ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.E. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului și SC „C.E.R.” SA pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 201 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 3346 din 23 iunie 2010, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru suplimentarea probatoriului.

La rejudecare a fost efectuată o expertiză tehnică și au fost depuse înscrisuri. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 236 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea, a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M nr. X emis de Ministerul Economiei și Finanțelor respectiv pentru suprafața de 2.336 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. 14882170 din 29 octombrie 2004 emis reclamantei S.E. de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gorj și obligați pârâții la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că excepția tardivității acțiunii a fost invocată de C.E.R.

prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor dar instanța nu s-a putut pronunța asupra lor. Referitor la cererea reclamantei s-a constatat că potrivit Titlului de proprietate nr. 14882170 din 29 octombrie 2004 emis de Comisia Județeană Gorj s-a reconstituit reclamantei, în calitate de moștenitoare a defunctului D.Gh.Gh., dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2.336 mp situat în intravilanul satului Timișeni, comuna Fărcășești, județul Gorj. Din această suprafață, prin Decretul de expropriere nr. 270/1988, suprafața de 250 mp a fost expropriată în vederea efectuării unor lucrări pentru cariera Timișeni - Pinoasa. În anul 2008 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.

Caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 cu privire la imobilul ce a aparținut defunctului D.Gh. a fost constatată prin Decizia nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5280 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Atât în aceste hotărâri judecătorești cât și în Sentința nr. 5298 din 26 august 2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, irevocabilă prin Decizia nr. 2204 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a reținut că începerea unor lucrări de către C.E.R.

s-a făcut după introducerea acțiunii în anul 2009. S-a stabilit că reclamanta este cea care a fost prima pusă în posesie cu terenul în litigiu și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, că la data punerii în posesie terenul nu era afectat de lucrări miniere, că acestea au fost începute după data de 14 noiembrie 2008 când a fost promovată acțiunea în constatarea caducității decretului de expropriere, lucrări cu privire la care s-a dispus cu caracter provizoriu prin hotărâre judecătorească sistarea lor, că terenul, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, a fost permanent în posesia acesteia, iar intabularea certificatului a avut ca efect opozabilitatea acestuia față de terți. S-a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este parțial nelegal pentru suprafața de 2.336 mp pentru că nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1 din H.G.

nr. 834/1991 în sensul că nu s-a dovedit că a fost deținut anterior în administrare și că acesta ar fi necesar desfășurării obiectului de activitate pentru că lucrările au fost efectuate după emiterea titlului reclamantei. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, SC „C.E.R.” SA și reclamanta S.E. I. În recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând cauza să fie respinsă, în principal, acțiunea ca prematur formulată, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca tardivă sau neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată că în legătură cu nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ministerul de resort a emis acest act pe baza documentațiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societății comerciale și avizată de organele teritoriale de specialitate - OCOT și DUAF, teren necesar desfășurării activității, dar el nu reprezintă titlu de proprietate. Cu privire la excepția de prematuritate, de inadmisibilitate a acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și se impune respingerea cererii ca prematur formulată, ca inadmisibilă.

Pe lângă neparcurgerea procedurii prealabile, acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv de 6 luni sau 1 an, deoarece actul administrativ a fost emis în anul 2008, cererea a fost introdusă în anul 2010 și se impune respingerea cererii ca tardiv introdusă. II. În recursul declarat de reclamanta S.E. se critică soluția instanței de fond pentru că au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 1.100 RON, deși s-au prezentat dovezi privind suma de 2.100 RON și, de aceea, s-a solicitat obligarea la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport. III.

În recursul declarat de SC „C.E.R.” SA se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepțiilor de prematuritate, de inadmisibilitate și de tardivitate a formulării plângerii prealabile, excepții invocate în primul ciclu procesual. Se arată în motivele de recurs că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuie să solicite Ministerului Economiei și Finanțelor și nu doar Ministerului Economiei, revocarea certificatului în perioada 26 martie 2008 - 26 aprilie 2008. La dosar a fost depusă o copie a unui act denumit plângere prealabilă care a fost înregistrat la Ministerul Economiei la 23 martie 2009, cu depășirea termenului de 30 de zile, plângerea prealabilă fiind tardivă.

S-a solicitat respingerea plângerii ca prematur introdusă la instanța de fond și ca tardiv introdusă la instanța de judecată. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii pentru că certificatul de atestare a dreptului de proprietate îndeplinește toate cerințele legale prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991. Se susține că terenul de 1.336 mp, la data înființării societății se afla în patrimoniul societății pentru că exproprierea s-a făcut în 1985 și 1987, iar terenul este necesar desfășurării activității societății. Lucrările miniere au fost efectuate în anul 2008 înainte de promovarea acțiunii de către reclamantă, iar terenul era deja excavat la începutul anului 1991 și nu se mai puteau elibera acte de proprietate.

