 2008 a Tribunalului Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond condamnarea inculpatului.

Motivele de recurs au fost dezvoltate în scris și atașate dosarului cauzei.

Concluziile reprezentatului M.P., ale intimatei părți vătămate, ale apărătorului inculpatului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului Ț.N. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiune, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și la persoana făptuitorului.

Legea obliga organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat, învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză (D. contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul Ț.N., în cursul urmăririi penale și al judecății, Înalta Curte reține că jurisprudența C.E.D.O. a statuat în sensul că: ”principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta inculpatului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare și să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării (cauza Mesesegue și Jabordo vs. Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual-penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conținutul recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale urmate, Înalta Curte îl considera nefondat pentru următoarele considerente.

Conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta exi