În cauză erau aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000 care precizează că pentru terenurile din intravilanul și extravilanul localităților pe care se desfășoară activități miniere de exploatare, dacă nu există posibilitatea restituirii de terenuri echivalente se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Intimata-recurentă S.E. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor declarate de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC „C.E.R.” SA, ca neîntemeiate. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Economiei și SC C.E.R.

și va admite recursul declarat de reclamanta S.E. I. Recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și de SC C.E.R. SA vor fi respinse pentru următoarele considerente, având în vedere faptul că unele critici sunt comune. Se critică faptul că instanța de fond nu a analizat excepția prematurității, inadmisibilității și a tardivității formulării plângerii prealabile, excepții invocată de recurentele-pârâte în primul ciclu procesual, iar M.E.C.M.A. a invocat excepția prematurității, inadmisibilității acțiunii și tardivității, dar aceste critici sunt nefondate. Mai întâi, trebuie precizat că excepția prematurității și inadmisibilității au fost invocate prin întâmpinare depusă la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal cu ocazia primei judecăți, iar excepțiile au fost respinse, ca și acțiunea reclamantei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, pe parcursul soluționării căii de atac, a solicitat să se depună înscrisuri în legătură cu dovada plângerii prealabile pentru că s-a invocat depășirea termenului pentru efectuarea procedurii prealabile. Ulterior, prin Decizia nr. 3346 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul, casată Sentința nr. 201 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova și trimisă cauza spre rejudecare, dar nu s-a reținut tardivitatea plângerii prealabile deoarece instanța de recurs a casat sentința pentru suplimentarea probatoriilor privind fondul cauzei. Potrivit art. 315 C. proc.

civ. „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. La rejudecare, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize și în raport de considerentele deciziei de casare, nu putea să se pronunțe asupra excepțiilor invocate în fața primei instanțe sesizate, iar în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. a procedat la suplimentarea probatoriilor, astfel că din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală și temeinică. În al doilea rând, în fața instanței de recurs învestită cu soluționarea căii de atac împotriva sentinței date de instanța care a rejudecat cauza, recurenții au reluat aceleași excepții.

Având în vedere că există o hotărâre judecătorească prin are s-a dispus rejudecarea cauzei prin suplimentarea probatoriilor pe fondul cauzei, chiar dacă nu s-au respins expres excepțiile invocate, se poate analiza în ce măsură acestea mai pot fi analizate după rejudecare. Oricum, chiar dacă ar exista posibilitatea invocării acestor excepții în noul ciclu procesual pentru că instanța de casare nu s-a pronunțat asupra acestor excepții, se constată că acestea sunt nefondate. Din analiza excepției prematurității și inadmisibilității cererii, astfel cum au fost invocate în recursul M.E.C.M.A., se constată că recurentul confundă cele două excepții pentru că s-a solicitat pentru nerespectarea procedurii prealabile, respingerea cererii ca prematur formulată, ca inadmisibilă.

În cazul în care nu se face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., acțiunea formulată în fața instanței de contencios administrativ va fi respinsă ca inadmisibilă. Excepția prematurității se referă, eventual, la situația în care, înainte de a expira termenul prevăzut de lege în care autoritatea publică este obligată să răspundă unei cereri sau unei plângeri prealabile, persoana care se consideră vătămată se adresează instanței de contencios administrativ. Or, în cauză, nu poate fi invocată nici excepția inadmisibilității și nici a prematurității acțiunii.

La dosar există dovada îndeplinirii procedurii prealabile, adresată la 23 martie 2009 de către reclamantă Ministrului Economiei prin care solicită anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M nr. X/2008 pentru suprafața de 2.336 mp, răspunsul la această plângere fiind emis la 25 martie 2009, iar acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la 26 martie 2009. Nu pot fi reținute criticile din recursul SC C.E.R. referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile pentru că nu s-a adresat autorității emitente - Ministerul Economiei și Finanțelor ci numai Ministerului Economiei, deoarece chiar dacă s-a produs reorganizarea instituției emitente este cert că SC C.E.R.

nu-i putea fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către Ministerul Finanțelor, celălalt minister care era în componența ministerului emitent la momentul emiterii. Referitor la tardivitate, SC C.E.R. invocă tardivitatea plângerii prealabile, iar M.E.C.M.A. invocă tardivitatea acțiunii, dar niciuna dintre excepții nu este fondată. În ceea ce privește excepția tardivității plângerii prealabile trebuie să precizăm faptul că potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”.

Pentru că reclamanta din prezenta cauză este un terț față de certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se cere sunt aplicabile aceste dispoziții. În cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la momentul la care reclamanta a luat la cunoștință despre existența actului administrativ a cărui anulare o solicită, astfel că se consideră că plângerea prealabilă a fost efectuată în termen. Nu pot fi reținute susținerile recurentei SC C.E.R. SA că trebuie admisă excepția tardivității plângerii prealabile deoarece termenul pentru introducerea în cazul terților nu se calculează de la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci de la luarea la cunoștință.

În privința excepției tardivității acțiunii invocată de recursul M.E.C.M.A., se constată că, într-adevăr, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererile de anulare a unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, iar potrivit art. 11 alin. (2), pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă peste termenul de 6 luni dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință. Cum reclamanta din prezenta cauză este un terț față de acest certificat emis de recursul Ministerul Economiei pe numele celeilalte recurente, SC C.E.R., sunt aplicabile aceste dispoziții. Termenul de 6 luni a fost respectat pentru că el se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă și nu în raport de data emiterii actului, așa cum susține recurentul, astfel că excepția tardivității acțiunii este nefondată.

Pe fondul cauzei, se constată că în recursul M.E.C.M.A. nu sunt critici de nelegalitate a sentinței atacate ci s-a limitat la prezentarea unor constatări. Chiar dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate care se emite pe baza unor documentații întocmite potrivit legii nu este un titlu de proprietate pentru că este un act administrativ care poate produce efecte față de terți, cum este cazul în speță, poate fi cenzurat, sub aspectul legalității sale de către instanța de contencios administrativ. Nici criticile ce vizează fondul cauzei din recursul SC C.E.R. nu sunt fondate. Este adevărat că potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 o societate comercială este îndreptățită să i se ateste dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul său, terenuri necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.

Recurenta arată că terenul de 2.336 mp a fost expropriat prin Decretele de expropriere nr. 238 din 7 noiembrie 1985 și Decretul nr. 165 din 28 noiembrie 1987 și ar fi realizat lucrări miniere, însă din actele depuse la dosar rezultă că terenul de 2.336 mp aflat în proprietatea lui D.Gh., autorul reclamantei din prezenta cauză, a fost expropriat prin Decretul nr. 270/1988. Mai mult, așa cum a arătat și instanța de fond, nu pot fi reținute susținerile recurentei privind îndeplinirea condițiilor cerute de art. 1 din H.G.

nr. 834/1991 deoarece printr-o hotărâre judecătorească - Decizia nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, irevocabilă prin Decizia nr. 5280 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 și s-a reținut că în anul 2001 terenul și construcția de pe acesta nu fuseseră încă preluate efectiv, iar în anul 2008 terenul nu era afectat de lucrările de extracție specifice activității intimatei, iar pentru clădiri și teren s-a plătit permanent impozit, după momentul emiterii decretului de expropriere.

În motivele de recurs se fac referiri la un raport de expertiză, dar acesta este numai un mijloc de probă iar în hotărârea invocată anterior s-a reținut că lucrările de exploatare minieră au fost efectuate după introducerea acțiunii privind caducitatea exproprierii, respectiv după 4 noiembrie 2008, iar terenul s-a aflat în posesia autorului și a moștenitorilor acestuia până în vara anului 2009 și astfel nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora terenul era deja excavat la începutul anului 1991. II. Recursul declarat de reclamanta S.E. va fi admis pentru următoarele considerente: Criticile din motivele de recurs se referă la acordarea cheltuielilor de judecată numai parțial, deși s-au făcut dovezi privind suma de 2.100 RON, au fost acordate numai 1.100 RON.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cum instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat actul emis de către Ministerul Economiei în favoarea SC C.E.R. SA se impune și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate pe toată durata procesului, atât anterior cât și după rejudecarea cauzei. Cu toate acestea, instanța de fond a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 1.100 RON deși la dosar existau dovezi privind suma de 2.100 RON. Este adevărat că art. 274 alin. (3) C. proc. civ. dă posibilitatea instanței să reducă onorariile avocaților dar acest lucru trebuie precizat expres și motivat, or, în cauză nu s-a indicat aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. De aceea, va fi admis recursul declarat de reclamantă, modificată în parte sentința atacată, în sensul că vor fi obligați recurenții-pârâți la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată în fața instanței de fond către aceasta. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., față de soluția de respingere a recursurilor declarate de M.E.C.M.A. și de SC C.E.R., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 824 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC „C.E.R.” SA Rovinari împotriva Sentinței civile nr. 236 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Admite recursul declarat de S.E. împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli de judecată în fața instanței de fond către reclamantă. Obligă recurenții-pârâți la 824 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - LM